Părinții Bisericii – Pagina 4

Apoftegmele Părinților pustiei #27

Apa* Theodoros din Henaton a spus: „Dacă Dumnezeu ne-ar pune la socoteală nepăsarea față de rugăciune și înrobirile care ni se întâmplă în timp ce psalmodiem, n-am mai putea să ne mântuim.”

Apa* Theona a spus: „Din pricina felului în care inima noastră se rătăcește în contemplarea lui Dumnezeu, suntem robiți de patimile trupului.

*„Apa” = transliterare din coptă a cuvântului „avva”, „părinte, tată”.

Apoftegmele Părinților pustiei este o serie dedicată perioadei Postului Paștelui, în care ne propunem să descoperim spusele Părinților pustiei pe baza volumului Apoftegmele Părinților deșertului. Versiunea coptă sahidică sau Patericul copt, ediţie critică, studiu introductiv, note, revizie finală, concordanţă de Ștefan Colceriu.

Apoftegmele Părinților pustiei #26

Un frate l-a întrebat pe un bătrân: „Zi-mi o vorbă. Cum o să mă mântuiesc?” Bătrânul i-a răspuns: „Să lucrăm puțin câte puțin, cu grijă, și o să ne mântuim.”

Apa Salonis* a zis: „Dacă omul nu-și spune în inima lui: „Sunt singur cu Dumnezeu”, nu găsește odihnă în lume.”

Apa Evagrios* a spus: „Adu-ți aminte în toată vremea de plecarea din trup și nu uita de pedeapsa veșnică și atunci păcatul nu va sălășlui în sufletul tău.”

*„Apa” = transliterare din coptă a cuvântului „avva”, „părinte, tată”.

Apoftegmele Părinților pustiei #25

Unul dintre bătrâni a spus că, pe vremuri, se adunau și vorbeau despre folosul duhovnicesc și deveneau o singură voce și se ridicau spre cer. Dar acum, când ne strângem laolaltă, o facem ca să ne vorbim de rău și fiecare continuă să-l tragă în adânc pe aproapele lui.

Dacă omul lăuntric este cucernic, atunci îi stă în putere să-l păzească pe cel din afară. Dacă nu se întâmplă astfel, să ne ferim limba de tot răul cu toată puterea.

El a mai spus: „Este nevoie de lucrare duhovnicească, căci pentru o aceasta am venit noi aici. Iar cel care dă învățătură doar din gură, fără să împlinească lucrarea, este în primejdie.”

Apoftegmele Părinților pustiei #24

Într-o vreme, apa Longin* l-a întrebat pe apa Lucius* despre trei gânduri și i-a zis: „Vreau să mă înstrăinez.” Apa Lucius i-a răspuns: „Oriunde vei merge, dacă nu-ți stăpânești limba, nu te vei înstrăina.” Și i-a mai zis: „Vreau să postesc din două în două zile” Apa Lucius i-a răspuns: „Isaia profetul a spus: „Chiar dacă îți pleci capul precum un cârlig, acesta nu se poate chema post bine primit.” Mai degrabă înfrânează-ți gândurile rele.” Și i-a mai zis în al treilea rând: „Vreau să fug dintre oameni.” Apa Lucius i-a răspuns: „Dacă ești de unul singur, n-o să viețuiești bine.”

Apa Macarios* a zis: „Dacă ținem minte relele care ne-au venit de la oameni, o să ne pierdem și o să ne risipim puterea de a ne aminti de Dumnezeu. Dar dacă ținem minte relele făcute de demoni, o să fim fără pată,iar ei n-o să ne poată străpunge.”

*„Apa” = transliterare din coptă a cuvântului „avva”, „părinte, tată”.

Părinții Bisericii: Isaac Sirul

Astăzi vom face cunoștință cu un sfânt care nu se află pe lista „oficială” a Părinților Bisericii, însă a avut o influență semnificativă, mai ales în cadrul unei ramuri a Bisericii pe care nu am explorat-o până acum în această serie: creștinismul sirian.

Isaac Sirul, cunoscut și drept Isaac din Ninive sau Isaac al Qatarului (c. 613 – c. 700) a fost cel de-al șaptelea episcop al Bisericii Asiriene a Răsăritului (separată de restul bisericii după Conciliul de la Efes din 431) și teolog creștin sirian cunoscut în special pentru scrierile sale referitoare la ascetismul creștin. S-a născut în regiunea Beth Qatraye din Arabia de Est, a intrat de tânăr într-o mănăstire și s-a dedicat unei vieți ascetice și studiului asiduu al textelor religioase din biblioteca mănăstirii. A devenit episcop de Ninive, însă a renunțat la această funcție după doar câteva luni, trăind în pustietate și continuându-și studiul și traiul ascetic.
„Isaac Sirul a fost un ascet, un sihastru care s-a nevoit în munte, dar scrierile sale au un domeniu de aplicare universal. Ele nu sunt adresate doar pustiei, ci și orașului, nu doar monahilor, ci tuturor celor botezați. El vorbește despre teme relevante pentru fiecare creștin, cu o vivacitate pătrunzătoare: despre pocăință și smerenie, despre rugăciune și multele sale forme, despre însingurare și comuniune, despre tăcere, minune și extaz. Două lucruri marchează teologia sa duhovnicească mai presus de orice: simțirea lui Dumnezeu ca taină vie și evlavia sa fierbinte față de Mântuitorul Hristos.”, scrie episcopul și teologul Kallistos Ware despre acesta (În prefața cărții Lumea duhovnicească a Sfântului Isaac Sirul).

Continuă lectura