14140Astăzi vă prezint o carte subţire, dar plină de învăţăminte şi istorisiri ale unor experienţe cu Dumnezeu. Este vorba despre cartea Nimic fără Isus, scrisă de Corrie ten Boom.

Autoarea s-a născut la 15 aprilie 1892 la Amsterdam în Olanda. În 1924 a devenit prima femeie licenţiată ca ceasornicar, dar a rămas celebră datorită experienţei sale din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, când, împreună cu familia sa, a adăpostit evrei în Olanda ocupată de nazişti.

La 28 februarie 1944 a fost arestată şi a trecut prin mai multe închisori din Olanda şi Germania până la 30 decembrie 1944 când a fost eliberată. Cartea Nimic fără Isus a fost publicată în 1957 şi, aşa cum declară autoarea, în ea veţi citi despre ce a făcut Dumnezeu cu unul dintre copiii Lui, în câteva călătorii de-a lungul şi de-a latul lumii. Experienţele sunt atât de personale, încât periculosul pronume „eu“ este folosit mult prea des. Dar singura mea dorinţă este aceea de a căuta să-L onorez pe Cel care este Domnul meu, pe Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, spune Corrie ten Boom.

Cartea conţine mai multe capitole scurte ce descriu câteva dintre experienţele lui Corrie din timpul a mai bine de 10 ani de călătorii prin întreaga lume pentru a-şi împărtăşi experienţa din timpul Războiului şi pentru a vorbi despre dragostea lui Dumnezeu.

Cartea începe cu prima ei vizită în străinătate, în America. Singură, în căutarea unui loc de cazare şi simţind că a greşit venind aici, Corrie îl întâlneşte pe Irving Harris, editorul publicaţiei The Evanghel care o încurajează în felul următor: „Nu-i asculta pe cei care nu cred în călăuzire. Biblia conţine multe promisiuni cu privire la faptul că Dumnezeu îi călăuzeşte pe cei care Îl ascultă. Cheamă-mă, şi-ţi voi răspunde (Ieremia 33:3) Ai auzit de vreun păstor care să nu-şi conducă oile?“

Tot în această călătorie a descoperit Corrie analogia care dă şi titlul cărţii în engleză, Not Good If Detached: Relaţia noastră cu Isus ca un bilet de tren. Pe el sunt scrise următoarele cuvinte: „Nevalabil separat de cotor“. De acum mă decid să folosesc această expresie ca pe propria mea lozincă. Alipită de Isus. Victoria Lui este victoria mea. „Pot fi de folos doar împreună cu El.“

Astfel s-au scurs, după cum spune ea: Zece luni în America, în multe sate şi oraşe. Zece luni în care am dus evanghelia în biserici, închisori, universităţi, şcoli şi cluburi.

Mai departe, Corrie mărturiseşte: Când am plecat din lagărul de concentrare din Germania, am spus: „Mă voi duce oriunde mă va trimite Dumnezeu, dar sper că nu mă va trimite niciodată în Germania.“ Deşi nu conştientizam, această atitudine era neascultare.

Şi Dumnezeu o va trimite chiar în Germania, chiar înapoi la Vught unde se afla lagărul în care fusese închisă în timpul Războiului. Acolo îl va întâlni pe Carl, unul dintre cei care lucraseră acolo, pe care Dumnezeu o provoacă să-l ierte şi să-l iubească cu dragostea Lui.

Este o lege neschimbabilă a lui Dumnezeu aceea că un om îşi găseşte pacea doar când este gata încontinuu să ierte, a descoperit ea. Mă rog: „Tată, în numele lui Isus, iartă-mi aceste gânduri. Doamne Isuse, ţine-mă aproape de Tine ca mlădiţa în viţă, ca să pot şi eu să iert, să uit şi să-mi iubesc duşmanii.“

Când Isus ne cere să ne iubim vrăjmaşii, El este cel care ne dă dragostea pe care o pretinde de la noi. Noi suntem doar canalele dragostei Lui, nu rezervoarele. Cu adevărat, dacă eu eram rezervorul, în acel moment s-ar fi produs o mare fisură şi toată dragostea s-ar fi scurs. Fără El sunt plină de amărăciune şi gata să urăsc. De aceea doresc să rămân întotdeauna aproape de El, aşa cum e mlădiţa în viţă.

În capitolul 5 al cărţii autoarea povesteşte despre vizita în Bermuda – insula bunăstării şi a culorilor strălucitoare, unde marea e de un albastru intens, unde casele au ziduri albe şi sunt o mulţime de flori. Aici ea făcea de două ori pe zi vizite în închisori şi le vorbea deţinuţilor despre dragostea lui Dumnezeu.

O altă parte din carte este dedicată călătoriei în Japonia, unde Corrie a fost martora întunericului spiritual din această ţară în care oamenii erau posedaţi de demoni.

Urmează experienţele din Taiwan, iar apoi cele din Honolulu, în urma cărora Corrie spune: Noi trebuie să ne începem ziua acordându-ne instrumentul cu ajutorul marelui Dirijor. Rugăciunea este cheia pentru fiecare zi şi încuietoarea pentru fiecare noapte. Când Satan nu ne poate împiedica să facem o lucrare pentru Domnul, el vine în spatele nostru şi ne împinge să facem şi mai multă treabă, şi mult din ceea ce facem nu e bine. În cazul acesta trebuie să ne rugăm împreună cu omul care era prea ocupat şi care a spus:

Opreşte-mă, Doamne, că prea repede alerg,

Nici nu-l pot vedea pe fratele meu trecând pe lângă mine.

Pierd prea multe lucruri bune zi de zi,

Nu pot recunoaşte o binecuvântare când vine în calea mea.

Ca o concluzie a cărţii Corrie ten Boom spune: Am întâlnit ceasornicari care ar fi vrut să fie fermieri şi fermieri care ar fi preferat să fie ceasornicari, soldaţi care regretau că nu sunt în marină şi marinari care ar fi vrut să fie în armată. Pot să îţi înşir o listă lungă de oameni nemulţumiţi pe care i-am întâlnit. Dar n-am întâlnit niciodată pe vreun creştin care să regrete că L-a acceptat pe Domnul Isus ca Salvator. Şi nici tu nu vei regreta.

Fie ca şi voi, citind această carte să-L descoperiţi pe Domnul Isus ca Salvator şi minunile pe care le face El în vieţile copiilor Săi când aceştia trăiesc în ascultare de El!

PS: Vezi și postarea despre „Refugiul” de Corrie ten Boom.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s