Etichetă: Advent în Narnia

Advent în Narnia #10 – A deveni ca niște copii


Isus a chemat la El un copilaş, l-a pus în mijlocul lor şi le-a zis: „Adevărat vă spun că, dacă nu vă veţi întoarce la Dumnezeu şi nu vă veţi face ca nişte copilaşi, cu niciun chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor. Matei 18:2-3

Dacă nu putem deveni ca niște copii în perioada de Advent, s-ar putea să nu existe speranță pentru noi! Adventul este una dintre perioadele din an când adulții au permisiunea să se „joace”: decorându-ne casele, purtând haine colorate sau zbanghii și retrăindu-ne tradițiile de sărbătoare din copilărie. Chiar dacă sărbătorile din copilăria noastră au fost nefericite, există multe căi de a avea credința unui copil în perioada de Advent. Coronițele de Advent, luminițele, brazii de Crăciun, seturile cu scena Nașterii Domnului, coacerea biscuiților sau schimburile de cadouri cu expeditor secret sunt ocazii în care copilul din noi poate reînvăța povestea nașterii lui Hristos prin joc și imaginație.

Soțul meu și cu mine nu avem copii și am știut că Crăciunul nu va fi la fel de distractiv dacă nu ne vom crea propriile tradiții speciale. Am început să colecționez ornamente pentru un Copac al lui Isai. Copacul lui Isai este o ramură golașă de care se atârnă simboluri ale poveștilor din Vechiul Testament, creându-se astfel un fel de arbore genealogic al Mariei, al lui Iosif și al Copilului Hristos – un predecesor al bradului de Crăciun. Numele își are originea în cartea Isaia 11:1: Apoi, o Odraslă va ieşi din tulpina lui Isai şi un Vlăstar va da din rădăcinile lui. Un Copac al lui Isai mă ajută să am o parte de o experiență mai profundă în perioada de Advent prin joc și Scriptură. În fiecare zi citesc un pasaj care îmi amintește de lunga istorie a mântuirii care a dus la nașterea lui Isus și atârn un ornament micuț, cum ar fi un glob (Creația), o fântână (Agar în deșert) sau o balenă (Iona).

Parafrazând Prima Epistolă a apostolului Pavel către Corinteni, C.S. Lewis a scris într-un eseu: „Când am devenit bărbat am pus deoparte lucrurile coplărești, inclusiv frica de caracterul copilăros și dorința de a fi ca un om mare.” Cronicile din Narnia și perioada de Advent sunt ocazii pentru ca adulții – inclusiv adulții fără copii – să întâlnească credința, pe Dumenzeu și istoria mântuirii în Hristos prin ochi de copil, fie că este prin șifonierul magic și animalele vorbitoare din Narnia, o scenetă de Crăciun, un set cu scena Nașterii sau un Copac al lui Isai.

(După Advent in Narnia – Reflections for the Season de Heidi Haverkamp)

Advent în Narnia #9 – Profesorul


Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele!

Marcu 9:24b

C.S. Lewis a știut că cea mai mare problemă pe care aveau să o pună cărțile sale despre Narnia va fi să-i convingă pe cititori că un tărâm fantastic avea ceva să le spună despre creștinism. Baghetele magice, faunii, animalele vorbitoare și driadele nu sunt biblice, dar ne pot surprinde prin faptul că ne pot face să vedem evanghelia într-o lumină nouă. Când pășim în Narnia, așa cum spunea Rowan Williams, intrăm „într-o lume nefamiliară în care redescoperim ce-ar putea însemna să întâlnim sacrul fără caracterul rânced al prejudecăților religioase, așa cum apar ele în cultura noastră”. Imaginile și personajele ciudate și fantastice ne pot face să fim mai atenți la puterea și însemnătatea narațiunii creștine, pentru că imaginația și emoțiile noastre sunt angajate într-un mod proaspăt.

În romanul Șifonierul, leul și vrăjitoarea, copiii Pevensie ne reprezintă pe noi și modurile în care putem experimenta Narnia (sau creștinismul) ca cititori. Lucy intră cu toată inima. Peter și Susan se luptă să creadă. Edmund știe că există ceva acolo, dar este prea temător și absorbit de sine ca să recunoască și să intre cu totul (până mai târziu).

Frații mai mari își fac griji cu privire la Lucy și decid să vorbească cu profesorul care deține casa în care locuiesc ei. Ce pot să facă cu privire la sora lor mai mică? A înnebunit? (Ei nu știu, și dacă nu ai citit Nepotul magicianului, primul volum al seriei Cronicilor din Narnia, s-ar putea să nu știi nici tu, dar profesorul fusese el însuși în Narnia.) Cu blândețe, dar foarte clar, el le pune întrebări lui Susan și lui Peter despre motivele pentru care nu o cred ei pe sora lor. De ce sunt ei atașați de niște definiții atât de înguste ale realității?

Perioada de Advent este un moment în care pășim într-o lume a imaginației și a mirării. Este ușor să ai o atitudine cinică față de sărbători, dar dacă ne permitem să simțim o bucurie profundă sau să ne lăsăm imaginația să zburde cu mirare în minunăția acestui sezon, s-ar putea să fim surprinși să ne vedem pe noi și lumea lui Dumnezeu într-un mod diferit.

Dumnezeu S-a născut printre noi pentru a face din ceea ce ne poate părea obișnuit sau chiar grosolan (trupurile noastre, sărăcia, o masă împărțită cu alții, suferința, moartea) lucruri sfinte și cu putere de transformare. Asta poate suna ciudat sau nebunesc. La fel sună și o naștere din fecioară, îngerii sau magii! Se poate să fie nevoie de imaginație pentru a intra în realitatea lui Dumnezeu și pentru a experimenta perioada Crăciunului nu ca pe o distracție copilărească prostească, ci ca pe o perspectivă nouă asupra credinței și a împărăției lui Dumnezeu.

(După Advent in Narnia – Reflections for the Season de Heidi Haverkamp)

Advent în Narnia #8 – Lucy


Eu am răspuns: „Ah, Doamne Dumnezeule, vezi că eu nu ştiu să vorbesc, căci sunt un copil.” Dar Domnul mi-a zis: „Nu zice: ‘Sunt un copil’, căci te vei duce la toţi aceia la care te voi trimite şi vei spune tot ce-ţi voi porunci. Nu te teme de ei, căci Eu sunt cu tine ca să te scap”, zice Domnul.

Ieremia 1:6-8

Lucy este cea mai mică dintre frații Pevensie, dar este, de asemenea și iscoada, profetul și înțeleptul familiei. Mai târziu, când ea și frații săi vor deveni regi și regine ai Narniei, ea va fi cunoscută ca Regina Lucy cea Vitează. Lucy este curajoasă nu pentru că este mare, puternică sau dură, ci pentru că este curioasă, încrezătoare și plină de imaginație.

Când Lucy se trezește de cealaltă parte a șifonierului, ea nu fuge înapoi. Ea nici măcar nu-și pune o haină de blană ca să-și țină de cald. Ea își dă seama că Narnia este asemănătoare cu lumea ei, dar în același timp total diferită. Este noapte și sunt copaci acoperiți de zăpadă, deși este o dimineață de primăvară de cealaltă parte a ușii șifonierului. Ea este plină de mirare și pornește în această pădure ciudată să arunce o privire în jur.

Mirarea și încrederea o conduc pe Lucy. Ea i se alătură la ceai domnului Tumnus, un străin neliniștit cu coadă și coarne, ceea ce Peter, Susan sau Edmund probabil că nu ar fi făcut niciodată. Ea îi convinge pe Peter și pe Susan să încerce să-l salveze pe Tumnus după ce el este arestat. Ea este prima care îl vede pe Măcăleandrul care îi conduce pe ea și pe frații ei la Castori.

Au vreo legătură curiozitatea și mirarea cu credința? În Cartea de rugăciuni comune, în rugăciunea de după botez pentru cei proaspăt botezați se cer „o inimă iscoditoare și plină de discernământ… și darul bucuriei și mirării în toate faptele tale”. În Scriptură și în Narnia, acestea sunt clar necesare pentru o viață petrecută urmându-L pe Dumnezeu. Fie ca Lucy să fie o sursă de inspirație pentru tine în această perioadă, pentru curajul ei, pentru sentimentul mirării și pentru disponibilitatea ei de a păși printr-o ușă deschisă.

(După Advent in Narnia – Reflections for the Season de Heidi Haverkamp)

Advent în Narnia #7 – Pâinea vieții


Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că Moise nu v-a dat pâinea din cer, ci Tatăl Meu vă dă adevărata pâine din cer, căci Pâinea lui Dumnezeu este aceea care se coboară din cer şi dă lumii viaţa.”

„Doamne”, I-au zis ei, „dă-ne totdeauna această pâine.”

Isus le-a zis: „Eu sunt Pâinea vieţii. Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată şi cine crede în Mine nu va înseta niciodată.

Ioan 6:32-35

Dulciurile Vrăjitoarei Albe sau „mâncarea magică proastă” cum o numește Lewis, îl face pe Edmund să-și piardă apetitul pentru hrană sau „mâncare obișnuită bună”. Edmund dezvoltă o dependență fizică și spirituală față de puterea Vrăjitoarei și rahatul ei turcesc fermecat.

Cu toții avem „mâncăruri proaste” cu care înlocuim mâncarea bună, fie că e vorba de mâncare de la fast-food sau altceva ce folosim ca să evităm durerea, teama sau goliciunea. În viața creștină, adevărata noastră hrană o reprezintă Pâinea Vieții –Isus Însuși. Pâinea vieții ne hrănește cu dragoste, speranță, iertare și comunitate. Cu această hrană adevărată, Isus spune că nu ne va mai fi foame niciodată.

Desigur, există înfometare și înfometare. Un pic de pâine și o gură de vin nu ne vor împiedica stomacurile să ghiorțăie. Familiile înfometate nu pot să folosească credința pentru a nu muri de foame dacă nu au nimic de mâncare.

În acest pasaj, Isus vorbește despre cea mai profundă foame și sete a noastră ca ființe umane – după relații, după semnificație, după Dumnezeu. S-ar putea să ne gândim că ne e foame după alte lucruri: siguranță, frumusețe, respect, o familie fericită, o avansare la locul de muncă. Sau după lucruri palpabile cum ar fi cartofii prăjiți, Facebook-ul, vinul roșu, televizorul sau exercițiile fizice. Niciunul dintre aceste lucruri nu sunt gunoaie în ele însele sau ele singure, dar dacă le folosim pentru a ne hrăni cele mai profunde nevoi ale noastre ele pot deveni un fel de „mâncare magică proastă”, fără nicio abilitate să ne sature cu adevărat.

Ce înseamnă, mai exact, să ne hrănim cu Isus în loc de mâncare proastă? Înseamnă să ne închinăm și să primim Euharistia – Cina Domnului în mod regulat, dar poate însemna și să fi alături de un prieten când are probleme, să îți pui timp deoparte pentru rugăciune sau să chemi Numele lui Isus, să dormi bine, să citești Biblia și să crești în dragoste față de prietenii și familia ta. Dacă putem să facem din astfel de lucruri hrana noastră obișnuită bună, vom găsi plinătatea vieții și hrana în Hristos și vom renunța mult mai ușor la „mâncarea magică proastă”.

(După Advent in Narnia – Reflections for the Season de Heidi Haverkamp)

Advent în Narnia #6 – Rahat turcesc


De ce cântăriţi argint pentru un lucru care nu hrăneşte? De ce vă daţi câştigul muncii pentru ceva care nu satură?

Isaia 55:2a

După ce Edmund o urmează pe Lucy prin șifonier, Vrăjitoarea Albă îl descoperă singur în pădure. Ea este suspicioasă la început, dar apoi îi oferă un loc în sania sa și ceva de băut. El îi cere rahat turcesc, un jeleu înzăpezit cu zahăr pudră, la fel ca zăpada din Narnia.

Când rahatul turcesc este proaspăt acesta are gust de nuci, e moale, cremos și delicios, dar se strică repede, ceea ce-l face să fie tare și lipsit de gust.

Vrăjitoarea nu-i dă lui Edmund rahat turcesc adevărat. Ea îi dă un fel de narcotic, „acesta era rahat turcesc fermecat și… oricine gusta din el, voia mai mult și mai mult.” Edmund mănâncă până la ultima bucățică, încercând să umple astfel toate locurile goale din sine însuși.

Ce este hrana adevărată și ce este mâncarea proastă? Ce este real și ce este iluzie? Vrăjitoarea Albă este frumoasă și puternică, dar îi pasă doar de sine însăși. Rahatul turcesc al Vrăjitoarei este delicios, dar îl lasă pe Edmund nesătul și tânjind după mai mult. Mai târziu, Edmund descoperă că nu îl mai interesează mâncarea adevărată; „se gândea tot timpul la rahat turcesc – și nimic nu strică gustul mâncării obișnuite bune la fel de mult ca amintirea unei mâncări magice proaste”.

Reclamele, mijloacele de socializare online sau chiar propria familie s-ar putea să încerce să te convingă că există anumite așteptări sau produse de care ai nevoie pentru a fi cu adevărat fericit de Crăciun.

Dar ce va aduce cu adevărat bucuria și ce vor fi doar calorii goale? Câteodată este greu de zis, mai ales atunci când ne simțim ca Edmund – singuri, inconfortabili și plini de durere.

(După Advent in Narnia – Reflections for the Season de Heidi Haverkamp)