N-ar trebui să fim surprinși – deși mulți în biserici ar fi foarte surprinși să audă asta – că primii creștini își înțelegeau vocația de urmași ai lui Isus ca incluzând drept element central esențial propria lor suferință, neînțelegere de către alții și chiar moartea de mâna acestora. Și nu e vorba doar de faptul că, în calitatea lor de adepți ai unui Mesia neînțeles, ei înșiși se vor fi așteptat în chip firesc la răstălmăciri și persecuții, deși și acest lucru face parte din asta. E vorba mai degrabă că, asemenea propriei suferințe a lui Isus, suferința adepților lui Isus nu e doar acompaniamentul inevitabil al împlinirii scopului divin, ci face parte ea însăși din mijlocul prin care urmează să fie realizat acel scop.
N. T. Wright, Cum a devenit Dumnezeu Împărat. Povestea uitată a Evangheliilor
CARTEA E O VIAȚĂ 