Căci pe săraci îi aveţi întotdeauna cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi întotdeauna. (Ioan 12:8)
A alege oamenii neînsemnați, micile bucurii, întristările, a avea încredere că în acel loc, Dumnezeu Se va apropia – iată calea grea a lui Isus. Ceva din mine vrea întotdeauna să transforme calea lui Isus în ceva onorabil în ochii lumii. Mereu îmi doresc ca această cale neînsemnată să devină o cale importantă, măreață în ochii lumii. Însă lucrarea lui Isus, care se îndreaptă către locurile de la care lumea se îndepărtează, nu poate fi transformată într-o poveste de succes.
Însă nu este o cale pe care mergem singuri. Calea lui Isus poate fi parcursă doar cu Isus. Doar cu El putem ajunge în acel loc unde nu mai rămâne nimic, decât har. Acel loc din care Isus a strigat „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”. Acel loc din care Isus a fost înviat.
Dacă vrem să parcurgem calea singuri, devine doar o formă inversată de eroism, la fel de nestatornică precum eroismul însuși. Doar Isus, Fiul lui Dumnezeu, poate merge către acel loc de predare completă și de har. El ne avertizează, „despărțiți de Mine, nu puteți face nimic”. Însă tot El promite: „Cel care rămâne în Mine şi în care rămân Eu aduce mult rod” (Ioan 15:5)
Acum văd atât de clar de ce acțiunea fără rugăciune este lipsită de rod. Doar prin rugăciune putem intra în comuniune cu Isus și găsi puterea de a ne alătura Lui pe cale.
Rugăciunea și acțiunea nu sunt contradictorii și nu se exclud reciproc. Rugăciunea fără acțiune se transformă într-un pietism fără putere, iar acțiunea fără rugăciune degenerează în manipulare. Dacă rugăciunea ne conduce într-o mai mare unitate cu Hristos, Cel plin de compasiune, aceasta va da naștere întotdeauna unor fapte concrete de slujire. Iar slujirea ne conduce la o mai mare solidaritate cu cei nevoiași, cei flămânzi, cei bolnavi, cei oprimați și pe moarte, iar aceasta va duce la mai multă rugăciune. În rugăciune, Îl întâlnim pe Hristos și, în El, toată suferința umană. În slujire, îi întâlnim pe oameni și, în ei, pe Hristos Cel în suferință.
Închinarea devine slujire și slujirea devine închinare, și tot ce facem, spunem, cerem sau oferim devine o cale a vieții în care se manifestă compasiunea lui Dumnezeu.
Meditații pentru perioada Postului Paștelui, din cartea lui Henri Nouwen, „Show Me the Way: Daily Lenten Readings”.
CARTEA E O VIAȚĂ 