Un strop de viaţă #329


Doamne, preia tu controlul acestei zile,

orice vrei Tu este ceea ce vreau să fac –

s-ar putea să nu înţeleg,

dar vreau ca Tu să-mi spui ce vrei de la mine.

În această zi Îţi predau gândurile mele, planurile mele, familia mea, munca mea – totul. Amin.

Beverly Lessin, în Roy Lessin, Meet Me in the Meadow

„Torturat pentru credinţă“ de Haralan Popov


coperta-torturat-pt-hristos-no-layersDupă o serie de mărturii ale unor credincioşi români, astăzi vă prezint autobiografia Torturat pentru credinţă de Haralan Popov. Acesta a fost un pastor bulgar, care a trăit între 1907-1988 şi care a trebuit să sufere 13 ani şi 2 luni în închisorile comuniste din Bulgaria din cauza credinţei în Isus Hristos.

Cartea prezintă istoria Bisericii Prigonite din Bulgaria. Zeci şi sute – chiar mii de oameni – au suferit ca şi mine şi chiar mai mult, spune Popov în prefaţa cărţii.

În iunie 1948, toţi membrii Consiliului Suprem, inclusiv reprezentantul cultelor, au fost chemaţi la Ministrul Cultelor. Venise clipa încercării noastre şi trebuia să facem faţă, povesteşte Popov. Li s-a cerut să susţină ideologia comunistă de la amvon, lucru pe care toţi liderii bisericilor evanghelice au refuzat să-l facă. Consecinţa acestui refuz nu va întârzia să apară. La 24 iulie 1949, ora 4 dimineaţa, casa lui Popov este percheziţionată, iar el este dus la poliţie şi închis într-o celulă. Continuă lectura „„Torturat pentru credinţă“ de Haralan Popov”

Un strop de viaţă #327


Lui Dumnezeu nu-i place să fim trişti. A.W. Tozer

Cu toţii trecem prin perioade de tristeţe, durere şi lacrimi. Dumnezeu Se apropie de noi cu blândeţe în acele perioade. Dar Dumnezeu nu vrea să trăim o viaţă plină de lacrimi. Lacrimile sunt pentru timpul nopţii, dar dimineaţa vine bucuria. Biblia ne spune să ne „Bucurăm întotdeauna“. Dumnezeu vrea să avem cântecul Său în inimile noastre şi lauda Lui pe buzele noastre. Să-L binecuvântăm pe Domnul în orice vreme. Umblarea în bucuria Domnului aduce viaţă sufletelor noastre. Domnul este Cel care ne dă o haină de laudă, în locul unui duh mâhnit; Domnul este Cel care ne ridică frunţile; Domnul este Cel care ne aduce bucuria deplină.

Roy Lessin, Meet Me in the Meadow

Un strop de viaţă #325


Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, şi El te va sprijini.

Psalmul 55:22

Îngrijorarea în exces capătă natura păcatului. Porunca de a evita îngrijorarea este repetată în mod frecvent de Mântuitorul nostru. Este reiterată de apostoli. Este un principiu care nu poate fi neglijat fără a păcătui. Ne trudim să luăm asupra noastră povara noastră grea, ca şi când El ar fi incapabil sau n-ar fi dispus să o poarte pentru noi. Cel care nu poate să-şi lase liniştit treburile în mâna lui Dumnezeu este foarte probabil să fie ispitit să se folosească de mijloace greşite pentru a se ajuta singur. Neliniştea ne face să ne îndoim de dragostea plină de bunătate a lui Dumnezeu şi dragostea noastră pentru El se răceşte. Suntem neîncrezători şi Îl întristăm pe Duhul lui Dumnezeu. Dacă aruncăm asupra Lui toate poverile care apar şi dacă „nu avem grijă de nimic“ pentru că El are grijă de noi, acest lucru ne va ţine aproape de El.

Charles H.Spurgeon, citat în Roy Lessin, Meet Me in the Meadow

 

Evenimente culturale în săptămâna 21-27 septembrie 2015


Săptămâna aceasta este o săptămână plină de evenimente dedicate cărţii şi culturii pe care m-am gândit că merită să vi le împărtăşesc şi vouă.

În Bucureşti

pop-up-NarativÎn perioada 21-27 septembrie Asociația Curtea Veche organizează NARATIV – festivalul de lectură pentru copii, proiect cultural finanțat de ARCUB în cadrul programului cultural “Ești București”. Evenimentul are loc la Librăria Cărturești Verona și uprinde o serie de activități gratuite susținute de pedagogi non-formali, artiști, specialiști în educație și psihologia copilului.

Destinat în principal copiilor cu vârste între 8 și 14 ani, programul festivalului propune atât ateliere interactive (printre care Teatrul Cititorilor, Roman Grafic, Storytelling, Rime și Ghicitori pentru dezvoltarea fluenței timpurii), spectacole lectură, cât și conferințe dedicate părinților și cadrelor didactice prin care se prezintă tehnici de încurajare a lecturii în rândul celor mici. Toți cei care doresc să participe la eveniment se pot înscrie gratuit pe site-ul www.narativ.ro de unde pot afla și calendarul complet al activităților.

Biblioteca Ion Creangă (Str. Christian Tell nr. 10), filială a Bibliotecii Metropolitane Bucureşti inaugurează seria de săptămâni culturale sub titlul Ubuntu cu Săptămâna culturii africane (21-26 septembrie). Programul include proiecţii de filme, seri de lectură şi prezentare de costume tradiţionale. Aflaţi mai multe de aici.

În zilele de 25 şi 26 septembrie între orele 18:00-02:00 are loc Nocturna nocturnaBibliotecilor la Biblioteca Naţională a României şi în câteva filiale ale Bibliotecii Metropolitane Bucureşti.

Aici găsiţi lista filialelor BMB participante, iar aici găsiţi programul filialei Ion Creangă. Evenimentele organizate în filialele BMB au loc pe 25 septembrie între 18:00-02:00.

Aflaţi de aici programul Bibliotecii Naţionale din 26 septembrie.

De asemenea, tot pe 25 septembrie Asociatia Cultour și Biblioteca Metropolitană București s-au asigurat că vei fi ghidat pe cele mai frumoase trasee urbane, pornite din dorința de a-ți schimba percepția asupra Bucureștiului și de a-i reda poveștile într-un mod interesant și interactiv.

Turul 1: Zona din jurul străzii Arthur Verona și a parcului Icoanei va fi explorată la fel ca intr-o carte fascinantă. Călătoria te va purta în locuri foarte diferite, descoperindu-le poveștile : Schitul Darvari și Biserica Icoanei ating latura spirituală, iar povestea casei și omului Mincu dezvăluie cum istoria își pune amprenta pe arhitectura orașului.
Punctul de întâlnire: Libraria Carturesti. Ghidul va avea un semn portocaliu.
Punct final: Biblioteca Metropolitana, Filiala Dimitrie Cantemir
Str Viitorului, nr.52, Sect.2
Ora de plecare: 18:00
Durata: 2 ore
https://www.facebook.com/events/697442337056305/

Turul 2: Ne întâlnim într-unul dintre parcurile cele mai pline de istorie din București pentru a explora acest spațiu urban în continuă transformare. Pornim de la vremea când parcul cu iz regal era construit cu motiv de sărbătoare, apoi povestea continuă și, în Arenele Romane, intră giganții parcului trăindu-și drama în piatră. Grădini, fântâni și alte monumente. dar și proiectele noi care transformă acest spațiu își vor destăinui poveștile.
Punct de întâlnire: Fântâna cu Zodiac. Ghidul va avea un semn portocaliu.
Punct final:Biblioteca Metropolitană, Filiala Ienăchiță Văcărescu Str. Bosianu nr. 10, Sect.4
Ora de plecare: 20:00
Durata: 2 h
https://www.facebook.com/events/1547074395532045/

La capătul tururilor pietonale te așteaptă @Biblioteca Dimitrie Cantemir cu o Lansare de Carte și Concert de Muzică Rock Pentru Copii, iar la @Biblioteca Ienăchiță Văcărescu vei asculta Recitalul muzical „Sunetele strazii” sustinut de grupul Cantos și vei lua parte la demonstrația de Pictură pe Apă oferită de Asociația Artia!
Stai la curent pentru a afla mai mult din programul evenimentelor pe pagina:
https://www.facebook.com/nocturnabibliotecilorbucuresti

citim in iarbaSâmbătă, 26 septembrie între orele 10-19 în Parcul Herăstrău la Roaba de Cultură are loc evenimentul Citim în iarbă, ediţia a V-a, ce include o bibliotecă în aer liber, ateliere de creaţie, concursuri şi reprezentaţii de teatru.

În Cluj-Napoca

Salonul de Carte Bookfest revine cu a patra ediție la Cluj-Napoca între 24-27 septembrie, la Centrul de Cultură Urbană Casino din Parcul Central „Simion Bărnuțiu”.

Accesul publicului va fi gratuit la toate evenimentele din cadrul Bookfest. Programul zilnic de vizitare va fi în intervalul 10:00 – 20:00.

În cele patru zile ale evenimentului, iubitorii de lectură vor avea ocazia să descopere ultimele oferte ale celor mai mari edituri din țară dar se vor putea întâlni și cu autori consacrați alături de ultimele lor apariții editoriale. În premieră, la Bookfest vor fi prezentate spectacole de teatru de păpuși dar și experimente de fizică cu ocazia „Nopții Cercetătorilor Europeni”.

Vizitatorii Salonului de Carte Bookfest Cluj-Napoca sunt așteptați cu o ofertă de circa 10.000 de volume la cele mai bune prețuri

bookfest cluj

și din cele mai variate domenii. Vor fi prezente unele dintre cele mai importante edituri din țară: Humanitas, Curtea Veche Publishing, Polirom, Rao, Nemira, Herald, Litera dar și distribuitori precum Okian (reprezentanți Pearson-Longman în România).