Un strop de viață în preajma Paștelui #12


Cuvântul 12

Despre minciună

Minciuna este nimicirea dragostei, iar jurămîntul mincinos este lepădare de Dumnezeu. Nimeni din cei bine pricepuți nu va socoti minciuna drept păcat mic, căci nu este păcat împotriva căruia Preasfântul Duh să fi rostit o atât de înfricoșată hotărâre ca împotriva minciunii. Dacă Dumnezeu va pierde pe toți cei ce grăiesc minciuna, atunci ce vor pătimi cei care întăresc minciuna cu jurăminte?

Fățărnicia este maica minciunii, iar foarte adesea chiar și prilejul ei. Căci unii spun că fățărnicia nu este altceva decît cugetare și născocire a minciunii, împletită cu jurăminte vrednice de osândă. Cel ce și-a agonisit frica de Dumnezeu, acela s-a înstrăinat de minciună, având în sine judecător conștiința sa.

Sfântul Ioan Scărarul

Un strop de viață în preajma Paștelui #11


Cuvântul 11

Despre multa vorbire și despre tăcere

Multa vorbire este scaunul de pe care îi place slavei deșarte să se arate și să se înfățișeze cu măreție. Multa vorbire este semn al neștiinței, ușa vorbirii de rău, călăuză spre glume, slugă a minciunii, pierdere a străpungerii din inimă, făuritoare și chemătoare a acediei (gr. akedia – lene, plictis), risipire a luării aminte, nimicire a pazei inimii, întunecare a rugăciunii.

Tăcerea cu bună pricepere este maica rugăciunii, chemare din robia cugetelor, păzitoare a focului celui dumnezeiesc, strajă a gîndurilor, însoțitoare a liniștii, împărtășire a cunoașterii, făuritoare a vederii dumnezeiești. Cel ce și-a recunoscut greșelile sale are putere și asupra limbii sale, iar cel ce vorbește multe încă nu s-a cunoscut pe sine cum se cuvine. Prietenul tăcerii se apropie de Dumnezeu și, vorbind cu El în taină, se luminează.

„Voi veghea asupra căilor mele, ca să nu păcătuiesc cu limba; îmi voi pune frâu gurii cât va sta cel rău înaintea mea.” (Psalmul 39:1)

Sfântul Ioan Scărarul

Un strop de viață în preajma Paștelui #10


Cuvântul 10

Despre vorbirea de rău și clevetire

Vorbirea de rău este odrasla urii, boală subțire, mare lipitoare ascunsă și tăinuită care nimicește sângele dragostei, fățărnicie a dragostei, pricină de întinare și împovărare a inimii, pierdere a curăției. Pe cel ce cleveteşte în ascuns pe aproapele său îl voi nimici; pe cel cu priviri trufaşe şi cu inima îngâmfată nu-l voi suferi. (Psalmul 101:5)

Dacă tu într-adevăr îl iubești pe aproapele tău, atunci roagă-te pentru el, în taină, căci acest soi de dragoste e plăcut lui Dumnezeu.

Sfântul Ioan Scărarul

Un strop de viață în preajma Paștelui #9


Cuvântul 9

Despre ținerea de minte a răului

Ținerea de minte a răului este împlinirea mâniei, păzitoarea păcatelor, ura față de dreptate, pieirea virtuților, rugina sufletului, viermele minții, curmarea rugăciunii, înstrăinarea dragostei, cui înfipt în suflet, păcat neîncetat, călcare de lege neadormită, răutate de fiecare ceas. Cel ce a curmat mânia, a ucis ținerea de minte a răului. Cine și-a agonisit dragostea, acela s-a înstrăinat de dușmănie. Masa dragostei risipește ura și darurile curate înmoaie sufletul.

Când, după multă nevoință, nu poți smulge acest spin, atunci căiește-te și smerește-te măcar în cuvinte înaintea aceluia pe care îl dușmănești, ca mai apoi, rușinându-te de îndelungata fățărnicie față de el, să-l poți iubi cu desăvârșire, fiind ars de conștiință ca de foc.

Sfântul Ioan Scărarul

Un strop de viață în preajma Paștelui #8


Scara – Cuvântul 8

Despre nemâniere și blândețe

După cum apa turnată încetul cu încetul pe foc îl stinge cu desăvârșire, așa și lacrima plânsului celui adevărat stinge orice flacără a mâniei și a iuțimii. Nemânierea este o biruință asupra firii. Bândețea este o așezare a sufletului, care rămâne același și la necinstire și la laudă. Începutul nemânierii este tăcerea buzelor în vremea tulburării inimii; mijlocul – tăcerea gândurilor la subțirea tulburare a sufletului, iar sfârșitul – liniștea neclintită sub bătaia vânturilor necurate.

Mânia este stăruire în ura ascunsă, adică în ținerea de minte a răului. Mânia este să dorești răul celui ce te-a amărât. Izbucnirea de furie este o aprindere a inimii fără de veste. Amărăciunea este o simțire neplăcută, care se cuibărește în suflet. Iuțimea este o mișcare foarte schimbătoare a năravului cuiva și o schimonosire a sufletului. După cum la arătarea luminii întunericului se risipește, așa și la mireasma smereniei piere orice amărăciune și iuțime.

Dacă Sfântul Duh se numește și este pacea sufletului, iar mânia este tulburarea inimii, atunci nimic nu împiedică precum mânia venirea Sfântului Duh întru noi.

Sfântul Ioan Scărarul