Etichetă: credința creștină

Un strop de viață#574


Acesta este creștinismul: să găsești unitate în toate activitățile vieții, în închinare, în plăcere și în planul lui Dumnezeu. Așa poți să câștigi sau să pierzi, să te bucuri sau să plângi, să fii bogat sau sărac, bolnav sau sănătos și în toate să fii mulțumit. Astfel poți să găsești consecvență slujindu-L pe Dumnezeu ca bancher, ca brutar sau ca fabricant de sfeșnice, jucând golf sau predicând mesajul lui Cristos în Mongolia. Numai Cristos unește toate lucrurile și le dă sens, după cum spune și apostolul Pavel: „Deci fie că mâncați, fie că beți, fie că faceți altceva: să faceți totul pentru slava lui Dumnezeu” (1 Cor. 10:31)

Joe Boot, „De ce continui să cred”

Un strop de viață#561


Dacă prin creștinism s-ar înțelege doar o filosofie, atunci activitatea noastră principală ar fi fost studiul. Creștinismul înseamnă însă o relație personală cu Hristos, o umblare împreună cu El. Iar această umblare trebuie să se materializeze într-o viață de slujire. Ultimul lucru de care au nevoie unii dintre noi este „încă un studiu biblic”. Cunoaștem deja mult mai mult decât punem în practică. Avem nevoie de experiențe în care să aplicăm cunoștințele asimilate. Iacov a scris „Fiți împlinitori ai cuvântului, nu numai ascultători, înșelându-vă singuri” ( Iacov 1:22)

Daniel Brânzei, „Amintiri cu sfinți”

Un strop de viaţă #375


Credinţa în Isus Hristos oferă o perspectivă bună, aşteptări măreţe, o imagine de sine potrivită şi un viitor glorios.

Corrie ten Boom, Nimic fără Isus

„Prezența lui Dumnezeu în viața Bisericii” de Gheorghe Mitrofan


Vă invit să descoperim astăzi cum a lucrat Dumnezeu în viaţa credincioşilor şi a Bisericii din ţara noastră.

2188_1339059363_scan00091Cartea poartă titlul Prezenţa lui Dumnezeu în viaţa Bisericii, este scrisă de Gheorghe Mitrofan şi cuprinde istorisiri despre începutul unor biserici evanghelice din nordul Moldovei. Gheorghe Mitrofan reuşeşte să surprindă în cartea sa o imagine panoramică a dezvoltării bisericilor baptiste din nordul Moldovei încă din perioada interbelică şi până la sfârşitul perioadei comuniste, surprinzând astfel toate etapele evoluţiei sociale şi economice ale ţării noastre: regimul antonescian, participarea la cel de-Al Doilea Război Mondial, scurta perioadă de libertate religioasă de după război, instaurarea comunismului, colectivizarea, evenimente care au apăsat mult asupra locuitorilor de la sate sau oraşe mici, şi-aşa apăsaţi de greutăţile traiului în zone de sărăcie, cu pământ puţin fertil. Astfel, este cu atât mai admirabilă credinţa şi viaţa unor astfel de oameni, care în sărăcia lor lucie şi în multele lor greutăţi, s-au ţinut totuşi strânşi lipiţi de Domnul şi au găsit în El resursele pentru a-i ajuta şi pe alţii. Veţi găsi în carte multe exemple remarcabile de credinţă şi de dăruire creştină, dar şi multe exemple de vieţi ruinate din cauza necredinţei, care să ne slujească drept avertisment. Continuă lectura „„Prezența lui Dumnezeu în viața Bisericii” de Gheorghe Mitrofan”

Un strop de viață #274


Ce era acest creştinism care interzicea mereu războiul şi producea mereu războaie? De ce natură poate fi lucrul pe care-l incriminezi mai întâi că nu vrea să lupte, iar apoi pentru că o duce tot într-o bătălie? În ce lume a engimelor se născuseră oare această monstruoasă crimă şi monstruoasă blândeţe? Cum era oare, în esenţa lui, acest lucru uluitor pe care oamenii ardeau să-l contrazică, în asemenea măsură încât nu le mai păsa că se contraziceau pe ei înşişi?

Aşadar, am dorit să fiu cât se poate de drept şi nu am tras concluzia că atacul asupra creştinismului era total eronat. Nu am tras decât concluzia că, dacă într-adevăr ceva era în neregulă cu creştinismul, atunci era foarte în neregulă.

Există însă şi o altă explicaţie. Poate că are forma cea mai bună, pornind de la analogia descrierii unui om necunoscut de către alţi oameni. Oamenii peste măsură de înalţi ar putea să-l vadă ca fiind scund. Oamenii prea scunzi s-ar putea să-l vadă ca fiind înalt. Poate că suedezii (care au păr deschis la culoare precum cânepa) l-ar numi oacheş, în timp ce negrii l-ar considera categoric blond. Poate acest lucru extraordinar nu este de fapt decât lucrul cel mai comun, sau cel puţin normalul, centrul.

Poate că, în definitiv, creştinismul este cel sănătos, iar toţi criticii săi sunt nebunii – nebuni în diverse chipuri.

G.K. Chesterton, Ortodoxia. O filozofie personală