Un strop de viaţă #76


Trăieşte fiecare zi ca şi cum Fiul Omului ar fi la uşă şi gândeşte-te la momentul plecării. Să umbli ca şi când la următorul pas ai trece pragul Cerului. Roagă-te. Sfinţii care înaintează în genunchi nu dau înapoi niciodată.

Jim Elliot în Umbra celui Atotputernic de Elisabeth Elliot

Un strop de viaţă #73


Sper că ce este scris în Psalmul 65:5 se va împlini: „În bunătatea Ta, Tu mă asculţi prin minuni, Dumnezeul mântuirii noastre, nădejdea tuturor marginilor îndepărtate ale pământului şi mării!“

1. Dumnezeu răspunde rugăciunilor noastre. El le-a auzit şi în înţelepciunea SA refuză un anume lucru. Înţelepciunea lui Dumnezeu nu o înţeleg. Dumnezeu ne refuză o binecuvântare pentru că e înţelept, niciodată pentru a ne sfida sau din îngâmfare.

2. Părerea lui Iacov despre cum Îi cerem lui Dumnezeu:

a) n-am fost destul de precis – „N-aţi primit pentru că n-aţi cerut“;

b) n-am fost destul de sincer, de curat în rugăciunea mea – „Sau cereţi şi nu căpătaţi pentru că cereţi rău, cu gând să risipiţi în plăcerile voastre.“

Iar eu încă am grijile mele şi numele legat de lucrare şi dacă până acum Dumnezeu nu mi-a răspuns, probabil că n-am reuşit să găsesc răspunsul din pricina egoismului şi a mândriei mele.

Jim Elliot în Umbra celui Atotputernic de Elisabeth Elliot

„Călăuzirea lui Dumnezeu“ de Elisabeth Elliot


Călăuzirea lui DumnezeuPentru că pentru unii a început vacanţa, pentru alţii concediul, pentru alţii una dintre acestea două e pe cale să înceapă, m-am gândit că este potrivit să vă prezint astăzi o carte care are de-a face cu luarea deciziilor, pentru că aceasta este poate o altă perioadă din an în care ne facem planuri cu privire la petrecerea verii, la începutul toamnei etc. Cartea se numeşte Călăuzirea lui Dumnezeu şi este scrisă de Elisabeth Elliot. Autoarea a împărţit cartea în 5 capitole şi încearcă să ne arate modul în care trebuie să ne apropiem de Dumnezeu ca să-I aflăm voia şi felul în care El ne-o va arăta. Iată ce spune ea despre această carte:

Continuă lectura „„Călăuzirea lui Dumnezeu“ de Elisabeth Elliot”

„Pasiune şi puritate“ de Elisabeth Elliot


pasiune si puritateAstăzi vă invit să descoperiţi o carte a cărei lectură a avut un impact deosebit asupra mea. Este vorba despre Pasiune şi puritate, scrisă de Elisabeth Elliot, soţia cunoscutului misionar Jim Elliot. Această carte reconstituie povestea de dragoste dintre Elisabeth şi Jim, urmărind să ilustreze perspectiva pe care ar trebui să o aibă tinerii creştini asupra relaţiilor cu sexul opus şi asupra căsătoriei şi să ne arate (aşa cum spune şi subtitlul cărţii) „cum să ne punem viaţa sentimentală sub controlul lui Cristos“.

Cartea a apărut pentru prima dată în 1987 sub titlul Passion and Purity – Learning To Bring Your Love Life Under Christ’s Control, cu o introducere de Ruth Bell Graham, dar mesajul ei şi chiar reproşurile pe care le face Elisabeth Elliot celor din vremea ei sunt încă valabile.

Iată ce spune Ruth Bell Graham în introducere:

„Aceasta este o carte despre modul în care trebuie să ne punem viaţa sentimentală sub autoritatea şi domnia lui Isus Hristos. Elisabeth a scris-o într-un stil foarte apropiat şi personal, ilustrându-şi tema cu amintiri, extrase din jurnal şi scrisori vechi de dragoste adresate lui Jim Elliot.“

Continuă lectura „„Pasiune şi puritate“ de Elisabeth Elliot”