Ce am citit în decembrie 2020 + Top 2020


De-abia așteptam să scriu acest ultim articol din anul 2020 și nici nu știu cu ce să încep! Decembrie a fost o lună marcată și de tristețe, dar și de mari bucurii, iar, una peste alta, din punct de vedere al lecturii a fost luna cea mai bună din acest an, cu 28 de cărți citite, toate nou-nouțe!

Aproape jumătate din aceste cărți de fapt fac parte din premiul câștigat de la Humanitas Junior despre care scriam în articolul trecut, așadar cea mai mare parte a cărților citite luna aceasta au fost, din nou, cărți pentru copii, dar, sincer vorbind, au fost exact ce aveam nevoie!

S-au strecurat însă și câteva cărți pentru „adulți”, un album de fotografii și o cărticică cu citate despre lectură.

La final, am încercat să fac și un top pe luni al cărților mele preferate de anul acesta și să fac o mini statistică a cărților citite.

Așadar, vă așteaptă probabil cel mai lung articol din seria rapoartelor mele de lectură din anul 2020, luați-vă ceva cald de băut alături și așezați-vă comod! Lectură plăcută! Continuă lectura „Ce am citit în decembrie 2020 + Top 2020”

Un strop de viață #453


Sunt momente în viaţă, de încercare, când credinciosul este pus la probă. Domnul vrea să ştie exact dacă Îl vrei pe El sau altceva, cum ar fi bani, slujbe sau afirmare. Poţi sta în adunare toată viaţa, dar în situaţia în care nu-L cauţi pe El, nu-L vei avea. Auzi şi înveţi multe lucruri despre El, dar nu se va întâmpla niciodată să ai bucuria de a-L cunoaşte pe El personal.

Constantin Tudose, Statornic pe cale. Memorii