Luna iunie a venit și a plecat cu viteza luminii. Luna iunie a însemnat „relaxarea” multor restricții impuse de pandemia de coronavirus (COVID-19), deci mai mult timp petrecut afară decât în lunile precedente, inclusiv două ieșiri din oraș. De aceea, luna aceasta am reușit să termin doar 8 cărți (dintre care doar 4 din biblioteca personală): 2 de parenting, o carte pentru copii, 3 romane, o carte de non-ficțiune și un jurnal. Iată care au fost. Continuă lectura „Ce am citit în iunie 2020”
Etichetă: călătorie
Cărți cu dor de ducă #1 – Arta de a călători
Ce carte putea fi mai potrivită să fie prima din această serie de recomandări de vacanță decât volumul lui Alain de Botton, intitulat chiar așa, Arta de a călători. Continuă lectura „Cărți cu dor de ducă #1 – Arta de a călători”
CARTEA E O VIAȚĂ – sezonul 18, episodul 11
Justin Gray și Patrick Skeesuck s-au născut în același spital, la o diferență de două zile, au crescut împreună, au mers la școală împreună și au fost cei mai buni prieteni toată viața lor.
Atunci când Justin a fost diagnosticat cu o boală neuromusculară, în urma căreia nu și-a mai putut folosi nici mâinile, nici picioarele, Patrick i-a stat aproape în cele mai dificile situații.
Astfel că, atunci când Justin, de acum în scaun cu rotile, află despre Camino de Santiago, un pelerinaj de peste 800 km prin Spania, și îl întreabă pe Patrick cum ar fi să parcurgă și ei drumul acela, răspunsul imediat al lui Patrick este: „Te voi împinge”.
Te voi împinge – doi buni prieteni, 800 de kilometri, un scaun cu rotile și o provocare de-o viață de Patrick Gray și Justin Skeesuck este volumul pe care vi-l prezentăm sâmbătă, 30 noiembrie, de la ora 2 și un sfert în emisiunea CARTEA E O VIAȚĂ.
Descoperiți modul în care, deși Patrick l-a împins fizic pe Justin peste munți, prin deșert și peste câmpii, Justin a fost cel care l-a împins pe Patrick, mental și emoțional, dincolo de frică și incertitudine, într-o nouă lume de credință și libertate, sâmbătă, la RVE București pe 94,2 FM și pe rve.ro/rvebucuresti.ro.
„Călătorind de la răsărit la apus – Dumnezeul din umbră” de Ravi Zacharias
În lumina celor dezvăluite de raportul RZIM în februarie 2021, lăsăm la latitudinea fiecărui cititor să discearnă dacă lectura cărților lui Razvi Zacharias ar mai fi potrivită sau nu. Știm că Dumnezeu a lucrat în viața multor oameni, în mod autentic, prin prelegerile sale, și că și noi am descoperit idei valoroase la momentul potrivit, din cărțile sale mai vechi și scrise înainte de perioada menționată în raportul RZIM. Știm de asemenea că Dumnezeu cunoaște tot adevărul, ne smerim și ne cutremurăm în fața unor astfel de căderi, știind că și noi suntem supuși păcatului și că fără El suntem pierduți. Acestea fiind spuse, vom păstra pe blog recenziile cărților sale care prezintă idei bune, ce nu contrazic adevărul revelat de Dumnezeu în Sfânta Scriptură, și îndemnăm la citirea cu spirit critic atât a cărților lui, cât și a cărților oricărui alt autor, știind că întreg adevărul vine de la Domnul, și nu de la vreun om.
Continuă lectura „„Călătorind de la răsărit la apus – Dumnezeul din umbră” de Ravi Zacharias”O carte pe lună în 2016
Vă doresc un an nou binecuvântat şi plin de lecturi valoroase! După lista O carte pe lună în 2015, m-am gândit să formăm o tradiţie şi la fiecare început de an să găsiţi aici pe blog cel puţin o listă de recomandări de lectură pentru noul an. Anul trecut aţi avut parte de două, a mea şi a Andreei Ştefănică. Anul acesta veţi avea parte de patru, aşa că staţi pe aproape!
Aşadar, iată recomandările mele pentru anul 2016, bazate pe lecturile de anul trecut: Continuă lectura „O carte pe lună în 2016”
