Vă urez şi eu un an nou plin de viaţă şi de binecuvântări! Trecerea dintre anii 2014-2015 am petrecut-o cu grupul de ucenicie (şi alţi invitaţi speciali) de la biserica la care merg. Fiecare a fost invitat să participe cu un gând, o urare etc. pentru ceilalţi. Mie mi-a venit ideea să întocmesc o listă de 12 cărţi de citit în anul 2015 pe care am numit-o O carte pe lună în 2015, lansând provocarea de a citi câte una dintre aceste cărţi în fiecare lună a anului 2015. Am ales şi romane, şi cărţi pentru copii, şi eseuri, şi puţină apologetică, şi cărţi referitoare la viaţa creştină, câte ceva din toate, şi iată ce a ieşit (ordinea nu are vreo importanţă): Continuă lectura „O carte pe lună în 2015”
Etichetă: cărţi
Alege cărţile anului la Cărtureşti
Cărtureşti le lansează şi anul acesta cititorilor provocarea de a alege Cărţile anului în cea de-a doua ediţie a acestui concurs. Ce trebuie să faci este simplu: alegi cartea preferată din categoriile Ficțiune, Non-Ficțiune, Poezie, Carte pentru copii dintre variantele propuse de librari şi poţi câştiga prin tragere la sorţi un voucher în valoare de 200 de lei pentru cumpărături în reţeaua librăriilor Cărtureşti. Aici puteţi intra în concurs. Succes!
UPDATE: Eu am votat dintre variantele lor, dar vă voi spune care sunt alegerile mele care nu apar în concursul lor:
Ficţiune (chiar dacă este mai degrabă pentru adolescenţi): Experiment de Veronica Roth (ultimul volum al seriei Divergent)
Non-Ficţiune: Supravieţuitorii. Mărturii din temniţele comuniste ale României de Raul Ştef şi Anca Ştef
Poezie: Cum continuă povestea de Ioana Pârvulescu (deşi nu am citit-o încă, dar sunt deja fan I.P.)
Carte pentru copii: Unde fugim de-acasă? de Marin Sorescu
Şi aş mai adauga o sub-categorie a categoriei non-ficţiune, şi anume, religie: Mic îndreptar de credinţă de Michel Kubler
Care este topul vostru? Sunt tare curioasă ce v-a plăcut cel mai mult din ce s-a publicat anul acesta în România, aşa că aşteptăm să ne scrieţi în comentarii.
Un strop de Bookfest
Cu o mică întârziere (pentru că Salonul Internaţional de Carte Bookfest s-a încheiat deja), vă prezentăm câteva imagini din ziua a treia a Salonului de Carte Bookfest (vineri, 29 mai), în care am surprins decoruri ingenioase şi apariţii editoriale noi (sau mai vechi) care ne-au atras atenţia.
Vieţile pustnicilor Palestinei de Chiril de Schitopolis, ediţie bilingvă la standul Editurii Baroque Books & Arts, o ediţie superbă, cu marginile paginilor aurii şi un forzaţ impresionant
Update 2 Bookfest 2014
Programul de vizitare al Bookfest 2014 este următorul:
Miercuri, 28 mai: 10:00-20:00;
Joi, 29 mai: 10:00-20:00;
Vineri, 30 mai: 10:00-21:00;
Sâmbătă, 31 mai: 10:00-21:00;
Duminică, 1 iunie: 10:00-20:00.
Update Bookfest 2014
Programul evenimentelor din cadrul Salonului Internaţional de Carte Bookfest 2014 este de acum disponibil pe site. Iată câteva dintre evenimentele care ne-au atras atenţia:
Miercuri, 28 mai
12.00 Deschiderea oficială a Salonului Internațional de Carte Bookfest, ediția a IX-a.
Vorbitori: Grigore Arsene (preşedinte AER, co-preşedinte FER), Kelemen Hunor (ministrul Culturii), Bogdan Zdrojewski (ministrul polonez al Culturii şi Patrimoniului Naţional), E.S. Marek Szczygieł (ambasador al Poloniei în România), Leszek Biały (director adjunct al Institutului Polonez din Bucureşti), Mihail Penescu (preşedinte UER, co-preşedinte FER), Alteța Sa Regală Principele Nicolae al României.
(INTRAREA ÎN PAV. C1./ STANDUL INVITATULUI DE ONOARE/ SCENA AGORA, PAV. C4)



