Ce am citit în septembrie 2023


Luna septembrie a trecut pe nesimțite, în parte și datorită faptului că ne-am întors la rutina de școală și de lucru, ceea ce mi-a schimbat un pic ritmul de lectură. Totuși, am reușit să parcurg 11 cărți luna aceasta, un număr care cred că se va dovedi a fi media cărților citite lunar anul acesta.

Majoritatea cărților citite în septembrie au fost cărți noi, cumpărate chiar recent, două dintre ele le aveam deja, două le-am citit în librării, iar pe alta am editat-o spre publicarea în limba română. La ce să vă așteptați? Ficțiune nord-americană de pe la sfârșitul secolului XIX, început de secol XX, o carte despre îngrijorare, manga și trei cărți pentru copii.

Continuă lectura „Ce am citit în septembrie 2023”

Lectura la feminin


Cu ocazia apropierii Zilei Femeii am căutat prin arhiva noastră și vă aducem în atenție toate cărțile scrise de femei sau despre femei pe care le-am prezentat de-a lungul anilor, precum și articolele despre femei sau seriile ce au la bază cărți scrise de femei.

Veți găsi în acest articol atât cărți despre viața creștină, rugăciune, suferință, (auto)biografii, mărturii ale persecuției și cărți pentru mame, cât și romane, jurnale de călătorie și cărți despre știință, articole despre importanța lecturii și despre femeile din spatele Părinților Bisericii.

Cu siguranță aceste cărți sau articole scrise de sau despre femei nu sunt edificatoare și utile doar pentru femei, chiar dacă ne-am gândit că acest articol ar fi o sursă de inspirație pentru un eventual cadou cu ocazia Zilei Femeii. Îi încurajăm și pe bărbații care ne citesc să descopere bogăția de învățături pe care le cuprind aceste volume/articole. Lectură plăcută tuturor!

Continuă lectura „Lectura la feminin”