Părinții Bisericii – Hildegard von Bingen

Când mi-am început documentarea pentru seria Părinții Bisericii, au existat multe nume feminine care apăreau fie în istoria personală a acelor episcopi, martiri și sfinți, fie în istoria Bisericii în sine, având propria poveste independentă și viață trăită pentru Hristos. Așa că, în luna martie, m-am gandit să scriu niște rânduri despre câteva femei deosebite din istoria Bisericii, onorând faptul că pe lângă cercul celor trei Capadocieni era și o soră, o sfântă de la care chiar și ei aveau de învățat…; sau, undeva departe de locul în care fusese exilat, chiar și marele teolog Ioan Gură de Aur avusese o ucenică, diaconiță…; sau într-o odaie din Imperiu, o mamă se ruga fierbinte pentru fiul ei, Augustin.

---

Încheiem această mini-serie din luna martie cu o femeie remarcabilă – Hildegard von Bingen (1098-1179) – o călugăriță și stareță benedictină, una dintre cele mai importante reprezentante ale misticismului german, deținând cunoștințe în o mulțime de domenii și, datorită lor, exercitând o influență pe care foarte puține femei ar fi putut-o avea în acele vremuri. De altfel, este una dintre puținele femei care deține titlul de Doctor al Bisericii, titlu acordat celor care, prin viața lor sfântă și învățăturile teologice, au avut un impact semnificativ asupra spiritualității creștine.

Este una dintre cele mai cunoscute autoare de imnuri monofonice bisericești, compunând de asemenea și antifoane pentru liturghie (cântări în care două coruri repetă alternativ același vers din psalmi sau aceeași idee muzicală). Este unul dintre puținii compozitori medievali care a scris atât versurile, cât și muzica, pentru operele sale.

A înființat două mănăstiri benedictine în Germania și este autoarea (printre altele) a trei lucrări teologice remarcabile:

• Liber Scivias – Cartea cunoașterii căilor lui Dumnezeu – Hildegard a avut viziuni încă din copilărie, iar Scivias este prima carte în care a început să își consemneze viziunile. După ce o parte din Scivias a fost prezentată Papei Eugen al III-lea, acesta i-a încuviințat și binecuvântat activitatea teologică.

• Liber vitae meritorum – Cartea răsplătirilor vieții – În această lucrare, Hildegard subliniază oroarea pedepselor pentru vicii și păcate și accentuează împortanța unei vieți de pocăință și virtute

• Liber divinorum operum – Cartea lucrărilor lui Dumnezeu  – în această lucrare, rezultatul unei alte experiențe mistice, Hildegard încearcă să caracterizele activitatea dinamică a lui Dumnezeu în creație și să exploreze semnificația legăturii dintre divinitate și creația Sa – ceea ce am numi astăzi „teologie naturală”. Pentru noi poate părea străină această idee, sau cel puțin nu așa familiară și accentuată, însă până la Reformă, era aproape unanim acceptat faptul că Îl putem cunoaște pe Dumnezeu prin Scriptură, Tradiție și Natură. Noi am pierdut acest al treilea element, dacă nu și pe al doilea. Ideea lui Hildegard era că, atunci când privim la noi înșine și ne cunoaștem pe noi înșine, vom înțelege ordinea și adevărul creației. Reciproca este valabilă – macrocosmosul ne poate revela adevărul despre propriul nostru microcosmos. Lumea fizică este o oglindire și o purtătoare a lumii spirituale. (Potrivit Romani 1:19-20: „Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu le este descoperit în ei, căci Dumnezeu le-a arătat. De la crearea lumii, însuşirile Lui invizibile – puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui – au fost percepute clar, fiind înţelese din ceea ce a fost creat, pentru ca ei să fie fără scuză.”)

Acestea se completează armonios cu scrierile sale teologice, în care este exprimată viziunea sa asupra naturii. Însă operele sale științifice aveau chiar scopul de a studia și a pune în practică ceea ce natura ne poate oferi pentru tratarea bolilor. Hildegard a încercat să învețe despre ce ne oferă lumea naturală și să aplice acele învățăminte. Având experiență în administrarea grădinii de plante și infirmeriei mănăstirii, precum studiind informațiile teoretice din textele tradiționale latine din biblioteca mănăstirii, Hildegard a dobândit abilități practice de diagnostic și tratament. Tincturi, ierburi și pietre prețioase – nimic nu îi scăpa atenției sale. Așadar, o altă lucrare de-a sa, Physica descrie proprietățile medicinale ale diferitelor plante, roci, sau animale. Iar Causae et Curae este o descriere a corpului uman, a conexiunii sale cu lumea naturală și a cauzelor și tratamentelor diferitelor boli.

Și ca și cum toate acestea nu ar fi fost de ajuns, Hildegard a avut și o contribuție semnificativă în lumea artelor, în special a teatrului. Inspirată de poemul autorului latin Prudentius, Psychomachia, în care este descrisă, alegoric, lupta creștinului împotriva viciilor personificate, ajutat fiind de virtuți personificate (ceva similar temei din Călătoria creștinului, din epoca puritană), Hildegard a compus Ordo Virtutum, o piesă de teatru alegorică, cu muzică sacră, a cărei structură a reprezentat baza unui întreg gen de teatru medieval: piesele dramatice de moralitate. Acest gen de teatru a fost extrem de popular în Evul Mediu, situându-se la intersecția dintre liturghie și adunare populară.

Iată un adevărat polimat, o femeie din istoria Bisericii care dovedește că arta, știința și teologia pot fi îmbinate atât de armonios și pot revela, fiecare, diferite fațete ale lui Dumnezeu și ale creației Sale, fiind de asemenea de folos oamenilor (și iată o sfântă a cărei viață simt că ar trebui să o studiez mai mult, având în vedere că și eu sunt atrasă de toate aceste domenii!)