Cât de mult din arta și literatura lumii este legată de experiențe din timpul războaielor?
Îi avem pe J.R.R. Tolkienii și C.S. Lewișii acestei lumi, ale căror experiențe din prima linie a frontului au dat naștere celei mai răsunătoare și pline de credință literaturi din secolul trecut. Tolkien și-a imaginat lucruri în tranșeele întunecate, înconjurat de prieteni aflați pe moarte, și a ales să vorbească direct împotriva propriei sale frici, dând nume unor personaje și locuri dintr-o realitate imaginară care va deveni mai târziu punctul de plecare pentru Stăpânul inelelor. Și Lewis, la rândul său, rănit în război, a povestit mai târziu că propria călătorie de la ateism la credință a fost pavată de sentimentul pierderii, de profanarea inconsolabilă („problema durerii”, a numit-o el) pe care o simțea în oasele sale. A trece prin astfel de orori nu este o garanție a recuperării credinței, dar sugerează totuși că credința și cultura sunt legate de criza care ne înconjoară.
Calea noastră înapoi spre Eden este blocată, dar există o cale de intrare la ospățul celor altruiști. Numai cuvintele iertării, dezgolite complet până la miezul credinței, pot să fie un ecou al promisiunii perene sau chiar oportune din dimineața de Paște. Aceasta este adevărata noastră întoarcere acasă. Chiar dacă circumstanțele sunt insuportabil de haotice sau pur și simplu crude, aceste voci autentice refractă în mediul nostru cultural dominat de frică, mediind modul în care putem alege să înfruntăm o nouă zi și insuflând o speranță sigură în inimile noastre rănite.
Se poate oare ca motivul pentru care nu avem o cultură plină de frumusețe să fie acela că închinarea noastră nu este frumoasă? Oare cauza duratei scurte a atenției noastre în societatea contemporană să fie faptul că Biserica nu ne-a antrenat să ascultăm bine?
Refracții este o serie de citate din cartea Refractions de Makoto Fujimura, o invitație la călătorie în lumea credinței, artei și culturii.
CARTEA E O VIAȚĂ 