Etichetă: Advent în Narnia

Advent în Narnia #20 – Casa Vrăjitoarei


Vă voi da o inimă nouă şi voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatră şi vă voi da o inimă de carne.

Ezechiel 36:26

După ce Edmund pleacă, lăsându-i pe frații săi și pe Castori la cină, el își dă seama că și-a uitat haina. Trece printr-o furtună de zăpadă, tremurând de frig către casa Vrăjitoarei. El se gândește să se întoarcă, dar când își imaginează cum ar fi să devină rege, inima lui se încălzește la gândul puterii, al luxului și a răzbunării împotriva fratelui său. Merge mai departe.

Pe după gardul de fier care împrejmuiește castelul este o curte plină de statui, creaturi pe care Vrăjitoarea le transformase în piatră. Apoi Edmund se împiedică de Maugrim, un lup feroce, singura creatură vie pe care o întâlnește acolo. Maugrim îl duce în sala tronului, unde sunt și mai multe statui, iar Vrăjitoarea Albă stă singură în semi-întuneric.

Edmund credea că avea să găsească glorie, răzbunare și rahat turcesc când ajungea la castelul ei. În schimb, el are parte de dispreț și o bucățică de pâine uscată. Aici ne conduc frica și dorința de răzbunare, pare să ne spună C.S. Lewis. Casa Vrăjitoarei Albe este un castel, dar nu un palat; este o cămară întunecată și rece pentru statui. O lampă strălucește deasupra umerilor Vrăjitoarei, fără să lumineze mai nimic altceva.

James Baldwin a scris odată: „Îmi închipui că unul dintre motivele pentru care oamenii se agață de ura lor cu atâta încăpățânare este pentru că simt că, odată ce ura ar dispărea, ei ar fi forțați să facă față durerii.” Edmund ar prefera să se concentreze asupra urii față de fratele său decât asupra propriei dureri. Ura lui pare să ia locul hainei în furtuna de zăpadă năvalnică. În același mod, și Vrăjitoarea Albă a înghețat Narnia pentru ca nimic să nu o poată provoca sau răni. Cu mult timp înainte ca Narnia să fie creată, ea și-a distrus propriul regat și și-a omorât propria soră în loc să-și accepte înfrângerea.

Dumnezeu nu ne va ține departe de durerea vieții omenești. Pruncul Isus S-a născut într-o peșteră, sărac și vulnerabil. Dumnezeu a umblat în mijlocul durerii și al mâniei umane și a fost dispus să fie răstignit, așa că nu avem de ce să ne temem de durere, pericol sau moarte. În Hristos, Dumnezeu Își întinde cortul (nu castelul) în mijlocul nostru și este numit Emanuel – „Dumnezeu este cu noi”.

După Advent in Narnia – Reflections for the Season de Heidi Haverkamp

Advent în Narnia #19 – Crăciun și Euharistie


Pe când mâncau ei, Isus a luat o pâine şi, după ce a binecuvântat, a frânt-o şi a dat-o ucenicilor, zicând: „Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu.”

Apoi a luat un pahar şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, li l-a dat, zicând: „Beţi toţi din el, căci acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulţi, spre iertarea păcatelor.

Matei 26:26-28

M-am închinat într-o biserica episcopaliană pentru prima dată în Ajunul Crăciunului, cu mulți ani în urmă. Multe lucruri erau noi pentru mine, dar îmi amintesc în special sentimentul ciudat că, în noaptea în care noi îl sărbătoream pe Isus ca Prunc, auzeam și sărbătoream și că „în noaptea dinainte de a muri, Domnul nostru Isus Hristos a luat pâine.” Joia Mare, Vinerea Mare și Crăciunul stăteau toate alături unele de altele.

Ce are de-a face Cina Domnului cu Crăciunul? Biserica ta poate că serbează sau nu Cina Domnului în Ajunul Crăciunului, dar în seara aceea cu toții sărbătorim faptul că Dumnezeu a venit pe pământ. Că, în Isus, Dumnezeu S-a născut să trăiască și să moară ca unul dintre noi, pentru noi.

Când El le-a oferit ucenicilor săi pâine și vin la Cina cea de Taină, Isus le-a numit trupul și sângele său, o afirmație șocantă. C.S. Lewis scria: „Nu știu și nu-mi pot imagina ce au înțeles ucenicii că vrea să spună Domnul nostru când, cu trupul încă nefrânt și cu sângele încă nevărsat, El le-a întins pâinea și vinul, spunând că sunt trupul și sângele Lui; și totuși, porunca, până la urmă, a fost luați, mâncați; nu, luați, înțelegeți.”

Poate că de aceea a ales Lewis un leu ca salvator pentru Narnia. Un leu are un corp formidabil: mare, puternic, cu blană bogată. Leii au dinți și gheare mari și câteodată mănâncă oameni. Isus, la fel ca Aslan, este concret, puternic și real; nu o rază de lumină sau o rafală de vânt.

În staul, în ajunul Crăciunului, vom vedea trupul Său întins într-o iesle. El a fost un bebeluș real. El a avut o naștere fizică și a murit o moarte fizică. Și El ni Se oferă, chiar și atunci când nu știm cum să-L primim.

(După Advent in Narnia – Reflections for the Season de Heidi Haverkamp)

Advent în Narnia #18 – Domnul și Doamna Castor


Pentru că, ori de câte ori mâncaţi din pâinea aceasta şi beţi din paharul acesta, vestiţi moartea Domnului până va veni El.

1 Corinteni 11:26

Domnul Castor îi găsește pe copii în pădure și îi duce acasă la Doamna Castor, unde ei o ajută să pregătească masa. Domnul Castor și Peter se duc la pescuit în timp ce Doamna Castor și fetele pun masa. Apoi, într-unul dintre cele mai tihnite pasaje din roman, se așază cu toții la masă și mănâncă pește prăjit, cartofi cu unt, ceai fierbinte și o ruladă cu marmeladă minunată și glorios de lipicioasă.

Când toată lumea este hrănită, Domnul Castor spune „Acum putem trece la treabă.” Atunci devin copiii parte din mișcarea de a-l aduce înapoi pe Aslan în Narnia, o mișcare în care, deși nu își dau seama încă, vor juca un rol central.

Întâlnirea cu familia Castorilor este un punct de cotitură major pentru copii. Castorii îi primesc cu mare ospitalitate în casa lor și în Narnia. Ei sunt hrăniți, fizic și spiritual. Află despre Aslan. Ei devin cu adevărat o parte din regatul Narniei – din regatul lui Aslan.

Cina Castorilor este, de asemenea, momentul în care Edmund decide să-și părăsească familia și să i se alăture Vrăjitoarei Albe. El se simte nesătul, înfometat după rahat turcesc („mâncarea magică proastă” care face „mâncarea obișnuită bună” nesatisfăcătoare). La fel ca Iuda la Cina cea de Taină, el se furișează afară, neputând să ia parte la ospitalitate și Comuniune, cu trădarea în minte. El nu poate să primească deschiderea Castorilor sau vestea bună a venirii lui Aslan.

Când Castorii și frații săi văd că Edmund a dispărut, ei își dau seama că se află într-un mare pericol. Forțele Vrăjitoarei vor veni după ei. O furtună de zăpadă vuiește. Masa pe care au pregătit-o și pe care au împărțit-o i-a adus împreună și i-a întărit pentru ceea ce avea să urmeze.

Adventul și Crăciunul sunt perioade în care sărbătorim cu mese și mâncare. Adu-ți aminte să te hrănești bine, cu mâncare bună și o companie iubitoare. Isus a împărțit deseori mese cu alții ca parte a lucrării sale pe pământ. El este de asemenea cu noi în fiecare masă de dragoste și Comuniune pe care o împărtășim. Fie ca mesele și banchetele tale din acest sezon să te întărească pentru a face față furtunilor care vuiesc în viața ta și să te pregătească pentru a-L primi pe Hristos și dragostea Lui cu ocazia acestui Crăciun.

(După Advent in Narnia – Reflections for the Season de Heidi Haverkamp)

Advent în Narnia #17 – Îngeri și mesageri


În luna a şasea, îngerul Gavril a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galileea, numită Nazaret, la o fecioară logodită cu un bărbat, numit Iosif, din casa lui David. Numele fecioarei era Maria.

Îngerul a intrat la ea şi a zis: „Plecăciune ţie, căreia ţi s-a făcut mare har; Domnul este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei!”

Tulburată foarte mult de cuvintele acestea, Maria se întreba singură ce putea să însemne urarea aceasta.

Îngerul i-a zis: „Nu te teme, Marie; căci ai căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu.

Luca 1:26-30

Adventul este o perioadă plină de vizitele îngerilor – Gabriel i se arată Mariei, lui Iosif și lui Zaharia; o oaste cerească li se arată păstorilor în noaptea de Crăciun – dar nu există îngeri în Narnia. Poate că acest lucru este puțin surprinzător într-un tărâm al unicornilor, al naiadelor și al spectrelor, dar în cea mai mare parte Lewis evită figurile sau imagistica în mod evident biblice în cărțile sale despre Narnia.

Și în ebraică, și în greacă, cuvântul pentru înger este același cuvânt pentru mesager. Îngerii au multe feluri de a-L sluji pe Dumnezeu, conform Scripturii, iar transmiterea de mesaje către oameni este o slujbă importantă.

Măcăleandrul seamănă foarte mult cu un înger, un mesager înaripat în slujba lui Aslan, care îi călăuzește pe copii într-un loc sigur și către ajutor, dar îi și cheamă să-l urmeze pe Aslan, chiar dacă ei nu îi cunosc încă numele. La fel ca Maria, ei spun da, chiar dacă nu știu ce le stă în față. Ei au văzut peștera lui Tumnus, distrusă de poliția secretă a Vrăjitoarei, deci știu că pericolul este aproape. Ei se încredințează în mâinile măcăleandrului, uitând de cină și casă, pentru că vor să vadă unde îi va conduce acesta.

Și Maria i-a spus lui Gabriel da, fără să cunoască prea multe despre unde era condusă, în afară de bunătatea și dragostea Dumnezeului care o conducea. Fie ca și noi să rămânem deschiși față de mesagerii lui Dumnezeu din viețile noastre, fie că ei vin sub formă de păsări, prieteni sau o oaste cerească glorioasă.

(După Advent in Narnia – Reflections for the Season de Heidi Haverkamp)

Advent în Narnia #16 – Măcăleandrul


Fă-mă să aud dis-de-dimineaţă bunătatea Ta, căci mă încred în Tine. Arată-mi calea pe care trebuie să umblu, căci la Tine îmi înalţ sufletul.

Psalmul 143:8

După ce descoperă că prietenul lui Lucy, Tumnus, a fost arestat, copiii sunt un pic zguduiți. Dar un măcăleandru frumos îi atrage atenția lui Lucy și pare că vrea să-i conducă undeva. Așa cum scrie Lewis, „nu ai fi putut găsi un măcăleandru cu un piept mai roșu sau un ochi mai strălucitor”. Pentru trei dintre copiii Pevensie, măcăleandrul e în mod clar demn de încredere. Ei decid să-l urmeze.

Edmund încearcă să-l convingă pe Peter să se îndoiască de Măcăleandru și de tot ce are legătură cu Narnia. „care este partea cea bună? De unde știm noi că faunii sunt buni și că Regina greșește?” Judecata lui este umbrită de teamă și lăcomie; el nu vede în același fel în care văd frații lui.

Tot felul de măcăleandri frumoși sar pe calea noastră în fiecare lună decembrie; unii ne conduc pe calea pe care ar trebui să mergem, în timp ce alții sfârșesc doar ca sticlă strălucitoare sau rumeguș inutil. În perioada de Advent, cu minele sale de aur pentru consumatori, programe ocupate, zile scurte și nopți lungi, putem să devenim dezorientați. Pentru a face lucrurile și mai complicate, alegerile pe care încercăm să le facem sunt deseori între două opțiuni bune, mai degrabă decât între o alegere bună și una rea. Ar trebui să mă duc la acea petrecere sau să stau acasă și să citesc o carte despre rugăciune? Să-mi permit un pic de spontaneitate de Crăciun și să cumpăr acea față de masă festivă, dar scumpă sau să mai cumpăr câteva cadouri în plus pentru alții? Ar trebui să-mi petrec după-amiaza vizitându-mi nepoata și nepotul din celălalt capăt al orașului sau să mă alătur unui grup de la biserică la cantină?

Există alegeri mult mai importante pe care trebuie să le facem, bineînțeles. Fie că acea decizie este serioasă sau nu, ceea ce decidem este cine vom fi și în cine ne vom pune încrederea. Nu se pune problema de alegere „corectă” atunci când e vorba de a-ți pune încrederea într-o petrecere sau o carte, decât în inima ta. Dar pus în fața alegerii de a-l urma pe Aslan sau a o urma pe Vrăjitoarea Albă, Edmund descoperă mai târziu că el și-a pus încrederea în cineva chiar mai lacom și mai temător decât el, căruia nu-i pasă de el și care l-ar lăsa să moară.

Revenind la momentul din pădure, Peter nu este clătinat de cinismul lui Edmund. Cuvintele pe care i le-a spus profesorul au prins rădăcini; el are încredere în propria judecată și în experiența din trecut, că măcăleandrii sunt „păsări bune în toate poveștile pe care le-am citit”.

Dumnezeu ne dă și nouă o voce interioară, și experiențele anterioare ne ajută să luăm deciziile corecte și să ne încredem în persoanele potrivite. Și avem comunități și persoane dragi care să ne ajute dacă încă suntem nesiguri.

(După Advent in Narnia – Reflections for the Season de Heidi Haverkamp)