Ce am citit în ianuarie 2023


Sper că pentru voi anul 2023 a început mai bine decât pentru mine! Boala cu care am încheiat anul 2022 m-a urmat în 2023, așa că pentru mine anul a început abia pe 9 ianuarie, când am revenit la rutina de școală și am reușit să reintru în ritmul meu de citit dimineața etc.

Am început totuși în forță cu câteva cărți în paralel și, spre deosebire de alți ani când unele se pierdeau pe parcurs, chiar le-am terminat pe toate cele începute în prima săptămână din lună.

În total am reușit să termin luna aceasta 15 cărți, destul de diverse ca gen, câteva dintre ele pentru următorul sezon CARTEA E O VIAȚĂ, niște romane începute în 2022 și mai puține cărți pentru copii decât de obicei (deși cred că tot reprezintă jumătate din totalul citit).

Continuă lectura „Ce am citit în ianuarie 2023”

Cum să crești un cititor #2 – Citește-le copiilor! (mai ales dacă ești tată)


Acesta este al doilea articol din seria Cum să crești un cititor. Puteți citi primul articol, în care am prezentat beneficiile lecturii, aici.

Dacă săptămâna trecută îndemnul a fost să citim noi înșine, cel de azi este: citiți-le copiilor! Nu trebuie să așteptăm să învețe literele ca apoi să-i împingem de la spate să învețe să citească și după aceea să îi tot îndemnăm să o facă. Dragostea de cărți se poate cultiva încă din brațele părinților care încep să le citească copiilor de când s-au născut.

Așadar în următoarele articole nu veți afla mai multe strategii pentru a-l „face pe copil să citească/să iubească lectura”, ci vom studia importanța, beneficiile și practica unei singure strategii garantate științific: lectura cu voce tare.

Continuă lectura „Cum să crești un cititor #2 – Citește-le copiilor! (mai ales dacă ești tată)”