Duminică s-a născut speranța. Nu speranța că până la urmă totul va fi bine în viață. Nici măcar speranța că va fi viață după moarte, ci acea speranță care îi cheamă pe oameni să moară: față de ei înșiși și față de păcat, față de teamă și lăcomie. Să moară față de viața inferioară a sinelui inferior, ca să se poată naște un sine mult mai bun.
Dumnezeu, care a creat viața, a început s-o recreeze. Prin Isus, Dumnezeu a spus: „Să fie viață” iarăși.
John Ortberg, Cine este omul acesta?
Între voi să nu fie așa. Ci oricare va vrea să fie mare între voi, să fie slujitorul vostru; și oricare va vrea să fie cel dintâi între voi, să vă fie rob. Pentru că nici Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să sujească și să-Și dea viața ca răscumpărare pentru mulți. (Marcu 10:43)
Aceasta ar putea fi numită „Calea sfântului”.
Sfântul nu încearcă să câștige importanță printr-o goană nesfârșită după realizări ci o primește prin har.
Sfântul nu alege ca valoare absolută împlinirea de sine, ci dăruirea de sine, în dragoste.
Sfântul nu caută gloria, ci îi dă gloria absolută Dumnezeului glorios.
Sfântul nu-și impune propria voință, ci o predă bunului Dumnezeu.
Sfântul nu detestă slujirea, ci o îmbrățișează.
John Ortberg, Cine este omul acesta?
CARTEA E O VIAȚĂ 