„Când nu-L doresc pe Dumnezeu“ de John Piper


Astăzi vă propun o carte scrisă de cunoscutul pastor, scriitor şi vorbitor american, John Piper. De fapt, cred că este cea mai cunoscută carte a lui, care se numeşte Când nu-L doresc pe Dumnezeu – cum să lupt pentru bucurie.

Nu este o carte pe care să o citeşti într-o seară, ci este una asupra căreia trebuie să stai să meditezi în tihnă, capitol cu capitol. Şi totuşi, în mod paradoxal, pe măsură ce o citeşti va deveni din ce în ce mai captivantă şi mai greu de lăsat din mână. Cred că este un lucru specific cărţilor lui John Piper – deseori este nevoie să reiei o frază ca să înţelegi ce a vrut să spună. În acelaşi timp, nu te poţi opri din citit, pentru că autorul ştie cum să-şi dozeze ideile în fiecare capitol, astfel încât să anticipeze capitolul următor şi să te facă să doreşti să treci la el de cum l-ai încheiat pe cel anterior. Continuă lectura „„Când nu-L doresc pe Dumnezeu“ de John Piper”

Un strop de viaţă #51


Drumul creştinului implică toate aceste trei domenii de viaţă: spiritual, practic şi intelectual. Ele nu se exclud reciproc. Dumnezeu este o Fiinţă foarte practică, dar ne călăuzeşte totodată cu raţiune şi înţelepciune. Cuvântul lui Dumnezeu este pergamentul dat nouă pentru a ne informa, a ne îmbogăţi cunoştinţele, a ne învăţa, a ne corecta şi a ne ghida spre cetatea cerească. Dacă pierdem acest Cuvânt, pierdem de fapt lumina care ne călăuzeşte în călătoria noastră.

Ravi Zacharias, De ce Isus? Să redescoperim adevărul în epoca spiritualităţii consumeriste de masă