În viața spirituală, Dumnezeu decide să ne încerce răbdarea mai întâi de toate prin încetineala Sa. El este încet; noi suntem iuți și grăbiți. Lucrul acesta ține de faptul că noi existăm pentru o vreme, iar El există din eternitate. Există un aspect măreț și copleșitor în încetineala extremă a lui Dumnezeu. Să o lăsăm să ne umbrească sufletele, dar să nu-i permitem să le neliniștească. Trebuie să așteptăm intervenția lui Dumnezeu vreme îndelungată, cu blândețe, în vânt și ploaie, în tunete și fulgere, în frig și în întuneric. Așteaptă, și El va veni. El nu vine niciodată la cei care nu așteaptă. El nu pășește pe calea lor. Când El vine, du-te cu El, dar du-te încet; rămâi puțin în urmă. Când El sporește ritmul, asigură-te că-l sporește, înainte de a-l spori și tu pe al tău. Însă când El rărește ritmul, încetinește-l și tu imediat; și să nu fii doar încet, ci și tăcut, foarte tăcut, căci El este Dumnezeu.
Frederick Faber, în „Grija pentru suflet” de John Ortberg
CARTEA E O VIAȚĂ 