Ce am citit în februarie 2024


Acesta este al doilea an bisect de când scriu aceste rapoarte (nu mi-am dat seama că în ianuarie s-au împlinit 4 ani de la primul astfel de articol) și, cel puțin la nivel psihologic, luna februarie parcă a durat mai mult decât în alți ani, cel puțin în a doua jumătate a ei.

Nu am apucat să citesc mai multe cărți pentru că am avut o zi în plus, dar am reușit să termin 11 cărți, unele dintre ele de peste 500 de pagini! Dacă ar fi să aleg două cuvinte pe care le au în comun, acestea ar fi Tolkien și iubirea și cred (sper!) că deja v-am făcut curioși să aflați despre ce este vorba!

Continuă lectura „Ce am citit în februarie 2024”

Ce am citit în august 2022


M-am adunat cam greu să scriu acest raport, pentru că mi-a luat ceva să fac tranziția de la vacanță la acea ultimă săptămână din august în care mai e vacanță, dar nu chiar, când copilul trebuie pregătit de școală și readus la rutina de somn. Ca atare, nu am terminat toate cărțile începute în luna august (dar ce e nou aici, nu-i așa? am cărți începute de prin… 2020? :)) ).

De altfel, din fiecare teanc luat în fiecare plecare din această vară mi-a rămas ceva necitit și terminat apoi acasă. Sau nu.

Cu toate acestea, am reușit să citesc în această lună august mult mai multe cărți decât în aceeași perioadă din anii trecuți, și anume, 20 de cărți! Ce-i drept, câteva erau aproape terminate din iulie și nu mai aveam decât câteva pagini din ele, dar orișicât!

Ce veți găsi în acest raport? De toate! Poezie, teologie, devoționale, romane, benzi desenate și cărți pentru copii, câte ceva pentru fiecare! Lectură plăcută!

Continuă lectura „Ce am citit în august 2022”