Consensul evanghelic #9


Biblia este Cuvântul scris al lui Dumnezeu, inspirat în mod unic și deplin. Este în întregime Cuvântul lui Dumnezeu, furnizat de oameni inspirați de Dumnezeu. Inițiativa divină, activitatea și supravegherea procesului de inspirație conferă ineranță documentelor originale. Prin providența supranaturală a lui Dumnezeu, cele 66 de cărți ale canonului Vechiului Testament și al Noului Testament au fost conservate cu o asemenea integritate încât, practic, traducerile noastre se bazează în prezent pe echivalente veritabile ale manuscriselor Scripturii. Pentru noi, reprezintă voia lui Dumnezeu în formă scrisă, iar cuvintele Scripturii reprezintă astăzi pentru noi Cuvântul lui Dumnezeu. Biblia este autoritatea noastră finală și suficientă pentru credință și pentru practică.

OMS International

Din O singură credință – consensul evanghelic de J.I. Packer și Thomas C. Oden

Consensul evanghelic #8


Prin supunere voită față de Scriptură, Isus a atestat autoritatea Scripturii. După cum El S-a supus voii Tatălui Său descoperită în Biblia Sa (Vechiul Testament din prezent), tot astfel îi îndeamnă și pe ucenicii Săi să procedeze – însă nu în mod izolat, ci în combinație cu mărturia apostolică despre Sine, pe care a găsit cu cale să o inspire darul Său care este Duhul Sfânt.

Declarația de la Chicago privind ineranța Bibliei, 1978, Expunere: autoritate: Cristos și Scriptura

Din O singură credință – consensul evanghelic de J.I. Packer și Thomas C. Oden

Consensul evanghelic #7


Mesajul Bibliei se adresează tuturor oamenilor. Revelația lui Dumnezeu în Cristos și în Scriptură este imuabilă, iar prin aceasta, Duhul Sfânt continuă să vorbească în prezent. Acesta luminează mințile oamenilor lui Dumnezeu în fiecare cultură pentru a primi adevărul ei proaspăt prin propriii lor ochi, descoperind, astfel, Bisericii înțelepciunea felurită a lui Dumnezeu.

Legământul de la Lausanne, 1974, fragment din clauza 2

Din O singură credință – consensul evanghelic de J.I. Packer și Thomas C. Oden

Consensul evanghelic #6


Dumnezeu, care este Însuși Adevărul și rostește doar adevărul, a inspirat Sfânta Scriptură pentru a se revela pe Sine omenirii prin Isus Cristos drept Creator și Domn, Răscumpărător și Judecător. Sfânta Scriptură este mărturia lui Dumnezeu despre Sine Însuși.

Declarația de la Chicago privind ineranța Bibliei, 1978, Sumar 1

Din O singură credință – consensul evanghelic de J.I. Packer și Thomas C. Oden

Consensul evanghelic #5


Făcând invitația Evangheliei, nu avem libertatea de a ascunde prețul uceniciei. Isus încă îi cheamă pe toți aceia care vor să Îl urmeze să se lepede de sine, să își ia crucea și să se identifice cu noua Sa comunitate. Rezultatele evanghelizării includ ascultarea de Cristos, integrarea în Biserica Sa și slujirea cu responsabilitate în lume.

Legământul de la Lausanne, 1974, clauza 4

Din O singură credință – consensul evanghelic de J.I. Packer și Thomas C. Oden