Teritoriu ocupat de inamic – iată ce este această lume. Creștinismul povestește cum a sosit pe pământ regele legitim, a sosit într-o formă deghizată, s-ar putea spune, și ne cheamă pe toți să luăm parte la o mare campanie de sabotaj. Când mergi la biserică, interceptezi de fapt un mesaj secret de la prietenii noștri; de aceea inamicul are atâta grijă să te oprească de a merge acolo.
C.S. Lewis, „Creștinism, pur și simplu”
Credinciosul are o anumită logică a lui pentru că trăiește într-o lume a lui. Se spunea, în timpul comunismului, că noi suntem niște fanatici. Orice om este într-un anumit fel ”fanatic”. Ei erau comuniști ”fanatici”. Orice om trăiește într-un univers al lui. Un matematician trăiește într-o lume a numerelor. Ații trăiesc în lumea mașinilor. Și credinciosul: trăiește într-un univers al lui. Cel care nu face asta se programează singur pentru dezstru. Se condamnă să fie strivit de lumea celorlalți în care este silit să trăiască. Un artist trăiește într-o lume a lui. Și noi trebuie să ne construim o lume a convingerilor noastre. Trebuie să trăim în lumea lui Isus Hristos. Trebuie să considerăm că am fost înviați cu El și că am fost așezați deja să trăim în locurile cerești împreună cu Hristos. Universul acesta pe care-l clădim prin informațiile Scripturii este real. El vorbește despre Isus Hristos care se unește cu Biserica și formează un trup mistic, trupul Lui. Noi trebuie să ne transmutăm în acest univers hristic. Altfel, suntem expuși la lumea de afară.
Pavel Nicolescu, citat în „Amintiri cu sfinți” de Daniel Brânzei
C.S.Lewis a descris o experienţă care demonstra felul în care lumea fizică ne ajută să vedem gloria lui Dumnezeu.
Stăteam astăzi în şopronul întunecat. Soarele strălucea afară, iar prin crăpătura din partea de sus a uşii, străbătea o rază de soare. Din locul în care stăteam, acea rază de lumină, cu firele de praf care pluteau în ea, părea cel mai frapant lucru din încăpere. În rest, totul era aproape negru ca tăciunele. Vedeam raza, fără să văd lucrurile de lângă ea. Apoi m-am mutat, astfel încât raza să cadă pe ochii mei. Îndată a dispărut întreaga imagine precedentă. Nu mai vedeam niciun şopron şi (mai presus de orice) nicio rază. În schimb, vedeam, încadrate în crăpătura neuniformă din partea de sus a uşii, frunze verzi care se mişcau pe ramurile unui copac de afară, iar dincolo de asta, la peste 150 de milioane de kilometri depărtare, vedeam soarele. A privi de-a lungul razei şi a privi raza sunt experienţe foarte diferite.
Deci putem să spunem că atunci când „privim de-a lungul” cerurilor şi nu doar „cerurile”, acestea reuşesc să îşi împlinească scopul de „a spune gloria lui Dumnezeu”. Adică vedem gloria lui Dumnezeu, nu doar gloria cerurilor. Nu stăm afară doar să analizăm lumea naturală ca pe o rază, ci lăsăm raza să cadă pe ochii inimii noastre, astfel încât să vedem izvorul frumuseţii – Frumuseţea autentică, pe Dumnezeu Însuşi.
John Piper, Când nu-L doresc pe Dumnezeu
Pe vremea propriului meu scepticism, îmi doream o intervenţie spectaculoasă din înalt. Căutam o dovadă a realităţii nevăzute, posibilitatea unei anume verificări. În vremuri de credinţă, asemenea iruperi supranaturale mi se par cu mult mai puţin importante, în parte întrucât orice explicitare materialistă a vieţii este inadecvată în motivarea realităţii. Am învăţat să identific căi mai subtile de comunicare între lumea văzută şi cea nevăzută. Simt în dragostea romantică ceva mai mult decât o simplă atracţie biochimică. Întrezăresc în frumuseţe şi în natură amprenta unui geniu creator căruia nu-mi rămâne decât să mă închin.
Ţelul contemplaţiei este acela de a vedea lumea aşa cum o vede Dumnezeu, o uniune a celor două lumi şi nu clivajul dintre ele. Ceea ce presupune atât experienţa practică a unei vieţi întregi, cât şi rarele, singularele străfulgerări ale revelaţiei.
Philip Yancey, Zvonurile altei lumi
Orice act de iubire, dreptate, compasiune – respectiv ură sau cruzime – are consecințe atât în această lume, cât și în cea nevăzută.
Philip Yancey, Zvonurile altei lumi
CARTEA E O VIAȚĂ 