Iustin Martirul (~100 – 165) s-a născut în orașul roman Flavia Neapolis, cetate care se numea în vechime Sihem, la hotarele Samariei. Părinții săi erau păgâni, iar tânărul Iustin a încercat să găsească sensul vieții în filosofia vremurilor sale. Primul său învățător a fost un stoic care „nu cunoștea nimic despre Dumnezeu și nici nu găsea cunoașterea Lui ca fiind necesară”. Apoi a ajuns la un învățător peripatetic (filosof itinerant) care părea de fapt mai interesat să câștige bani. Iustin a ajuns apoi la unul dintre filosofii lui Pitagora – dar pentru a-i fi învățăcel, Iustin trebuia să învețe astronomie, geometrie, aritmetică sau muzică. Lui Iustin nu i s-au părut folositoare pentru setea sufletului său, așa că a încercat să studieze împreună cu filosofii lui Platon. Deși provocatoare din punct de vedere intelectual, nici această filosofie nu l-a mulțumit. După toată această serie de dezamăgiri, viața sa a fost în cele din urmă transformată după o conversație cu un bătrân. „În suflet mi s-a aprins o flacără – m-am îndrăgostit de profeți și de toți acei oameni care L-au iubit pe Hristos. Am reflectat la toate cuvintele lor și am găsit că doar această filosofie este adevărată și de folos. Pentru acest motiv devenisem eu filosof”.
Iustin a continuat să îmbrace haina de filosof, încercând să reunească credința și rațiunea. A ajuns astfel în Efes, unde a purtat câteva dispute cu evreul Trifon, referitor la interpretarea Scripturii, consemnate în lucrarea Dialogul cu Trifon. Iustin a ajuns la trei concluzii: Vechiul Legământ face acum loc celui Nou; Neamurile sunt Noul Israel, iar Logosul este Dumnezeul întrupat al Vechiului Testament.
Iustin s-a mutat la Roma și a înființat prima școală filosofică în care se preda credința creștină. De acolo a scris două lucrări apologetice îndrăznețe. În prima lucrare apologetică, s-a adresat împăratului Antoninus Pius, încercând să explice credința creștină pe înțelesul său. Lucrarea a apărut în anul 155. Iustin argumenta că creștinii sunt cei mai buni aliați ai împăratului în asigurarea ordinii, pentru că nimeni nu mai este atât de convins precum creștinii că oamenii nelegiuiți vor da socoteală în fața Dumnezeului etern, pentru care nimic nu este ascuns. De asemenea, argumenta că Hristos este împlinirea tuturor profețiilor, iar păgânismul este doar o imitație a adevăratei religii.
A doua apologie a fost adresată lui Marcus Aurelius, în 161. Iustin argumenta că creștinismul este singura credință pe deplin rațională, iar Logosul întrupat a venit să propovăduiască adevărul și să elibereze oamenii de sub domnia demonilor.
Din păcate, patru ani mai târziu, Iustin și discipolii săi au fost arestați și martirizați pentru credința lor.
Datorită interacțiunii sale cu diversele școli filosofice ale vremii, lucrările lui Iustin au avut un dar aparte de a crea punți între civilizația de atunci și noua credință creștină. De asemenea, de la el aflăm și primele detalii despre desfășurarea slujbelor creștine în primele veacuri, în special despre botez și Euharistie.
Citate din scrierile sale:
Despre practica Euharistiei: Noi numim această hrană Euharistia, și nimeni nu poate lua parte la ea dacă nu crede în lucrurile adevărate pe care noi le propovăduim, dacă nu a fost spălat cu botezul întru iertarea păcatelor și regenerare, și dacă nu trăiește după poruncile lui Hristos. Căci noi nu le primim ca pe o mâncare sau băutură obișnuită, ci după cum Isus Hristos, Mântuitorul nostru, întrupat prin Cuvântul lui Dumnezeu, a avut și trup și sânge, tot așa și noi am fost învățați că hrana binecuvântată prin cuvintele rugăciunii Sale și prin care trupul și sângele nostru este hrănit, reprezintă trupul și sângele lui Isus cel întrupat.
Despre slujba de închinare: În ziua numită duminică, toți cei de la orașe și sate se adună într-un singur loc, iar acolo se citesc memoriile apostolilor și scrierile profeților, atât cât permite timpul. Când se încheie citirea, slujitorul îndeamnă adunarea să împlinească toate aceste lucruri bune. Apoi ne ridicăm cu toții și ne rugăm, iar când se încheie rugăciunea, se aduce pâine, vin și apă, iar slujitorul aduce rugăciuni și mulțumiri, iar adunarea încuviințează cu un „Amin!” Toate acestea sunt împărțite, iar fiecare ia parte la mulțumirea care se aduce.
Duminica este ziua în care ne adunăm, pentru că este prima zi în care Dumnezeu a preschimbat întunericul și haosul, făcând lumea, și este ziua în care Isus Hristos, Mântuitorul, a înviat dintre cei morți.
Dumnezeu nu a creat oamenii precum celelalte lucruri (copaci sau animale) care nu pot alege cum acționează; dacă nu ar fi liberi să aleagă binele și ar face doar ce au fost programați să facă, nu ar fi demni de răsplată sau laudă; dacă nu ar fi liberi să aleagă răul. Ci ar face doar ce au fost programați să facă, nu ar putea fi pedepsiți.
Sunt pe deplin convins că Scriptura nu se contrazice pe ea însăși, ci recunosc că eu sunt acela care nu înțelege ceea ce este consemnat în ea, și că eu sunt cel care trebuie să persevereze și să îi convingă pe cei care cred că Scriptura conține lucruri contradictorii.
Noi nu Îl rănim pe Dumnezeu prin nepăsarea noastră față de El, ci ne lipsim pe noi înșine de prietenia Lui.
CARTEA E O VIAȚĂ 