Pentru că ieri a fost Ziua Copilului, cartea asupra căreia ne vom concentra atenţia astăzi se numeşte Limite pentru copii şi este scrisă de Dr. Henry Cloud şi Dr. John Townsend, autorii cărții Limite. Dacă acolo era vorba despre limitele pe care trebuie să le stabilim şi să le menţinem ca adulţi, în relaţiile de cuplu, de prietenie sau de la muncă, în volumul de faţă, aşa cum reiese în mod clar din titlu, este vorba despre cum să stabilim şi să menţinem limite în relaţia cu copiii, astfel încât ei să devină nişte adulţi responsabili, în stare la rândul lor să stabilească şi să respecte limite.
(mai mult…)Etichetă: Limite în relații
-
„Limite” de dr. Henry Cloud și dr. John Townsend
Pot stabili limite și să fiu totuși o persoană iubitoare? Nu este egoist să ai granițe? De ce mă simt vinovat și mă cuprinde teama când mă gândesc să stabilesc granițe în viața mea? Ce se întâmplă când cineva este rănit sau deranjat de granițele mele?
Dacă v-ați pus vreodată asemenea întrebări, ei bine, cartea de astăzi cu siguranță vi se adresează – pentru că vom răsfoi cartea Limite (publicată inițial în limba română cu titlul Granițe în relații), în care Dr. Henry Cloud și Dr. John Townsend ne oferă răspunsuri biblice la întrebările de mai sus, precum și la multe altele, arătându-ne cum să stabilim granițe sănătoase în relațiile cu părinții, partenerul de viață, copiii, prietenii, colegii de muncă și chiar cu noi înșine. (mai mult…)

Etichetă: Limite în relații
-
„Limite pentru copii” de Dr. Henry Cloud și Dr. John Townsend (cu invitat)
Pentru că ieri a fost Ziua Copilului, cartea asupra căreia ne vom concentra atenţia astăzi se numeşte Limite pentru copii şi este scrisă de Dr. Henry Cloud şi Dr. John Townsend, autorii cărții Limite. Dacă acolo era vorba despre limitele pe care trebuie să le stabilim şi să le menţinem ca adulţi, în relaţiile de…
-
„Limite” de dr. Henry Cloud și dr. John Townsend
Pot stabili limite și să fiu totuși o persoană iubitoare? Nu este egoist să ai granițe? De ce mă simt vinovat și mă cuprinde teama când mă gândesc să stabilesc granițe în viața mea? Ce se întâmplă când cineva este rănit sau deranjat de granițele mele? Dacă v-ați pus vreodată asemenea întrebări, ei bine, cartea…
