Numără stelele pe Strada Zambila – recomandările Anei pentru Ziua Copilului 2024


Este al treilea an în care Ana Constantin (13 ani) scrie pentru seria noastră de recomandări pentru Ziua Copilului și de fiecare dată a avut niște selecții minunate. Lista ei de anul acesta însă cred că este cea mai bună de până acum, nu doar pentru că include una dintre cărțile mele de suflet (ghiciți care!), ci pentru că m-a surprins cu recomandarea unei cărți la care nu m-aș fi gândit pentru această categorie de vârstă (cu siguranță nu este pentru copii, dar ar fi potrivită pentru adolescenți). Mi-a plăcut să aflu și cu ce gând a rămas ea în urma lecturii fiecăreia și cred că vă va convinge și pe voi să le citiți.

În plus, de data asta am citit și eu toate cărțile recomandate de ea și pot să confirm că sunt grozave! Numitorul comun al acestora cred că ar fi relațiile – cu părinții, cu vecinii, cu comunitatea, ba chiar cu străinii – și felul în care acestea ne influențează, ne formează, ne dovedesc umanitatea și chiar ne salvează. De la benzi desenate la romane în toată regula, de pe străzile Parisului până în Scandinavia, lista ei cuprinde câte ceva pentru toate nivelurile de înțelegere și maturitate.

Continuă lectura „Numără stelele pe Strada Zambila – recomandările Anei pentru Ziua Copilului 2024”

Salonul Internațional de Carte Bookfest 2024


Cea de-a XVII-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest se va desfășura în perioada 29 mai – 2 iunie 2024, la Complexul Expozițional Romexpo din București, în pavilionul B2. Invitatul de Onoare al acestei ediții va fi Republica Moldova. La standul Invitatului de Onoare, cititorii vor avea ocazia să participe la dezbateri, lansări de carte și întâlniri cu personalități ale vieții culturale și literare de pe ambele maluri ale Prutului.

Continuă lectura „Salonul Internațional de Carte Bookfest 2024”

Hidden Gems – comori ascunse pentru Ziua Copilului 2024


Continuăm seria noastră de articole cu recomandări de cărți pentru Ziua Copilului cu o selecție de „comori ascunse” (hidden gems, cum zic anglofonii) pe care le-am descoperit în ultimii ani la edituri mai puțin vizibile în librării și în mediul online.

Unele dintre ele sunt serii foarte cunoscute în America de Nord și chiar restul lumii, altele sunt volume individuale mai obscure, dar nu mai puțin valoroase. Unele sunt scrise de autori foarte cunoscuți în afara României, dar mai puțin citiți la noi din cauză că sunt publicați la edituri mici, unele din alte orașe din țară decât București.

În afară de câteva basme culte și de cărțile ilustrate, majoritatea sunt povești domestice, despre reziliență, muncă, mulțumire, altruism, generozitate, dar și despre răsplata sufletească pe măsură ce vine în urma tuturor acestora.

În plus, țin să precizez că aceste cărți nu sunt doar pentru copii și adolescenți, ci pot fi gustate și de către adulți. Eu însămi le-am descoperit pe majoritatea la vârsta adultă, așa că nu ignorați această listă gândindu-vă că nu vi se adresează.

L.M. Montgomery, George MacDonald și Laura Ingalls Wilder sunt doar câțiva dintre autorii pe care îi veți regăsi în această listă de cărți cu adevărat minunate pe care cred eu că ar trebui să le descopere și să le citească tot mai mulți cititori.

Continuă lectura „Hidden Gems – comori ascunse pentru Ziua Copilului 2024”

Ninja, dragoni, puțină istorie și lupte eroice – recomandările lui Mihai pentru Ziua Copilului 2024


Dacă ne urmăriți deja de ceva timp știți că în fiecare an dedicăm luna mai recomandărilor de cărți pentru copii, care să vă inspire în alegerea unui cadou valoros de Ziua Copilului. În 2024 această sărbătoare pică fix în timpul Salonului Internațional de Carte Bookfest, care are loc anul acesta între 29 mai-2 iunie.

Așadar, începem din timp recomandările pentru Ziua Copilului ca să puteți să le căutați și la târg, dar și să aveți timp să vă hotărâți ce să alegeți din oferta tot mai bogată de cărți pentru copii.

Primele recomandări din acest an vin din partea lui Mihai (8 ani și aproape 6 luni), băiatul meu pasionat de serii de cărți, pentru care orice situație poate deveni un scenariu imaginar. Și de data aceasta, l-am invitat pe el să aleagă câteva cărți pe care să le recomande altor copii și să-și justifice alegerile, iar eu am intervenit doar minimal, pentru a face textul mai cursiv. La ce să vă așteptați: serii întregi de aventură, lupte ninja, călătorii în timp, istoria României, dragoni, spiriduși și lupte eroice.

Continuă lectura „Ninja, dragoni, puțină istorie și lupte eroice – recomandările lui Mihai pentru Ziua Copilului 2024”

Ce am citit în aprilie 2024


Luna aprilie nu a decurs așa cum am sperat. Însă în ciuda cărților începute și neterminate, tot am reușit să parcurg luna aceasta cel mai mare număr de cărți de anul acesta, și anume, 16. Și da, asta și pentru că am mai citit și niște cărți ilustrate pentru copii, două dintre ele într-o librărie. Restul se împart între devoționale și ficțiune. Ah, și s-a mai strecurat și un jurnal de călătorie/ carte de memorii despre Japonia, o achiziție spontană și impulsivă dintr-o librărie (ceea ce rareori mi se întâmplă, mai ales în ce privește cărțile în engleză!), care nu m-a dezamăgit.

Spor la citit la o cafeluță sau ce beți voi de 1 mai!

Continuă lectura „Ce am citit în aprilie 2024”