„Slalom prin viață” de Nancy Ortberg


În sezoanele anterioare ne-am îndreptat atenția către cărțile lui John Ortberg, printre care O dragoste mai presus de rațiune, Dumnezeu e mai aproape decât crezi , Când se încheie jocul, totul se întoarce în cutie, Toți sunt normali până ajungi să îi cunoști, Viața pe care ți-ai dorit-o dintotdeauna, sau Grija pentru suflet. Ce-ați zice dacă am vedea de data aceasta cum și despre ce scrie soția acestuia, Nancy Ortberg.

Nancy Ortberg a slujit și ea alături de soțul ei la Biserica Willow Creek din Illinois, conducând misiunea Network, o lucrare care îi ajută pe oameni să își identifice darurile spirituale și să își găsească rolul în biserică, și proiectul Axis, o lucrare orientată spre generația cu vârsta cuprinsă între 18 și peste 20 de ani. Ea este și autoare a unor cărți, așa că astăzi vom deschide cartea ei Slalom prin viață. Urmărirea lui Dumnezeu în situații extrem de neconvenționale și cu totul neașteptate.

Viața spirituală a devenit pentru mulți o chestiune atât de normativă, o formulă. Avem tendința să îl vedem pe Dumnezeu dintr-o perspectivă atât de îngustă. De aceea, Nancy Ortberg ne invită să renunțăm la o abordare superficială a creștinismului, să descoperim puterea harului lui Dumnezeu și să-L vedem pe Dumnezeu în locuri în care niciodată nu am fi visat să Îl căutăm, la un nivel mai profund decât ne imaginam că este posibil.

Cred că întreaga viață am trăit reînvățând cine este Dumnezeu, scrie Nancy în introducerea cărții Slalom prin viață. Uneori trag concluzii greșite. Cum ar putea fi altfel, având în vedere nemărginirea lui Dumnezeu? Poate că din acest motiv avem nevoie de o eternitate: o viață nu este nici pe departe suficientă. Eternitatea are de a face cu cantitatea de timp de care vom avea nevoie pentru a cerceta profunzimile acestui Dumnezeu al nostru.

El este Dumnezeu, iar eu nu sunt, așa că cercetez, învăț și descopăr în continuare. A fost totuși o aventură extraordinară. În mare măsură am descoperit, spre surprinderea mea, că Dumnezeu este mult mai bun decât credeam eu. Timp de foarte multă vreme am crezut că Dumnezeu e ursuz, mânios, distant, arbitrar și rezervat. Și din moment ce El este Dumnezeu, mă gândeam că ar fi bine să zâmbesc doar și să accept situația. Ce minunat a fost să descopăr că nu era deloc așa!

M-am luptat mult ca să găsesc această credință după care am tânjit, să-L găsesc  pe acest Dumnezeu pe care mi L-am imaginat. Și L-am găsit în locurile în care mă așteptam cel mai puțin. Surprizele mi-au clarificat cine este Dumnezeu și am descoperit că renunțarea la rigoarea normativă de fapt mi L-a descoperit pe Dumnezeul Bibliei. Și odată cu creșterea înțelegerii mele cu privire la Dumnezeu, a crescut și credința mea – uneori în moduri incomode pentru viața mea. Cartea aceasta vorbește despre lucrurile care m-au susținut și m-au propulsat înspre Dumnezeu, își încheie Nancy Ortberg introducerea cărții „Slalom prin viață”.

Formele sunt bune pentru budincă, continuă ea într-un capitol care chiar așa se numește, „Budinca”, și veți vedea imediat de ce. Fomele nu sunt bune, însă, și pentru oameni. De ce în cultura creștină se insistă atât de mult ca toți oamenii să fie la fel? De ce am de atâtea ori impresia că în religia creștină există un șablon, iar eu, ca să fiu acceptată, trebuie să corespund acelei forme? Ne simțim cumva mai în siguranță atunci când alții sunt la fel ca noi?

Comparația este atât de distructivă! Ea ne erodează dragostea față de alți oameni și ne face să nu luăm seama la darurile pe care ni le-a dat Dumnezeu. La fel ca Petru, ea întreabă tot timpul: „Dar cu acesta ce va fi? Dar cu aceasta ce va fi?” Ea ne face să ne rotim privirea prin încăpere, să judecăm oamenii și să ținem sus pancarte cu cifre. Ne răpește propria poveste și propriile daruri de la Dumnezeu, și toate acestea doar pentru că ne place mai mult povestea altcuiva.

A fi creat după chipul lui Dumnezeu presupune, în parte, și aceea că fiecare persoană are o poveste, o înzestrare și o chemare proprii. Eu nu le pot găsi pe ale mele căutând printre ale tale. Povestea ta poate să mă inspire sau să mă atenționeze, însă nu ar trebui să o folosesc niciodată pentru a o descoperi pe a mea.

Evanghelia ne eliberează din capcana comparației, astfel încât să găsim puterea să admirăm darurile altor oameni și să fim recunoscători pentru contribuțiile lor la Împărăție. În Cristos, nu e nevoie de forme pentru budincă sau de limite rigide. Noi suntem chemați să ne delectăm în diversitatea ce reflectă numeroasele fațete ale lui Dumnezeu și aruncă lumină asupra a ceea ce înseamnă cu adevărat a fi creat după chipul Său.

Discutând despre slujbă, într-un alt capitol al cărții sale, „Slalom prin viață”, Nancy Ortberg scrie: Contează modul în care trăim de luni până vineri. Faptul că vii la serviciu cu un sentiment înnoit că ai un țel și dorința de a avea o contribuție atât în îndeplinirea sarcinii, cât și în viața altor oameni joacă un rol semnificativ în ceea ce înseamnă a-L urma pe Cristos. În fiecare zi în care mergi la serviciu, indiferent dacă acea slujbă corespunde perfect pasiunii și vocației tale sau constituie doar un mod de a avansa în încercarea de a descoperi ce dorești cu adevărat să faci, ai o ocazie de a-L onora pe Dumnezeu. O ocazie de a gusta din bucuria muncii, din bucuria de a sluji și din bucuria de a conduce. În fiecare zi în care te îndrepți spre locul de muncă, poți să I te alături lui Dumnezeu în aventura zilei respective, participând alături de El la ceea ce dorește El să devii și în ceea ce vrea El să realizezi. Noi putem cu ușurință să pierdem din vedere noblețea slujirii atunci când ajungem prinși în capcana unor lucruri precum: prestigiu, poziție, atenție și salariu. Sau în capcana unei concentrări nepotolite asupra propriei satisfacții: este slujba aceasta pasiunea mea, vocația mea? Nu sunt întrebări rele acestea, însă ele sunt întrebări de lux. Ele se concentrează aproape în totalitate asupra „mea”, și astfel pierdem din vedere mare parte din motivația pentru care munca este bună și este dată de Dumnezeu: pentru că ea nu mă are în centru pe mine. Munca are în centru slujirea.

De multe ori vorbim despre Dumnezeu ca și cum El ar fi o mică zână a binecuvântărilor, care ne urmează pretutindeni și ne îndeplinește trei dorințe pe zi, avertizează Nancy Ortberg într-un alt capitol.Nu vorbim despre relația cu El și cunoașterea Lui sau despre luptele și îndoielile noastre, despre zbuciumul și durerea noastră. În schimb, spunem povești despre locul de parcare ce se eliberează pentru noi în mod magic, despre vindecări și minuni, tihnă și mângâiere, binecuvântări și răspunsuri.

Uneori suntem, ei bine, inconștienți. Nu recunoaștem efortul pe care îl presupune credința. Nu recunoaștem lupta incredibilă pe care mulți o trăiesc în fiecare zi. În schimb, gravităm spre răspunsuri ușoare, oportune și naive.

Pentru ca o minune să însemne într-adevăr ceva, trebuie să folosim acest cuvânt numai atunci când el înseamnă într-adevăr ceva. Nu trebuie să-l folosim doar ca să ne facă să avem o părere mai bună despre Dumnezeu. El nu are nevoie de o asemenea publicitate. De multe ori, cuvintele pe care le alegem sugerează că Dumnezeu lucrează pentru noi.

 „Știi că Dumnezeu nu-ți va da niciodată mai mult decât poți purta.” Am auzit aformația aceasta de nenumărate ori, însă niciodată într-o situație mai memorabilă decât atunci când un creștin bine intenționat le-a spus aceste cuvinte unor părinți care jeleau moartea copilului lor. Mi s-a părut ofensator ca persoana aceasta să spună niște vorbe atît de lipsite de tact. Am fost ofensată nu numai pentru că această afirmație nu Îl reprezintă pe Dumnezeu cu acuratețe, ci și pentru că este greșită din punct de vedere teologic.

De asemenea aș fi ofensată de această afirmație dacă ar fi făcută cu privire la pierderea unei slujbe sau a unui loc de parcare. În primul rând, versetul de unde provine ea, 1 Corinteni 10:13, vorbește despre ispite, nu despre încercări sau suferință. Pe lângă asta , afirmația sugerează că cei care Îl urmăm pe Cristos am fi feriți de mari dificultăți. Acest lucru pur și simplu nu este adevărat. Ideea în sine lasă impresia că cei care trec prin împrejurări grele au ratat scutul protector.

Bineînțeles că ne vom confrunta cu lucruri dificile în viață. Lucruri insuportabile, inimaginabile, inexplicabile. Iar puterea și prezența lui Dumnezeu ne vor fi alături în acele momente. Circumstanțele dificile necesită o doză imensă de curaj și de credință din partea noastră, care deseori vin doar după ce ne-am rugat, am căutat, ne-am luptat și am așteptat. Nu vin ca rezultat al unei afirmații nechibzuite și inexacte.

Modul în care vorbim contează. Trebuie să ne gândim profund la implicațiile teologice ale lucrurilor pe care le spunem și să ne amintim că Dumnezeu nu este doar o unealtă care să ne susțină convingerile. El nu este un pion aflat în mâinile noastre. Nu este zâna din parcare. El nu îi mângâie pe părinții care își jelesc copilul, spunându-le că știa că vor putea suporta această încercare. Dumnezeu este nucleul. Pentru sufletul nostru și sufletele altora, merită să ne gândim înainte de a vorbi. Cuvintele noastre nu doar că ne reflectă teologia, ci în același timp pot să ne modeleze teologia. Iar ceea ce spunem și modul în care o spunem intră pe ureche, aprinde neuronii și depozitează conceptele noastre despre Dumnezeu în creierul nostru. Modul în care vorbim despre Dumnezeu a fost modelat de felul în care Îl percepem noi – iar urmărirea cu atenție a modului în care vorbim despre Dumnezeu ne poate ajuta să ne verificăm teologia.

Căutarea lui Dumnezeu deseori necesită luptă. Iar această luptă ne situează într-o companie foarte selectă, alături de Iacov și Moise, Naomi sau Petru. Trebuie să ne obișnuim să vorbim despre tensiuni și ambiguități – știind că credința nu este echivalentă cu deținerea tuturor răspunsurilor. Trebuie să avem conversații autentice, care să reflecte înțelegerea noastră limitată.

Cea mai măreață apologie, cea mai bună apărare sau dovadă a credinței noastre este modul în care trăim autentic cu Dumnezeu. Autenticitatea implică: sinceritate, lupte, întrebări, perioade de secetă, manifestări mânioase și tăceri pline de optimism. Eu nu pot să arăt în viața mea decât ceea ce experimentez. Orice altceva este fie o modificare comportamentală, fie o simulare – niciuna dintre ele aducătoare de transformare.

Noi avem această idee greșită că viața creștină este o serie de victorii, o succesiune de aventuri grandioase de credință. Nu este așa. Dumnezeu locuiește în mijlocul luptei. Acolo Îl găsim.

Pentru a experimenta o transformare adevărată, trebuie să decid ce cred și de ce cred. Apoi trebuie să găsesc o modalitate de a trăi conform acelor convingeri. Eu sunt echipată mai bine să pun în practică o credință care este reală atunci când m-am luptat, am citit, m-am gândit și m-am rugat cu privire la ceea ce cred cu adevărat.

Cine este Dumnezeu? În cel fel este El diferit de ceea ce am crezut eu? Care este adevărata Sa natură? Și, în lumina aceea ce este Dumnezeu, cum voi decide să îmi trăiesc zilele și să-mi folosesc resursele? Cum îmi citesc Biblia, cum le răspund copiilor mei, cum citesc cărți, cum sunt o vecină bună, cum sunt o angajată de excepție? Dacă îmi petrec timpul gândindu-mă la cine este Dumnezeu – gândindu-mă la credincioșia, dragostea, iertarea, harul, sfințenia, neprihănirea Lui și răscumpărarea pe care le oferă, sunt îndemnată, de fapt sunt constrânsă, să trăiesc în lumina acestui fapt. Reconvertită. Așa își încheie Nancy Ortberg cartea Slalom prin viață. Urmărirea lui Dumnezeu în situații extrem de neconvenționale și cu totul neașteptate. La fel ca John Ortberg, și Nancy surprinde printr-o sinceritate demnă de menționat, prin poveștile de viață cu care presară capitolele cărții sale, dar mi-a plăcut că oferă și perspectiva feminină asupra vieții, mai ales prin prisma vieții sale extrem de active în câmpul muncii ca asistentă medicală și apoi cofondatoarea unei firme de consultanță în afaceri, acasă cu copiii sau lider de misiune sau alte proiecte în cadrul bisericii. Și ce am apreciat cel mai mult este modul în care a adresat o problemă spinoasă: percepția asupra lui Dumnezeu, de multe ori eronată, dar adânc încetățenită în gândirea noastră fără să mai stăm să o analizăm, să stăm față în față cu convingerile și îndoielile noastre. Tocmai acest lucru l-a făcut Nancy Ortberg și de aceea vă recomand cu căldură cartea Slalom prin viață. Urmărirea lui Dumnezeu în situații extrem de neconvenționale și cu totul neașteptate.

Puteți asculta episodul aici:

De asemenea, iată câteva dintre episoadele despre cărțile lui John Ortberg:

 

Autor: Irina Enache

Sunt absolventă a Facultăţii de Biotehnologii, din ianuarie 2015 lucrez într-o multinațională şi am fost voluntar la „Radio Vocea Evangheliei“ din 2011 până în 2020. Prima mea colaborare cu RVE a fost reprezentată chiar de primul episod al emisiunii „Cartea e o viaţă“. Pentru mine, emisiunea și blogul sunt modalitățile de a folosi una dintre pasiunile mele, lectura, în folosul altor cititori interesaţi. Autorii care m-au influențat cel mai mult și continuă să mă inspire sunt J.R.R. Tolkien și C.S. Lewis. În 2019 am absolvit un curs de consiliere creștină, lucru care s-a reflectat în genul de cărți pe care le-am citit și care mă pasionează. Am abordat de asemenea un subiect mai puțin discutat în mediul românesc, cel al bolilor psihice, privit dintr-o perspectivă creștină, iar rezultatele studiului meu le puteți găsi pe blogul https://intunericulnuvabirui.wordpress.com/. Mă puteți găsi și pe Goodreads pentru a vedea ce mai citesc: https://www.goodreads.com/user/show/51556502-yeranouhi

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s