Pe drumul crucii #14


Pe drumul crucii (ziua 14) – A veghea

Matei 26:31-46 (NTR):

Atunci Isus le-a zis: – În noaptea aceasta toți vă veți poticni în Mine, pentru că este scris: „Voi lovi păstorul, iar oile turmei vor fi risipite!“ Dar după învierea Mea voi merge înaintea voastră în Galileea.

Petru I-a răspuns:

– Chiar dacă toți se vor poticni în Tine, eu nu mă voi poticni niciodată!

Isus i-a zis:

– Adevărat îți spun că în noaptea aceasta, înainte de cântatul cocoșului, te vei lepăda de Mine de trei ori!

Petru I-a răspuns:
– Chiar dacă ar trebui să mor împreună cu Tine, eu tot nu mă voi lepăda de Tine! Și toți ucenicii au spus la fel.

Atunci Isus a venit cu ei într-un loc numit Ghetsimani și le-a zis ucenicilor: „Stați jos aici în timp ce Eu Mă voi duce acolo să mă rog!“ I-a luat cu El pe Petru și pe cei doi fii ai lui Zebedei și a început să se întristeze și să se mâhnească. Atunci le-a zis: „Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte. Rămâneți aici și vegheați împreună cu Mine!“ S-a depărtat puțin, a căzut cu fața la pământ și s-a rugat: „Tată, dacă este posibil, să fie îndepărtat de la Mine paharul acesta! Totuși, nu cum vreau Eu, ci cum vrei Tu!“

Apoi a venit la ucenici, dar i-a găsit dormind. El i-a zis lui Petru: „Așadar, n-ați putut veghea împreună cu Mine nici măcar o oră? Vegheați și rugați-vă, ca să nu cădeți în ispită! Duhul într-adevăr este doritor, dar carnea este neputincioasă!“ S-a îndepărtat a doua oară și s-a rugat din nou, zicând: „Tată, dacă nu se poate să fie îndepărtat acest pahar de la Mine fără să-l beau, facă-se voia Ta!“

A venit iarăși la ucenici și i-a găsit dormind, pentru că li se îngreunaseră ochii de somn. I-a lăsat iarăși, s-a îndepărtat și s-a rugat pentru a treia oară, spunând aceleași cuvinte.

Atunci a venit la ucenici și le-a zis: „Încă mai dormiți și vă odihniți? Iată, s-a apropiat ceasul! Fiul Omului este trădat în mâinile păcătoșilor. Sculați-vă! Să mergem! Iată că se apropie cel ce Mă trădează!“

Cugetă asupra Cuvântului.

Rugăciune: Tată, am păcătuit împotriva Ta în prima Grădină, răzvrătindu-ne în Grădina Eden. Şi Fiul Tău Se întâlneşte cu Tine în această Grădină, Grădina Gheţimani, pentru a Se supune în mod perfect voii Tale perfecte pentru a plăti pentru toate păcatele noastre. Inima lui Isus se rupe şi se frânge sub durerea aceasta, a ceea ce trebuie să poarte pentru păcatele noastre. Şi noi, ca ucenicii, dormim. Nu putem să stăm treji, treji faţă de Tine, treji faţă de o mântuire aşa de mare. Zilnic, mergem în somn. Tată, iartă-ne. Duhul nostru este doritor, dar carnea noastră este slabă. Ştii. Vezi. Şi totuşi, Tu mijloceşti, cu o întristare de moarte, pentru noi, cei care moţăim în continuare. Tată, trezeşte-ne! Ajută-ne să ne ridicăm, să vedem, să ne rugăm!

Trăieşte Cuvântul: Astăzi, roagă-te. Lasă-ţi inima să se frângă pentru lucrurile care-I frâng inima Lui: roagă-te pentru Trupul Său, biserica, divizată şi certăreaţă, pentru biserica persecutată care lucrează cu credincioşie în locuri neprielnice pentru Împărăţie. Pentru fetele tinere care se gândesc să facă avort şi pentru bătrânii care mor în tăcere şi pentru cei ce suferă în lumea întreagă, pentru misionarii care răspund chemării de a lăsa totul şi de a pleca, pentru sufletele vecinilor, pentru viitorul familiei tale, pentru planurile guvernului, pentru dragostea din comunitatea ta de credincioşi. Pentru salvarea lumii. Poţi tu, pe genunchi, să veghezi cu Isus… chiar şi numai pentru o oră?

Ann Voskamp

Un strop de viață #206


Scena este foarte simplă, o vei recunoaşte cu siguranţă. O grădină cu măslini unduitori. Pământul acoperit de pietre mari. Un gard mic de piatră. O noapte întunecoasă. Vedeţi silueta aceea singuratică? Culcat la pământ. Cu faţa mânjită de noroi şi lacrimi. Cu pumnii zdrobind bulgări de pământ tare. Cu ochii măriţi de spaimă. Cu părul încâlcit cu sudoare sărată. Este acela sânge pe fruntea Lui?

Acela este Isus. Isus în grădina Gheţimani. Îl vedem pe Isus în agonie, încordare şi zbucium. Vedem un „om al durerii“. Vedem un om care se luptă cu teama, care tânjeşte după alinare.

Dumnezeu nu a fost niciodată mai uman ca în acea oră. Dumnezeu nu a fost niciodată mai aproape de noi ca atunci când trecea prin durere. Întruparea nu a fost niciodată mai deplină ca acolo, în grădină.

Max Lucado, în Blessings of the Cross