Cuvântul 11
Despre multa vorbire și despre tăcere
Multa vorbire este scaunul de pe care îi place slavei deșarte să se arate și să se înfățișeze cu măreție. Multa vorbire este semn al neștiinței, ușa vorbirii de rău, călăuză spre glume, slugă a minciunii, pierdere a străpungerii din inimă, făuritoare și chemătoare a acediei (gr. akedia – lene, plictis), risipire a luării aminte, nimicire a pazei inimii, întunecare a rugăciunii.
Tăcerea cu bună pricepere este maica rugăciunii, chemare din robia cugetelor, păzitoare a focului celui dumnezeiesc, strajă a gîndurilor, însoțitoare a liniștii, împărtășire a cunoașterii, făuritoare a vederii dumnezeiești. Cel ce și-a recunoscut greșelile sale are putere și asupra limbii sale, iar cel ce vorbește multe încă nu s-a cunoscut pe sine cum se cuvine. Prietenul tăcerii se apropie de Dumnezeu și, vorbind cu El în taină, se luminează.
„Voi veghea asupra căilor mele, ca să nu păcătuiesc cu limba; îmi voi pune frâu gurii cât va sta cel rău înaintea mea.” (Psalmul 39:1)
Sfântul Ioan Scărarul
Apreciază:
Apreciere Încarc...
Similare
Autor: Irina Enache
Sunt absolventă a Facultăţii de Biotehnologii, din ianuarie 2015 lucrez într-o multinațională şi am fost voluntar la „Radio Vocea Evangheliei“ din 2011 până în 2020. Prima mea colaborare cu RVE a fost reprezentată chiar de primul episod al emisiunii „Cartea e o viaţă“. Pentru mine, emisiunea și blogul sunt modalitățile de a folosi una dintre pasiunile mele, lectura, în folosul altor cititori interesaţi. Autorii care m-au influențat cel mai mult și continuă să mă inspire sunt J.R.R. Tolkien și C.S. Lewis.
În 2019 am absolvit un curs de consiliere creștină, lucru care s-a reflectat în genul de cărți pe care le-am citit și care mă pasionează. Am abordat de asemenea un subiect mai puțin discutat în mediul românesc, cel al bolilor psihice, privit dintr-o perspectivă creștină, iar rezultatele studiului meu le puteți găsi pe blogul https://intunericulnuvabirui.wordpress.com/.
Mă puteți găsi și pe Goodreads pentru a vedea ce mai citesc: https://www.goodreads.com/user/show/51556502-yeranouhi
Vezi toate articolele lui Irina Enache