Etichetă: Filocalia

Cuvântul 24

Despre bândețea, simplitatea și nerăutatea care nu sunt din fire, ci se câștigă prin stăruință și osteneli

Învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima (Matei 11:29)

Blândețea este așezarea neschimbată a minții, care și întru cinstiri și întru necinstiri, rămâne aceeași. Blândețea înseamnă a te ruga fără tulburare și sincer pentru aproapele, chiar și când îți aduce ocări. Blândețea este o stâncă înălțată peste marea iuțimii, de care se sfărâmă toate valurile ce se izbesc de ea, iar ea rămâne neclintită. Blândețea este întărirea răbdării, ușa dragostei, îndrăzneală la rugăciune, lăcaș al Duhului Sfânt. Blândețea este ajutătoarea ascultării, îndrumătoarea frăției, curmătoarea mâniei, urmarea lui Hristos. Sufletele celor blânzi se vor umple de cunoaștere, dar mintea mînioasă este lăcaș al întunericului și al neștiinței.

Iată însă omul spre care voi privi: spre cel umil şi smerit în duh, spre cel ce se cutremură la Cuvântul Meu. Isaia 66:2

Domnul este bun şi drept, de aceea arată El păcătoşilor calea. El face pe cei smeriţi să umble în tot ce este drept. El învaţă pe cei smeriţi calea Sa. Psalmul 25:10

Sfântul Ioan Scărarul

Cuvântul 23

Despre mândrie

Mândria este tăgăduire a lui Dumnezeu, defăimare a oamenilor, semn de nerodire a sufletului, izgonire a ajutorului lui Dumnezeu, pricinuitoare a căderilor, izvor al mâniei, ușă a fățărniciei, străjuitoare a păcatelor, necunoaștere a compătimirii, judecătoare fără omenie, potrivnică lui Dumnezeu.

Începutul mândriei este rădăcina slavei deșarte, mijlocul este defăimarea aproapelui, trâmbițarea nerușinată a ostenelilor proprii, lauda de sine din inimă, ura mustrării, iar sfârșitul este lepădarea ajutorului lui Dumnezeu.

Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriţi. Iacov 4:6

Sfântul Ioan Scărarul

Cuvântul 22

Despre slava deșartă

Slava deșartă este schimbare a firii, răzvrătire a năravurilor, risipire a ostenelilor, răpitoare a comorii sufletești, înaintemergătoare a mândriei, o furnică în arie care, deși e mică, pune în primejdie toată osteneala și tot rodul.

Omul stăpânit de slavă deșartă este un închinător la idoli, deși se numește credincios. El socotește că-L cinstește pe Dumnezeu însă, de fapt, nu lui Dumnezeu, ci oamenilor vrea să fie plăcut. Slava deșartă cea întinată ne face să ne prefacem că avem virtuțile pe care nu le avem.

Dacă vrem cu osârdie să fim bine plăcuți Împăratului ceresc, atunci fără îndoială că vom gusta și din slava cea cerească, iar cel ce a gustat din ea va disprețui orice slavă de pe pământ.

Sfântul Ioan Scărarul

Cuvântul 21

Despre frică

Temerea este o abatere de la credință pricinuită de așteptarea unor primejdii neașteptate. Frica este primejdie mai înainte închipuită sau, altfel, frica este simțire plină de cutremur a inimii tulburate și necăjite de așteptarea unor rele neștiute. Frica este lipsa încredințării lăuntrice.

Cei ce plâng și se îndurerează pentru păcatele lor nu au temeri, iar cei ce se înfricoșează adesea își pierd mintea. Căci Dumnezeu îi părăsește pe cei mândri, ca ceilalți să se învețe și să nu se înalțe.

După cum e cu neputință să saturi pântecele numai cu o îmbucătură, tot așa e cu neputință să biruiești temerea dintr-odată. Pe măsură ce se întărește plânsul în noi, ea se depărtează, iar cu împuținarea aceluia, ea se întărește în noi.

Cine s-a făcut rob al Domnului, acela se teme numai de Stăpânul său. Iar cine n-are frica Domnului, adesea se teme și de umbra sa.

Sfântul Ioan Scărarul

Cuvântul 20

Despre priveghere

Privegherea este stingere a aprinderilor trupești, izbăvire de visuri, umplere a ochilor de lacrimi, înmuiere a inimii, pază a gândurilor, cel mai bun cuptor pentru mistuirea hranei primite, înfrânare a limbii. Omul care priveghează este pescar de gânduri, care poate lesne să le pândească și să le prindă în liniștea nopții.

Sfântul Ioan Scărarul