Hristos promite iertarea de păcate: dar asta nu înseamnă nimic pentru cei care, necunoscând legea naturală, nu știu că au păcătuit. Cine ia medicamente dacă nu știe că este bolnav? Relativismul moral este dușmanul pe care trebuie să-l învingem înainte să ne ocupăm de Ateism.
C.S. Lewis, Letters
Cât de adevărat este totul: CEL CE ÎNȚELEGE umblă cu o bucurie și o fericire de negrăit, acolo unde ochii încețoșați și insensibili ai lumii vad numai distrugerea și moartea.
C.S. Lewis, Scrisori către Arthur Greeves
Crucea lui Cristos nu este bucata de lemn pe care a purtat-o pe umerii Lui și pe care a fost, în cele din urmă, țintuit. Ea înseamnă, în general, toate necazurile celui credincios, ale cărui suferințe sunt suferințele lui Cristos. În general, crucea lui Cristos înseamnă toate necazurile pe care Biserica le suferă pentru Cristos. (…) Este avantajos pentru noi să știm toate aceste lucruri, ca nu cumva să fim înghițiți de întristare sau să cădem în disperare, atunci când vedem că adversarii noștri ne persecută cu cruzime, ne excomunică și ne ucid. Să nu uităm însă, după exemplul lui Pavel, că trebuie să ne lăudăm cu crucea pe care o purtăm, nu pentru păcatele noastre, ci de dragul lui Cristos. Dacă privim doar la noi înșine în suferințele noastre, ele nu devin doar cumplite, ci și insuportabile. Dar atunci când putem spune „suferințele Tale ne copleșesc” sau, după cum se spune în Psalmul 44:22: „din pricina Ta suntem junghiați în toate zilele”, atunci aceste suferințe nu sunt doar ușoare, ci și dulci, după cum ni se spune în Matei 11:30: „Căci jugul Meu este bun și sarcina Mea este ușoară.”
Martin Luther, Comentariu asupra epistolei către Galateni
Credința unește sufletul cu Cristos, așa cum o mireasă se unește cu mirele ei… înseamnă că tot ce au le aparține amândurora, atât binele, cât și răul. În consecință, sufletul credincios se poate lăuda și mândri cu tot ce are Cristos, ca și cum i-ar aparține lui însuși; și tot ceea ce sufletul deține este revendicat de Cristos ca al Său. Cristos este plin de har, de viață și de mântuire. Omul este plin de păcate, de moarte și de condamnare. Să punem acum între ei credința și păcatele, moartea și condamnarea vor fi ale lui Cristos, în timp ce harul, viața și mântuirea vor fi ale omului; căci dacă Cristos este un mire, El trebuie să-Și asume lucrurile care aparțin miresei Sale și să-i pună la dispoziție lucrurile care-I aparțin Lui. Dacă El îi dăruiește trupul și pe Sine Însuși, cum să nu-i dăruiască toate lucrurile care-I aparțin? Și dacă ia trupul miresei, cum ar putea să nu ia și lucrurile care-i aparțin ei?… Cine poate înțelege bogățiile măreției acestui har?
Martin Luther, Despre libertatea creștinului
În ce privește justificarea, eu și Cristos trebuie să fim atât de apropiați, încât El să trăiască în mine, iar eu în El. Ce expresie minunată! Și fiindcă El trăiește în mine, orice har, neprihănire, viață, pace și mântuire regăsite în mine Îi aparțin lui Cristos; totuși, ele îmi aparțin și mie, prin unirea și alipirea pe care o face credința și prin care devenim ca un singur trup în Duhul… În felul acesta, Pavel caută să ne smulgă în întregime din noi înșine, din Lege și din fapte, pentru a ne transplanta în Cristos și în credința în El, astfel încât să asociem justificarea cu harul și să o disociem complet de Lege și de fapte, care nu au nimic de-a face cu ea. Prin credință, ești în așa măsură alipit de Cristos, încât tu și El sunteți una, inseparabili și uniți pe vecie, așa încât să poți spune: „Eu sunt asemenea lui Cristos”, iar El, la rândul Său, să afirme: „Eu sunt asemenea păcătosului alipit de Mine și Eu de el. Căci prin credință suntem uniți în carne și oase.”
Martin Luther, citat în Moștenirea lui Luther editată de R.C. Sproul
CARTEA E O VIAȚĂ 