Dumnezeu a făcut şi cerul, şi pământul, şi viaţa ta, şi atât de multă frumuseţe! Există un sens în suferinţa ta, aşa cum a fost unul în suferinţa lui Isus, fiindcă moartea Lui pe cruce este aceea care a salvat omenirea! […] Eu cred că ceea ce suferim noi poate fi de folos generaţiilor viitoare. Isus a îndurat chinul ştiind că aceasta avea să salveze omenirea.
Richard Wurmbrand, Cu Dumnezeu în subterană
Am inventat o sintagmă care, în doar două cuvinte, întruneşte o contradicţie fragrantă – „iubire fără obligaţii” – de parcă vreun îndrăgostit ar fi fost vreodată sau va fi vreodată liber de obligaţii. Prin însăşi natura sa, iubirea generează ataşament, iar instituţia căsătoriei face omului obişnuit favoarea deosebită de a-l crede pe cuvânt.
G.K. Chesterton, citat de Ravi Zacharias în Eu, Isaac, mă căsătoresc cu tine, Rebecca
Ceea ce numim rău nu e adesea decât un bine care n-a fost încă dus până la capăt. […] Povestea lui Iosif ne arată că nu poţi să ştii niciodată dacă ceea ce se petrece e bun sau rău până când nu vezi sfârşitul. […] Urcuşul unui munte e greu, mai înainte de a te putea bucura de priveliştea de pe culmi.
Richard Wurmbrand, Cu Dumnezeu în subterană
Dumnezeu se apropie şi spune: „Acesta este darul meu preţios pentru tine. Primeşte-l cu smerenie şi păzeşte-l cu grijă”. Curtoazia în dragoste nu are nimic de a face cu farmecul înfăţişării exterioare, ci este strâns legată de blândeţea unei inimi gata să slujească. Aceasta este prima lecţie grea. Nu acţionezi sub impulsul farmecului celuilalt, ci în virtutea angajamentului de a aduce bucurie în viaţa lui.
Ravi Zacharias, Eu, Isaac, mă căsătoresc cu tine, Rebecca
Mă întrebam: cum puteai să-L preamăreşti pe Dumnezeu printr-o viaţă de tăcere? La început m-am rugat foarte mult să fiu eliberat. Am întrebat: „Tu ai spus în Scriptură că nu e bine ca omul să fie singur; de ce mă ţii în singurătate?“. Dar, după trecerea zilelor şi a săptămânilor, singurul meu vizitator rămăsese tot gardianul, care, fără să scoată o vorbă, îmi aducea bucăţi de pâine neagră şi o supă apoasă.
Poate că prin această tăcere mă apropiam de Dumnezeu. De asemenea, poate El mă făcea pe mine un pastor mai bun; fiindcă remarcasem că cei mai buni predicatori erau oameni care, ca şi Isus, practicau tăcerea interioară. Când gura rămâne prea mult deschisă, chiar pentru a rosti binele, sufletul îşi pierde flacăra, aşa cum o cameră îşi pierde căldura printr-o uşă deschisă.
Richard Wurmbrand, Cu Dumnezeu în subterană
CARTEA E O VIAȚĂ 