Citate

Un strop de viață #890


Judecata se va face în temeiul unor criterii faptice, lumești, practice, pragmatice. Hristos e împuternicit să fie Judecător deoarece a fost și El om și deci prea bine cunoaște firea oamenilor, lumea, cum stau lucrurile acolo, pe pământ, care sunt cu adevărat raporturile dintre făpturi, care le sunt nevoile grijile și durerile. Hristos e Judecător fiindcă știe  cum stau lucrurile din lăuntru, experimental, ca Unul Care și El a cunoscut ispitele, oboseala, foamea, durerea, Care a stat față în față cu trufia, invidia, prostia și trădarea, Care a fost vândut, batjocorit, pălmuit, scuipat și omorât, în chinuri, căruia I s-a pus pe cap cunună de spini și a fost îmbrăcat cu purpură mincinoasă. Ca unul care va judeca în cunoștință de cauză,  nu după relatări și expuneri purtate din gură în gură, ca Unul Care știe despre ce e vorba, Căruia nu-i poți îndruga verzi și uscate sau suci și răsuci adevărul sau a I-l ascunde sau măslui sub vorbe frumoase cu iscusite vicleșuguri. Ca Unul care a fost și El Om ca toți oamenii, Care va aprecia nu după criterii teoretice, abstracte, ci după criterii și considerații omenești, foarte simple, de toate zilele, banale, vulgare, criteriile omului de pe stradă, ale omului trudit, ferecat în supărări și neocolit de valurile vieții.

N. Steinhardt, Dăruind vei dobândi

Un strop de viață #889


Dacă mă tot plâng că nu-mi ajunge pâinea, dau dovadă că sunt mai mult ori mai puțin rob pântecului. Dacă însă mă preocupă și mă frământă problema pâinii aproapelui meu și mă îngrijorez că nu-i este îndeajuns, pâinea încetează a fi „problemă materială și trupească” și devine o datorie spirituală. Pâinea mea e o chestiune fiziologică, pâinea celuilalt e pentru mine o datorie spirituală și o îngrijorare perfect legitimă. Astfel, întocmai și mânia. A mea – egoistă, sălbatică, avându-mă în vedere numai pe mine, pricinuită doar de considerente proprii eului meu imperialist și trufaș de iritabilitate, irascibilitate, nervozitate – e un păcat urât. A mea, iscată de erupțiile prostiei și răutății în juru-mi, de suferința nemeritată a fratelui meu, de nedreptatea ce i se face, de formalismul deșănțat, de minciuna nerușinată, de disprețul pentru om, discriminări, înșelăciune, asuprirea celor lipsiți de apărare, batjocorirea celui slab și alte asememenea lor, nu mai este un păcat, ci o virtute – o datorie chiar.

N. Steinhardt, Dăruind vei dobândi

Un strop de viață #888


Hristos nu ne va fi cel mai bun prieten, sursa oricărui bine adevărat, Acela care ne desfată sufletul cu cea mai dulce plăcere, până când nu ne vom abandona Lui. Iar abandonarea totală, încrederea reală rareori se produc fără ca mai întâi să-L întâlnim pe Dumnezeu în mijlocul viselor noastre năruite și ca în frângerea noastră să vedem în El singurul și cu desăvârșire suficientul răspuns la cel mai disperat strigăt al sufletului nostru.

Larry Crabb, Vise năruite

Un strop de viață #887


Încep să înțeleg tot mai mult ce e de fapt credința.

Credință înseamnă să privesc dincolo de circumstanțele în care mă aflu, să privesc la o persoană. A avea credință când totul merge bine, chiar dacă suntem siguri că Dumnezeu este Cel care a făcut ca totul să meargă bine, nu este credință adevărată. Vreau să pot privi cum toate visele mi se năruie și totuși să-mi doresc cu ardoare să trăiesc cu intensitate pentru Împărăția Lui, să fiu mereu aproape de prietenul meu, Regele, și să fiu gata în orice clipă să-mi asum un nou risc doar pentru că asta Îi face Lui plăcere.

Larry Crabb, Vise năruite

Un strop de viață #886


Mi se întâmplă un lucru rău. Sufăr. Sunt nefericit. Îmi doresc mult să mă simt bine. Îi cer ajutor lui Dumnezeu. Sunt hotărît să mă simt mai bine. Fac tot ce pot pentru ca măcar câteva vise să mi se împlinească. Aceasta este calea firii.

Mi se întâmplă un lucru rău. Sufăr. Sunt nefericit. Îmi doresc mult să mă simt bine. Mă încred în Dumnezeu. Plăcerea Lui contează mai mult decât a mea. Plăcerea Lui însă o include și pe a mea. Cred asta. Așa că mă abandonez plăcerii Lui. Trăiesc pentru a-I fi plăcut Lui. Mă străduiesc din greu, duc o viață responsabilă și încerc să trăiesc cât mai echilibrat pentru că aceasta Îi place Lui. A-L face pe El să se simtă bine este mai important decât a face în așa fel încât să mă simt eu bine. Și cumva, inevitabil, la un moment dat, descopăr bucuria. Aceasta este calea Duhului.

Larry Crabb, Vise năruite