Un strop de viaţă #191


E nevoie de puterea lui Dumnezeu pentru a rămâne acolo unde eşti când ştii că nu e timpul să treci mai departe; să duci treaba până la capăt când nu ai chef; să fii credincios când alte lucruri vor să te distragă; să faci ceea ce este bine când nu se uită nimeni; să te bucuri când mai degrabă ai sta bosumflat; să-ţi păstrezi o inimă recunoscătoare când mai degrabă te-ai plânge; să continui să speri când totul în jurul tău e întunecat.

Fiecare dintre noi are nevoie de puterea lui Dumnezeu pentru a trăi o viaţă evlavioasă şi, din fericire, această putere ne este disponibilă. În a doua sa epistolă, capitolul 1, versetul 3 Petru ne spune: „Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Lui“.

Roy Lessin, Meet Me in the Meadow

Un strop de viaţă #189


…astfel, să vă purtaţi într-un chip vrednic de Domnul, ca să-I fiţi plăcuţi în orice lucru, aducând roade în tot felul de fapte bune şi crescând în cunoştinţa lui Dumnezeu, întăriţi, cu toată puterea, potrivit cu tăria slavei Lui, pentru orice răbdare şi îndelungă răbdare, cu bucurie, mulţumind Tatălui, care v-a învrednicit să aveţi parte de moştenirea sfinţilor în lumină.

Coloseni 1:10-12

E nevoie de puterea lui Dumnezeu pentru a-l face pe un olog să meargă, pentru a deschide ochii cuiva care nu poate să vadă, pentru a face urechile surde să audă şi pentru a elibera pe cineva de puteri demonice. Dar, e nevoie tot de puterea lui Dumnezeu pentru a face pe cineva să nu mai fie nemulţumit şi să nu se mai plângă, să nu mai fie nerăbdător, să nu se dea bătut, să nu mai fie nerecunoscător sau să nu mai fie controlat de atitudini greşite.

Noi avem parte de puterea lui Dumnezeu de a ne schimba când suntem curăţiţi prin sângele lui Isus Hristos, când ne luăm crucea şi acceptăm voia Lui, când suntem umpluţi şi controlaţi de Duhul Sfânt, când umblăm în ascultare de Cuvântul Său şi când ne încredem în El cu toată inima noastră.

Roy Lessin, Meet Me in the Meadow

Un strop de viaţă #187


„Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi… să fie slava…“

Efeseni 3:20

Minunile şi miracolele sunt manifestări ale puterii lui Dumnezeu care îi aduc slavă, dar nu sunt singura cale prin care ne este revelată puterea lui Dumnezeu. În Efeseni 3:20 Pavel ne vorbeşte despre puterea lui Dumnezeu care lucrează în noi. Aici, accentul nu este pus pe ceea ce poate face puterea lui Dumnezeu pentru noi, ci pe ce ne poate face puterea lui Dumnezeu. Din păcate, subiectul miracolelor atrage de obicei mai multă atenţie decât subiectul sfinţirii. Sunt mulţi cei care Îl caută pe Dumnezeu pentru o nouă manifestare, dar care nu-L vor căuta pentru o nouă dispoziţie; pentru un nou semn, dar nu pentru o inimă nouă; pentru o nouă minune, dar nu pentru o viaţă nouă.

Roy Lessin, Meet Me in the Meadow

Un strop de viaţă #185


„Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui!“

Isaia 6:3

Cel mai adesea când oamenii din Biblie se întâlneau cu Dumnezeu fie tremurau, fie cădeau cu faţa la pământ, fie se închinau, fie îşi scoteau încălţările din picioare pentru că stăteau pe un pământ sfânt. Ca Isaia, trebuie să-L vedem pe Dumnezeu „şezând pe un scaun de domnie foarte înalt“.

Slava şi sfinţenia lui Dumnezeu (maiestatea Lui) sunt cele care provoacă teama de Domnul în inimile noastre.

Slava şi sfinţenia Lui sunt cele care ne împiedică să ne purtăm cu o familiaritate lipsită de evlavie faţă de Dumnezeu; slava şi sfinţenia Lui sunt cele care ne împiedică să avem o atitudine nesăbuită şi să acţionăm într-un mod uşuratic cu privire la lucrurile lui Dumnezeu; slava şi sfinţenia lui Dumnezeu sunt cele care ne împiedică să devenim neglijenţi în umblarea noastră, neglijenţi în vorbire, neglijenţi în umor şi neglijenţi în relaţia cu Dumnezeu.

Roy Lessin, Meet Me in the Meadow

Un strop de viaţă #183


Oamenii cer un curcubeu în nori; dar eu aş cere mai mult de la Tine. Aş vrea să fiu, în norul meu, eu însumi un curcubeu – un agent pentru bucuria altora.

George Matheson, citat de Roy Lessin în Meet Me in the Meadow