Un strop de viață în preajma Paștelui #18


Cuvântul 18

Cel împietrit la inimă este filosof fără de minte, învățător care se osândește pe sine însuși, iubitor de cuvinte care vorbește împotriva sa, orb care îi învață pe alții să vadă. Se plânge de boală și nu încetează să mănânce cele care îl vatămă. Se roagă să fie izbăvit de patimă, și îndată o împlinește cu fapta. Vorbește despre înfrânare, dar se năpustește la îmbuibare.

Ştiind că eşti împietrit, că grumazul îţi este un drug de fier şi că ai o frunte de aramă, ţi-am vestit de mult aceste lucruri, ţi le-am spus mai înainte ca să se întâmple, ca să nu poţi să zici: ‘Idolul meu le-a făcut, chipul meu cioplit sau chipul meu turnat le-a poruncit!’ Ai auzit toate aceste lucruri pe care le vezi acum! Şi nu vreţi să le mărturisiţi acum?… De acum, îţi vestesc lucruri noi, ascunse, necunoscute de tine. Ele se fac în timpul de faţă şi nu fac parte din trecut; până în ziua de azi n-aveai nicio cunoştinţă despre ele, ca să nu poţi zice: ‘Iată că le ştiam.’ Nici nu le-ai auzit, nici nu le-ai ştiut şi nici nu-ţi era deschisă odinioară urechea la ele, căci ştiam că ai să fii necredincios şi că din naştere ai fost numit răzvrătit. Din pricina Numelui Meu sunt îndelung răbdător, pentru slava Mea Mă opresc faţă de tine, ca să nu te nimicesc. (Isaia 48)

Sfântul Ioan Scărarul

Un strop de viață în preajma Paștelui #17


Cuvântul 17

Despre neagonisire

Neagonisirea este lepădarea grijilor pământești, viață fără de grijă, călătorie fără împiedicare, credință în poruncile Mântuitorului; ea este străină de întristare.

Omul neagonisitor se roagă cu mintea curată, dar cel iubitor de agoniseală se roagă cu mintea la chipurile materiei.

Cel ce a gustat din bunătățile cele de sus lesne le disprețuiește pe cele pământești, iar cel ce nu le-a gustat pe cele dintâi, acela se bucură pentru agonisirea celor de pe urmă.

Sfântul Ioan Scărarul

Un strop de viață în preajma Paștelui #16


Cuvântul 16

Despre iubirea de argint

Iubirea de argint este închinare la idoli, fiică a necredinței, dezvinovățire de sine cu neputințele proprii, prezicătoare a bătrâneților, mai înainte vestitoare a foametei.

Iubitorul de argint strâmbă din nas la cuvântul Evangheliei și o calcă pe aceasta de bunăvoie. Cel ce se plânge pe sine însuși, acela s-a lepădat și de trupul său și nu-l cruță la vreme de nevoie. Cel ce a biruit această patimă a curmat grijile, dar cel legat de ea niciodată nu se va ruga curat.

Sfântul Ioan Scărarul

Un strop de viață în preajma Paștelui #15


Cuvântul 15

A avea curăție înseamnă a-ți însuși firea celor fără de trup. Curăția este casa cea dorită a lui Hristos și cerul pământesc al inimii. Curăția este o lepădare mai presus de fire a firii. Curat este acela care dragostea (cea trupească) o înlătură prin dragoste (dumnezeiască) și focul cel trupesc l-a stins cu focul cel nematerial. Întreaga înțelepciune (neprihănirea) este o numire atotcuprinzătoare a tuturor virtuților. Întreaga înțelepciune este curăția sufletului și a trupului.

Sfântul Ioan Scărarul

În curând în variantă ebook – John C. Lennox – „Unde e Dumnezeu în vremea coronavirusului?”


În această perioadă ciudată și neliniștitoare, unii dintre noi poate resimțim disconfortul restricțiilor, sau al faptului că nu îi putem vedea pe cei dragi sau nu putem merge la biserică, spre exemplu; însă alții poate sunt afectați direct de efectele pandemiei, poate și-au pierdut locurile de muncă, poate au pe cineva drag afectat sau poate chiar s-au îmbolnăvit din cauza virusului. Peste întreaga lume planează incertitudinea: când și cum se va termina pandemia, vor mai exista alte valuri pandemice, ce se va întâmpla din punct de vedere economic? Și este greu, uneori, să mai vedem dragostea și suveranitatea lui Dumnezeu dincolo de toate acestea.
Ei bine, profesorul John Lennox, pe care l-am prezentat și noi în emisiunea CARTEA E O VIAȚĂ, abordează tocmai această temă complicată în cea mai recentă carte a sa, Where is God in a Coronavirus World? Eu am aflat de carte vizionând un mesaj de Paște de la Keith & Kristyn Getty,autorii cărții Să cântăm! (Kristyn fiind nepoata lui John Lennox :).

Surpriza și mai plăcută a fost faptul că această carte urmează să apară și în limba română la editura Corint, în variantă ebook. Iată anunțul editurii:

„Dragă cititorule, te invit să priveşti această carte astfel: imaginează-ţi că stăm la o masă, într-o cafenea (ce bine ar fi dacă am putea face asta!), iar tu îmi adresezi întrebarea de pe copertă. Îmi las o clipă cafeaua şi încerc să îţi ofer un răspuns cinstit. Ce vei citi este ceea ce aş încerca să spun pentru a-ţi oferi alinare, sprijin şi speranţă.”
John C. Lennox

În curând, în variantă ebook, pe www.edituracorint.ro.

 

Vom urmări anunțuri legate de apariția cărții și vă vom ține la curent. Până atunci, puteți urmări interviul realizat de Michael Ramsden, președintele Ravi Zacharias International Ministries, și profesorul John Lennox pe tema cărții proaspăt lansate.

 

De asemenea, puteți asculta sau reasculta și episodul despre cartea Șapte zile care împart lumea,  pe care l-am înregistrat în preajma conferinței pe care acesta a susținut-o în noiembrie 2019 la București.

 

______________________________________

Update!

Cartea este acum disponibilă în format e-book:

eBook Unde e Dumnezeu in vremea coronavirusului? – John C. Lennox