Cuvântul 17
Despre neagonisire
Neagonisirea este lepădarea grijilor pământești, viață fără de grijă, călătorie fără împiedicare, credință în poruncile Mântuitorului; ea este străină de întristare.
Omul neagonisitor se roagă cu mintea curată, dar cel iubitor de agoniseală se roagă cu mintea la chipurile materiei.
Cel ce a gustat din bunătățile cele de sus lesne le disprețuiește pe cele pământești, iar cel ce nu le-a gustat pe cele dintâi, acela se bucură pentru agonisirea celor de pe urmă.
Sfântul Ioan Scărarul
Autor: Irina-Maria Akopian
Sunt absolventă a Facultăţii de Biotehnologii, din ianuarie 2015 lucrez într-o multinațională şi am fost voluntar la „Radio Vocea Evangheliei“ din 2011 până în 2020. Prima mea colaborare cu RVE a fost reprezentată chiar de primul episod al emisiunii „Cartea e o viaţă“. Pentru mine, emisiunea și blogul sunt modalitățile prin care una dintre pasiunile mele, lectura, poate fi de folos și altori cititori interesaţi. Autorii care m-au influențat cel mai mult și continuă să mă inspire sunt J.R.R. Tolkien și C.S. Lewis, și pornind de la ei, am descoperit puterea poveștilor de calitate de a ne orienta către ceea ce este înalt, nobil, vrednic de primit.
În 2019 am absolvit un curs de consiliere creștină, lucru care s-a reflectat în genul de cărți pe care le-am citit și care mă pasionează.
Am încercat, de-a lungul timpului, să-mi îmbogățesc și aprofundez credința, studiind Părinții Bisericii, istoria Bisericii și în general creștinismul tradițional. Pașii mi s-au întreptat spre Armenia, prima țară creștină din lume, care mi-a devenit familie și a doua casă.
Mă puteți găsi și pe Goodreads pentru a vedea ce mai citesc: https://www.goodreads.com/user/show/51556502-yeranouhi
Vezi toate articolele lui Irina-Maria Akopian