Etichetă: Heidi Haverkamp

Advent în Narnia #12 – Să rămânem treji


Dar, în zilele acelea, după necazul acesta, soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer şi puterile care sunt în ceruri vor fi clătinate.

Atunci se va vedea Fiul omului venind pe nori cu mare putere şi cu slavă.

Atunci va trimite pe îngerii Săi şi va aduna pe cei aleşi din cele patru vânturi, de la marginea pământului până la marginea cerului. …

Vegheaţi dar, pentru că nu ştiţi când va veni stăpânul casei: sau seara, sau la miezul nopţii, sau la cântarea cocoşilor, sau dimineaţa. Temeţi-vă ca nu cumva, venind fără veste, să vă găsească dormind. Ce vă zic vouă, zic tuturor: ‘Vegheaţi!’

Marcu 13:24-27, 35-37

Perioada de Advent presupune privirea și așteptarea în două direcții: întâi pentru ca Hristos să se nască, iar apoi pentru ca Hristos să se întoarcă. Există multe constraste și paralele între aceste două evenimente. Nașterea Pruncului Isus are loc pe pământ într-un staul umil, iar Isus promite să revină pe pământ cu putere, cutremure, îngeri și judecată. La nașterea Lui, apare o stea în Est care îi cheamă pe magi la iesle; la a doua sa venire, vor cădea stele din cer în timp ce soarele și luna se vor întuneca.

Când Aslan revine în Narnia în ultima carte a seriei, Ultima bătălie, stele cad, o lună și un soare se sting și munți sunt aruncați în mare. În Șifonierul, leul și vrăjitoarea, însă, așteptarea noastră nu este după sfârșitul timpului, ci după Aslan. Creaturile din Narnia îl așteaptă cu dor, iar așteptarea lor este contagioasă; cei trei copii (toți în afară de Edmund) se bucură împotriva lor înseși când Domnul Castor pomenește pentru prima oară numele lui Aslan.

A ne pregăti să-L primim pe Isus înseamnă să ne trăim viețile treji față de speranță, iubire și cei mai nevoiași dintre vecinii noștri. Când oamenii din Antichitate scriau despre apocalypse, ceea ce descriau sună lipsit de speranță și distrugător, dar dacă ne uităm mai în profunzime, acei scriitori încercau să-și transforme îngrijorarea și teama în speranță. Ei alegeau să stea treji. Nici noi nu trebuie să adormim sau să devenim amorțiți, ci să ne păstrăm credința că dragostea lui Dumnezeu în Hristos este mai puternică decât o lume brutală.

În timp ce așteptăm venirea lui Isus – la Crăciun și în Ziua din urmă – să rămânem treji și să practicăm speranța, dragostea și dreptatea ca parte a vieților noastre de zi cu zi. Nu pentru că vrem să fim buni sau să ne câștigăm locul în cer, ci pentru că, făcând astfel, vom rămâne suficient de alerți pentru a-L întâlni pe Isus oricând ni se arată.

(După Advent in Narnia – Reflections for the Season de Heidi Haverkamp)

Advent în Narnia #10 – A deveni ca niște copii


Isus a chemat la El un copilaş, l-a pus în mijlocul lor şi le-a zis: „Adevărat vă spun că, dacă nu vă veţi întoarce la Dumnezeu şi nu vă veţi face ca nişte copilaşi, cu niciun chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor. Matei 18:2-3

Dacă nu putem deveni ca niște copii în perioada de Advent, s-ar putea să nu existe speranță pentru noi! Adventul este una dintre perioadele din an când adulții au permisiunea să se „joace”: decorându-ne casele, purtând haine colorate sau zbanghii și retrăindu-ne tradițiile de sărbătoare din copilărie. Chiar dacă sărbătorile din copilăria noastră au fost nefericite, există multe căi de a avea credința unui copil în perioada de Advent. Coronițele de Advent, luminițele, brazii de Crăciun, seturile cu scena Nașterii Domnului, coacerea biscuiților sau schimburile de cadouri cu expeditor secret sunt ocazii în care copilul din noi poate reînvăța povestea nașterii lui Hristos prin joc și imaginație.

Soțul meu și cu mine nu avem copii și am știut că Crăciunul nu va fi la fel de distractiv dacă nu ne vom crea propriile tradiții speciale. Am început să colecționez ornamente pentru un Copac al lui Isai. Copacul lui Isai este o ramură golașă de care se atârnă simboluri ale poveștilor din Vechiul Testament, creându-se astfel un fel de arbore genealogic al Mariei, al lui Iosif și al Copilului Hristos – un predecesor al bradului de Crăciun. Numele își are originea în cartea Isaia 11:1: Apoi, o Odraslă va ieşi din tulpina lui Isai şi un Vlăstar va da din rădăcinile lui. Un Copac al lui Isai mă ajută să am o parte de o experiență mai profundă în perioada de Advent prin joc și Scriptură. În fiecare zi citesc un pasaj care îmi amintește de lunga istorie a mântuirii care a dus la nașterea lui Isus și atârn un ornament micuț, cum ar fi un glob (Creația), o fântână (Agar în deșert) sau o balenă (Iona).

Parafrazând Prima Epistolă a apostolului Pavel către Corinteni, C.S. Lewis a scris într-un eseu: „Când am devenit bărbat am pus deoparte lucrurile coplărești, inclusiv frica de caracterul copilăros și dorința de a fi ca un om mare.” Cronicile din Narnia și perioada de Advent sunt ocazii pentru ca adulții – inclusiv adulții fără copii – să întâlnească credința, pe Dumenzeu și istoria mântuirii în Hristos prin ochi de copil, fie că este prin șifonierul magic și animalele vorbitoare din Narnia, o scenetă de Crăciun, un set cu scena Nașterii sau un Copac al lui Isai.

(După Advent in Narnia – Reflections for the Season de Heidi Haverkamp)

Advent în Narnia #9 – Profesorul


Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele!

Marcu 9:24b

C.S. Lewis a știut că cea mai mare problemă pe care aveau să o pună cărțile sale despre Narnia va fi să-i convingă pe cititori că un tărâm fantastic avea ceva să le spună despre creștinism. Baghetele magice, faunii, animalele vorbitoare și driadele nu sunt biblice, dar ne pot surprinde prin faptul că ne pot face să vedem evanghelia într-o lumină nouă. Când pășim în Narnia, așa cum spunea Rowan Williams, intrăm „într-o lume nefamiliară în care redescoperim ce-ar putea însemna să întâlnim sacrul fără caracterul rânced al prejudecăților religioase, așa cum apar ele în cultura noastră”. Imaginile și personajele ciudate și fantastice ne pot face să fim mai atenți la puterea și însemnătatea narațiunii creștine, pentru că imaginația și emoțiile noastre sunt angajate într-un mod proaspăt.

În romanul Șifonierul, leul și vrăjitoarea, copiii Pevensie ne reprezintă pe noi și modurile în care putem experimenta Narnia (sau creștinismul) ca cititori. Lucy intră cu toată inima. Peter și Susan se luptă să creadă. Edmund știe că există ceva acolo, dar este prea temător și absorbit de sine ca să recunoască și să intre cu totul (până mai târziu).

Frații mai mari își fac griji cu privire la Lucy și decid să vorbească cu profesorul care deține casa în care locuiesc ei. Ce pot să facă cu privire la sora lor mai mică? A înnebunit? (Ei nu știu, și dacă nu ai citit Nepotul magicianului, primul volum al seriei Cronicilor din Narnia, s-ar putea să nu știi nici tu, dar profesorul fusese el însuși în Narnia.) Cu blândețe, dar foarte clar, el le pune întrebări lui Susan și lui Peter despre motivele pentru care nu o cred ei pe sora lor. De ce sunt ei atașați de niște definiții atât de înguste ale realității?

Perioada de Advent este un moment în care pășim într-o lume a imaginației și a mirării. Este ușor să ai o atitudine cinică față de sărbători, dar dacă ne permitem să simțim o bucurie profundă sau să ne lăsăm imaginația să zburde cu mirare în minunăția acestui sezon, s-ar putea să fim surprinși să ne vedem pe noi și lumea lui Dumnezeu într-un mod diferit.

Dumnezeu S-a născut printre noi pentru a face din ceea ce ne poate părea obișnuit sau chiar grosolan (trupurile noastre, sărăcia, o masă împărțită cu alții, suferința, moartea) lucruri sfinte și cu putere de transformare. Asta poate suna ciudat sau nebunesc. La fel sună și o naștere din fecioară, îngerii sau magii! Se poate să fie nevoie de imaginație pentru a intra în realitatea lui Dumnezeu și pentru a experimenta perioada Crăciunului nu ca pe o distracție copilărească prostească, ci ca pe o perspectivă nouă asupra credinței și a împărăției lui Dumnezeu.

(După Advent in Narnia – Reflections for the Season de Heidi Haverkamp)

Advent în Narnia #8 – Lucy


Eu am răspuns: „Ah, Doamne Dumnezeule, vezi că eu nu ştiu să vorbesc, căci sunt un copil.” Dar Domnul mi-a zis: „Nu zice: ‘Sunt un copil’, căci te vei duce la toţi aceia la care te voi trimite şi vei spune tot ce-ţi voi porunci. Nu te teme de ei, căci Eu sunt cu tine ca să te scap”, zice Domnul.

Ieremia 1:6-8

Lucy este cea mai mică dintre frații Pevensie, dar este, de asemenea și iscoada, profetul și înțeleptul familiei. Mai târziu, când ea și frații săi vor deveni regi și regine ai Narniei, ea va fi cunoscută ca Regina Lucy cea Vitează. Lucy este curajoasă nu pentru că este mare, puternică sau dură, ci pentru că este curioasă, încrezătoare și plină de imaginație.

Când Lucy se trezește de cealaltă parte a șifonierului, ea nu fuge înapoi. Ea nici măcar nu-și pune o haină de blană ca să-și țină de cald. Ea își dă seama că Narnia este asemănătoare cu lumea ei, dar în același timp total diferită. Este noapte și sunt copaci acoperiți de zăpadă, deși este o dimineață de primăvară de cealaltă parte a ușii șifonierului. Ea este plină de mirare și pornește în această pădure ciudată să arunce o privire în jur.

Mirarea și încrederea o conduc pe Lucy. Ea i se alătură la ceai domnului Tumnus, un străin neliniștit cu coadă și coarne, ceea ce Peter, Susan sau Edmund probabil că nu ar fi făcut niciodată. Ea îi convinge pe Peter și pe Susan să încerce să-l salveze pe Tumnus după ce el este arestat. Ea este prima care îl vede pe Măcăleandrul care îi conduce pe ea și pe frații ei la Castori.

Au vreo legătură curiozitatea și mirarea cu credința? În Cartea de rugăciuni comune, în rugăciunea de după botez pentru cei proaspăt botezați se cer „o inimă iscoditoare și plină de discernământ… și darul bucuriei și mirării în toate faptele tale”. În Scriptură și în Narnia, acestea sunt clar necesare pentru o viață petrecută urmându-L pe Dumnezeu. Fie ca Lucy să fie o sursă de inspirație pentru tine în această perioadă, pentru curajul ei, pentru sentimentul mirării și pentru disponibilitatea ei de a păși printr-o ușă deschisă.

(După Advent in Narnia – Reflections for the Season de Heidi Haverkamp)

Advent în Narnia #1 – Prin șifonier


Nevoiţi-vă să intraţi pe uşa cea strâmtă. Căci vă spun că mulţi vor căuta să intre, şi nu vor putea.

Luca 13:24

Patru copii, două surori și doi frați, au fost trimiși de-acasă, din Londra, la țară pentru a scăpa de bombardamentele din timpul Blitz-ului din cel de-Al Doilea Război Mondial. Se află într-un loc nou, departe de părinții lor, cu doi îngrijitori adulți care sunt mai degrabă absenți.

Într-o zi ploioasă, pe când explorează casa mare și singuratică în care stau, Lucy, cea mai mică dintre ei, găsește un șifonier mare, singur într-o încăpere goală. Este curioasă; deschide ușa și intră înăuntru, croindu-și drum printre hainele de blană atârnate înăuntru, iar apoi se trezește în mijlocul unei păduri înzăpezite.

Când eram mică, îmi plăcea să intru în dulapuri cu brațele întinse înainte, sperând să simt aerul rece și să simt zăpada scârțâind sub picioarele mele. Poate și tu ai făcut asta. Ceva din mine tânjea să găsească o lume mai asemănătoare cu cea în care voiam să cred decât era cea din jurul meu.

Începutul perioadei de Advent se poate asemăna cu intrarea în șifonier. În funcție de zona în care locuiești, perioada de Advent ar putea arăta chiar ca Narnia – rece, cu zăpadă sub picioarele tale. Dar perioada de Advent seamănă cu Narnia în mai multe privințe în afară de vreme. Este o perioadă deosebită, diferită de zilele obișnuite: ascultăm muzică specială, ne decorăm casele, străzile și hainele; mâncăm mâncăruri încântătoare și delicioase. Trăim un sentiment amplificat de nerăbdare și așteptare. Aceste așteptări nu se referă doar la dăruirea și primirea de cadouri, ci și la faptul că Adventul și perioada Crăciunului ne ajută să vedem o particică a unei lumi care este mai bună, mai dreaptă și mai plină de bucurie decât cea în care trăim de obicei.

Pentru a intra cu adevărat în acea lume, în calitate de creștini, ușa pe care trebuie să intrăm mai întâi este Hristos. Zăpada, verdeața brazilor, muzica, biscuiții și darurile ne pot ajuta să ne imaginăm împărăția lui Dumnezeu, dar indiferent de cât de mare și frumoasă este coronița festivă, a intra pe ușa noastră din față nu ne va transforma viețile în modul în care trecând prin ușa care este Isus Însuși o va face. El este cel care ne va conduce în lumea la care tânjim, în care durerea se transformă în dragoste, iar moartea în viață.

(După Advent in Narnia – Reflections for the Season de Heidi Haverkamp)