Un strop de viaţă #74


Noi Îl admirăm [pe Isus] pentru gloria Lui, dar şi mai mult pentru faptul că gloria Lui se împleteşte cu smerenie; noi Îl admirăm pentru transcendenţa Lui, dar şi mai mult pentru că transcendenţa Lui este însoţită de bunăvoinţă. Noi Îl admirăm pentru dreptatea Sa lipsită de compromisuri, dar şi mai mult pentru că aceasta este temperată de îndurare; noi Îl admirăm pentru măreţia Sa, dar şi mai mult pentru că este o măreţie în blândeţe; noi Îl admirăm pentru că este deopotrivă cu Dumnezeu, dar şi mai mult pentru că, deşi este deopotrivă cu Dumnezeu, totuşi are o profundă reverenţă faţă de Dumnezeu; noi Îl admirăm pentru că a fost vrednic de orice lucru bun, dar şi mai mult pentru că vrednicia Lui a fost însoţită de o răbdare uluitoare care a suferit răul; noi Îl admirăm pentru domnia Lui suverană peste lume, dar şi mai mult pentru că această domnie a fost îmbrăcată într-un spirit de ascultare şi supunere; noi adorăm felul în care i-a uluit cu înţelepciunea Sa pe cărturarii îngâmfaţi, dar şi mai mult faptul că a fost suficient de simplu ca să-i iubească pe copii şi să petreacă timp cu ei; şi Îl admirăm pentru că a fost în stare să potolească furtuna, dar şi mai mult pentru că a refuzat să folosească acea putere ca să-i lovească pe samariteni cu foc din cer şi apoi ca să coboare de pe cruce.

John Piper, Dumnezeu este Evanghelia

Un strop de viaţă #73


Sper că ce este scris în Psalmul 65:5 se va împlini: „În bunătatea Ta, Tu mă asculţi prin minuni, Dumnezeul mântuirii noastre, nădejdea tuturor marginilor îndepărtate ale pământului şi mării!“

1. Dumnezeu răspunde rugăciunilor noastre. El le-a auzit şi în înţelepciunea SA refuză un anume lucru. Înţelepciunea lui Dumnezeu nu o înţeleg. Dumnezeu ne refuză o binecuvântare pentru că e înţelept, niciodată pentru a ne sfida sau din îngâmfare.

2. Părerea lui Iacov despre cum Îi cerem lui Dumnezeu:

a) n-am fost destul de precis – „N-aţi primit pentru că n-aţi cerut“;

b) n-am fost destul de sincer, de curat în rugăciunea mea – „Sau cereţi şi nu căpătaţi pentru că cereţi rău, cu gând să risipiţi în plăcerile voastre.“

Iar eu încă am grijile mele şi numele legat de lucrare şi dacă până acum Dumnezeu nu mi-a răspuns, probabil că n-am reuşit să găsesc răspunsul din pricina egoismului şi a mândriei mele.

Jim Elliot în Umbra celui Atotputernic de Elisabeth Elliot

Un strop de viaţă #72


De ce nici un alt iudeu din secolul I nu are azi milioane de adepţi? De ce nu există o mişcare a adepţilor lui Ioan Botezătorul? De ce, dintre toate figurile secolul I, incluzându-i aici şi pe împăraţii romani, Isus este adorat şi azi, în timp ce toţi ceilalţi s-au prăbuşit în pulberea istoriei? Pentru că acest Isus – Isus al istoriei – este totodată şi Domnul cel viu. Pentru că este încă printre noi, în timp ce toţi ceilalţi au dispărut de mult.

Lee Strobel, Pledoarie pentru Cristos

Un strop de viaţă #71


Încerc aici să împiedic pe oricine să spună lucrul acela cu totul absurd pe care oamenii îl spun deseori despre El [Isus]: „Sunt gata să accept că Isus a fost un mare învăţător moral, dar nu accept afirmaţia Lui că este Dumnezeu.“ Acesta este un lucru pe care nu ar trebui să-l spunem. Un om care nu a fost decât om şi care a spus lucrurile pe care le-a spus Isus nu ar fi un mare învăţător moral. Ar fi sau un nebun […] sau ar fi însuşi Diavolul iadului. Trebuie să alegi. Fie că acest om a fost, şi este, Fiul lui Dumnezeu, fie că a fost un nebun sau ceva şi mai rău. Îl poţi închide ca nebun, Îl poţi scuipa şi Îl poţi omorî ca demon; sau poţi să cazi la picioarele Lui şi să-L numeşti Domn şi Dumnezeu. Dar să nu spunem cu un aer de superioritate absurditatea aceasta că El a fost un mare învăţător uman. El nu ne-a lăsat deschisă această posibilitate. Şi nici nu a intenţionat să ne-o lase.

C.S. Lewis, citat de Lee Strobel în Pledoarie pentru Cristos

Un strop de viaţă #70


Căci cine iubeşte viaţa şi vrea să vadă zile bune… să se depărteze de rău şi să facă binele. (1 Petru 3:10-11)

Există un singur motiv de bază pentru care nesocotim poruncile lui Isus: pentru că nu avem încrederea că ascultarea va aduce mai multă binecuvântare decât neascultarea. Nu sperăm în totalitate pe baza promisiunii lui Dumnezeu.

Singurul mod de a avea puterea de a-L urma pe Hristos pe calea costisitoare a dragostei este să fim plini de speranţă, de încrederea puternică în faptul că dacă ne pierdem viaţa făcând voia Lui, o vom regăsi şi vom fi răsplătiţi din belşug.

John Piper, Solid Joys – Daily Devotionals, 18 august