Categorie: Un strop de viaţă

Un strop de viață în preajma Paștelui 2023 #14


Pentru ce ne este rânduit postul? Cred că pentru a ne aminti mai bine de obârșia noastră. Ca să ne amintim că nu suntem doar rodul pământului, ci și al cerurilor – mai întâi de toate al cerurilor. Ca să ne aducem aminte că suntem neam ales și că Tatăl nostru este Însuși Împăratul cerurilor și al pământului. De ce Biserica ne-a rânduit un astfel de Post aspru? Fără îndoială, ca să ne întoarcem mintea de la toate grijile zilnice cele mărunte și să cugetăm la ceea ce este de căpătâi și are cu adevărat însemnătate. Ca să ne amintim de obârșia noastră și de adevărata noastră cale și de adevărata noastră patrie.
Știi tu pentru ce ne-a rânduit Biserica postul? Negreșit, pentru a ne aminti că, măcar că suntem făcuți din pământ, nu pământul ne-a zidit, căci și pe el a trebuit să-l zidească cineva. Ca să ne amintim de cerul pe care îl purtăm întru noi, în această coajă trupească și pământească. Și să putem despărți întru noi cele cerești de cele pământești, și cele veșnice de cele stricăcioase, și cele trecătoare de cele netrecătoare, și pe călător de mașina călătorului.

Sfântul Nicolae Velimirovici- Inima în Marele Post. Călăuză duhovnicească spre Înviere

Un strop de viață în preajma Paștelui 2023 #13


Domnul nostru ne-a îndemnat pe toți și a poruncit: „Privegheați!” (Mt. 25:13). Niciun cuvânt al vreunei rudenii or prieten al nostru nu are un astfel de preț precum cuvintele Sale cele dinainte de moarte. Aceste cuvinte le avem spre pomenire de multă vreme și le prețuim ca pe un legământ. „Privegheați!” este cuvântul Celei mai apropiate Rudenii ale noastre și al Celui mai mare Prieten al nostru. Acestea sunt cuvintele lui Hristos, rostite înainte de moarte, cuvinte de legământ. Osândit la moarte, El n-a purtat grijă de Sine, ci de cei care au rămas după El – așadar, și de noi. Dacă dorim să împlinim desăvârșit porunca lui despre priveghere, se cuvine să priveghem îndoit: mai întâi asupra sufletului nostru, iar apoi și asupra sufletelor împreună-călătorilor și rudeniilor noastre în această viață. Căci tot El a grăit și următorul cuvânt: „Veghează şi întăreşte ce rămâne, care e pe moarte” (Apocalipsa 3:2)
Așadar, să-L ascultăm pe Mântuitorul nostru și să veghem mai întâi asupra sufletului nostru, iar apoi asupra sufletului aproapelui nostru. Să vedem ce avem și ce nu avem în suflet. Să vedem și să cercetăm sufletul nostru în fiece ceas, să-l îmbogățim în Dumnezeu și pentru Dumnezeu, ca să fim gătiți și pregătiți pentru acel ceas când se vor auzi strigătele și vaietele: „iată Mirele vine!” Amin.

Sfântul Nicolae Velimirovici – Inima în Marele Post. Călăuză duhovnicească spre Înviere

Un strop de viață în preajma Paștelui 2023 #12


Întâlnirea cu Hristos și faptul de a primi izvorul de apă vie s-ar putea să nu fie așa cum ne-am așteptat. Nu se poate să introduci torent de apă curgătoare într-un bazin cu apă stătătoare fără a ridica tot mâlul și toate sedimentele de pe fundul bazinului; rezultatul imediat este că apa va fi mult mai tulbure și mai învolburată decât era înainte.
Astfel, auzim cum atunci când femeia samarineancă însetează după apa cea vie, ea trebuie să înfrunte realitatea propriei vieți și mai mult decât atât: întâlnește pe cineva care îi va fi spus tot ceea ce făcuse în viața ei.
A întâlni adevărul lui Dumnezeu în persoana lui Hristos prin primirea Duhului Său înseamnă în același timp a înfrunta adevărul despre noi înșine, și ne înșelăm dacă credem că aceasta va fi ușor.
Cele două merg mână în mână: este imposibil să ajungi să-L cunoști pe Dumnezeu fără a ajunge în același timp să te vezi pe tine așa cum ești adevărat. Acestea sunt două fațete ale aceleiași realități: prin cunoașterea lui Dumnezeu, contemplând chipul Său – pe Hristos Răstignit și Înălțat – ajungem să ne cunoaștem pe noi înșine ca păcătoși, știind totuși că suntem iertați în Hristos.
Această realitate este inevitabilă. Este adevărul – și este mai bine să ne sfărâmăm de această piatră și apoi să ne zidim pe ea, decât să cadă peste noi și să ne nimicească (Matei 21:44)

Crucea lucrează în lume. Omilii pentru perioadele liturgice de peste an, Pr. Prof. John Behr

Un strop de viață în preajma Paștelui 2023 #11


Așa cum au spus Părinții și teologii medievali, credința caută să înțeleagă. Trebuie să cugetăm asupra credinței noastre, dacă dorim să ne maturizăm duhovnicește, să dobândim o mai profundă cunoaștere spirituală, dacă dorim să înțelegem taina veșnică dezvăluită în Hristos.
Dar acest lucru este radical diferit de ceea ce învață lumea de astăzi: nu accepta nimic până nu te-ai convins, în termenii tăi, că ai dreptate să accepți. O astfel de atitudine duce la un scepticism aproape universal, o cultură a suspiciunii, în care suntem educați să căutăm motive ascunse că, de exemplu, credința creștină are mai mult de-a face cu jocurile de putere patriarhale, decât cu adevărul despre Dumnezeu și noi înșine. Dacă ești un sceptic ce se îndoiește de totul, ajungi în cele din urmă să nu mai cunoști nimic.
La fel de greșită însă este atitudinea, din nou propovăduită în zilele noastre – mai ales în Biserică – potrivit căreia singurul lucru de care omul are nevoie este o credință lipsită de îndoială, că nu trebuie decât să crezi și chiar să crezi fiindcă este atât de incredibil.
Nu! Dumnezeu ne-a dat o minte iscoditoare, iar noi trebuie să o folosim într-un mod adecvat ca să putem spori în înțelegere, iar această sporire trebuie să fie vizibilă în chipul viețuirii noastre: o sporire în credință, viață și cunoaștere duhovnicească.
„Așa că, de acum încolo, nu mai cunoaștem pe nimeni în felul lumii, și chiar dacă am cunoscut pe Hristos în felul lumii, totuși acum nu-L mai cunoaștem în felul acesta.” 2 Corinteni 5:16

Crucea lucrează în lume. Omilii pentru perioadele liturgice de peste an, Pr. Prof. John Behr

Un strop de viață în preajma Paștelui 2023 #10


Un om bogat, numit Zacheu, mai-marele vameşilor, căuta să vadă care este Isus, dar nu putea din pricina norodului, căci era mic de statură. A alergat înainte şi s-a suit într-un dud ca să-L vadă, pentru că pe drumul acela avea să treacă. Isus, când a ajuns la locul acela, Şi-a ridicat ochii şi i-a zis: „Zachee, dă-te jos degrabă, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta”. Zacheu s-a dat jos în grabă şi L-a primit cu bucurie. Când au văzut lucrul acesta, toţi cârteau şi ziceau: „A intrat să găzduiască la un om păcătos!” Dar Zacheu a stat înaintea Domnului şi I-a zis: „Iată, Doamne, jumătate din avuţia mea o dau săracilor şi, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, îi dau înapoi împătrit”. Isus i-a zis: „Astăzi a intrat mântuirea în casa aceasta, căci şi el este fiul lui Avraam. Pentru că Fiul omului a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut.” Luca 19

Există mai multe aspecte ale acestei lecturi evanghelice despre Zacheu care se referă la propria noastră intrare în deșert.
Mai întâi, să avem dorința arzătoare a lui Zacheu. El nu stă fără rost așteptând să-L vadă pe Domnul, doar-doar va trece pe acolo. Ci se spune că el Îl căuta pe Domnul; există un sens al iminentei sosiri a Domnului și un sens al așteptării lui Zacheu, dorința arzătoare de a-L căuta, de a-L găsi într-un mod activ. Doar dacă abordăm în acest mod perioada Postului, nu într-un sens de presimțire rea, așteptând cu teamă venirea Lui, bucurându-ne în grabă de toate lucrurile la care știm că ni se va cere să renunțăm – nu astfel, ci cu dorința arzătoare de a-L vedea limpede pe Hristos. Numai prin propria noastră căutare speranțele noastre vor fi împlinite prin Postul cel Mare, și ca Zacheu, vom primi mai mult decât am fi așteptat vreodată.
Dacă nu avem nicio dorință și nicio râvnă sinceră, atunci ei bine, vom învăța și vom primi la fel de puțin prin post și prin sărbătoarea care urmează. Săptămânile acestea sunt ca încălzirea dinaintea unei curse care urmează să aibă loc; trebuie să începem, chiar și acum, să pornim a ne pregăti pentru ceea ce se așteaptă de la noi.

Continuă lectura „Un strop de viață în preajma Paștelui 2023 #10”