„Rugăciunea“ de Philip Yancey – Partea a doua


Astăzi continuăm să aflăm răspunsurile cu privire la rugăciune pe care le-a găsit după multă documentare Philip Yancey, din cartea sa, Rugăciunea – are ea puterea de a schimba ceva?.

Până acum am aflat că rugăciunea este locul în care ne întâlnim cu Dumnezeu şi în care învăţăm să vedem lucrurile din perspectiva Lui. De asemenea, am aflat că trebuie să venim cu sinceritate înaintea lui Dumnezeu şi că nu este nevoie să ne prefacem că suntem altfel decât suntem. Continuă lectura „„Rugăciunea“ de Philip Yancey – Partea a doua”

„Rugăciunea – Are ea puterea de a schimba ceva?“ de Philip Yancey


Te-ai întrebat vreodată dacă Dumnezeu îţi ascultă rugăciunea?

Sau te-ai gândit poate că, dacă Dumnezeu ştie tot, ce rost are să te mai rogi?

Rugăciunea îl schimbă pe Dumnezeu sau pe mine?

Dacă ţi-ai pus vreuna dintre aceste întrebări, să ştii că nu eşti singurul şi că mulţi au încercat să le găsească un răspuns. Vă propun astăzi răspunsul lui Philip Yancey la aceste întrebări şi la multe altele despre rugăciune, compilate în cartea sa, Rugăciunea – Are ea puterea de a schimba ceva?

7647

Philip Yancey mărturiseşte că scrie despre rugăciune din postura unui pelerin, nu a unui expert. Am aceleaşi întrebări pe care le au cei mai mulţi oameni la un moment dat, spune el. De ce par atât de inconsecvente răspunsurile la rugăciune, ba chiar dictate de capriciu? Oare o persoană înconjurată de o mulţime de prieteni care se roagă pentru ea are mai multe şanse de vindecare decât una care se luptă cu cancerul şi are doar o mână de oameni care o susţin cu rugăciunile lor? De ce uneori Dumnezeu pare aproape, iar alteori undeva departe?

Nu mi-am propus nicio clipă să scriu un soi de ghid care detaliază metode precum postul, taberele de rugăciune sau îndrumarea spirituală, continuă Philip Yancey. Am pornit să cercetez tema rugăciunii din postura unui pelerin, mergând agale, contemplând monumentele, ridicând întrebări, cumpănind îndelung, căutând să aflu în ce ape ne scăldăm. Recunosc că există un dezechilibru, o reacţie exagerată faţă de timpul petrecut printre creştini care au promis prea mult şi au gândit prea puţin şi, prin urmare, greşelile pe care le fac sunt pe un fond de sinceritate, nicidecum de falsitate.

Continuă lectura „„Rugăciunea – Are ea puterea de a schimba ceva?“ de Philip Yancey”

Un strop de viaţă #73


Sper că ce este scris în Psalmul 65:5 se va împlini: „În bunătatea Ta, Tu mă asculţi prin minuni, Dumnezeul mântuirii noastre, nădejdea tuturor marginilor îndepărtate ale pământului şi mării!“

1. Dumnezeu răspunde rugăciunilor noastre. El le-a auzit şi în înţelepciunea SA refuză un anume lucru. Înţelepciunea lui Dumnezeu nu o înţeleg. Dumnezeu ne refuză o binecuvântare pentru că e înţelept, niciodată pentru a ne sfida sau din îngâmfare.

2. Părerea lui Iacov despre cum Îi cerem lui Dumnezeu:

a) n-am fost destul de precis – „N-aţi primit pentru că n-aţi cerut“;

b) n-am fost destul de sincer, de curat în rugăciunea mea – „Sau cereţi şi nu căpătaţi pentru că cereţi rău, cu gând să risipiţi în plăcerile voastre.“

Iar eu încă am grijile mele şi numele legat de lucrare şi dacă până acum Dumnezeu nu mi-a răspuns, probabil că n-am reuşit să găsesc răspunsul din pricina egoismului şi a mândriei mele.

Jim Elliot în Umbra celui Atotputernic de Elisabeth Elliot