Un strop de viață #705


N-ar trebui să fim surprinși – deși mulți în biserici ar fi foarte surprinși să audă asta – că primii creștini își înțelegeau vocația de urmași ai lui Isus ca incluzând drept element central esențial propria lor suferință, neînțelegere de către alții și chiar moartea de mâna acestora. Și nu e vorba doar de faptul că, în calitatea lor de adepți ai unui Mesia neînțeles, ei înșiși se vor fi așteptat în chip firesc la răstălmăciri și persecuții, deși și acest lucru face parte din asta. E vorba mai degrabă că, asemenea propriei suferințe a lui Isus, suferința adepților lui Isus nu e doar acompaniamentul inevitabil al împlinirii scopului divin, ci face parte ea însăși din mijlocul prin care urmează să fie realizat acel scop.

N. T. Wright, Cum a devenit Dumnezeu Împărat. Povestea uitată a Evangheliilor

Un strop de viață #695


Am observat că lucrurile frânte și oamenii zdrobiți sunt mai adesea folosiți; probabil pentru că Dumnezeu are mai multe „cioburi” cu care să lucreze.

Isus continuă să aleagă oameni zdrobiți, nu doar ca urmași, ci și ca participanți. Pe oameni ca mine, care nu știu la ce capăt se deschide o pungă de plastic, îi numește „mâinile Lui”, pe unii împiedicați îi numește „picioarele Lui”, iar pe alții, care nu știu în ce direcție să strângă șurubul sau cum se asamblează un tort, îi cheamă să-I construiască Împărăția. Iar mai apoi, dacă suntem dispuși, ne folosește cu pietriș, asfalt și moloz cu tot.

Bob Goff, Dragostea acționează

Un strop de viaţă #622


Lumea spune: urmează-i pe oamenii care trebuie şi vei avea succes. Isus spune: Urmează-mă şi fii răstignit – şi acesta este succesul.

Lumea spune: îmbogăţeşte-te acum – sau cel puţin foarte curând. Isus spune: dă totul acum, deoarece „curând“ s-ar putea să fie prea târziu.

Lumea spune că viaţa cea mai bună este cea pe care o trăieşti la maxim. Isus spune: oricine îşi pierde viaţa pentru Mine o va găsi – şi dacă încerci să-ţi salvezi viaţa, o vei pierde. Îl crede cineva?

Ţine-ţi viaţa în siguranţă, salvează-ţi viaţa, strânge toate bunurile pentru a-ţi face viaţa bună şi îţi vei pierde viaţa. Asta este ce a spus El.

Oricine vrea să-şi salveze viaţa cu siguranţă o va pierde.

Ann Voskamp, how to keep on loving large

Un strop de viață #453


Sunt momente în viaţă, de încercare, când credinciosul este pus la probă. Domnul vrea să ştie exact dacă Îl vrei pe El sau altceva, cum ar fi bani, slujbe sau afirmare. Poţi sta în adunare toată viaţa, dar în situaţia în care nu-L cauţi pe El, nu-L vei avea. Auzi şi înveţi multe lucruri despre El, dar nu se va întâmpla niciodată să ai bucuria de a-L cunoaşte pe El personal.

Constantin Tudose, Statornic pe cale. Memorii

Un strop de viață #324


O persoană disciplinată nu este doar cineva care practică multe discipline. Nu este o persoană care se trezeşte cu noaptea în cap, rigidă, obsedată de un orar fix, mereu în căutare de medalii. O persoană disciplinată este cineva care poate să facă lucrul potrivit, la timpul potrivit, în modul potrivit, cu atitudinea potrivită. Un urmaş disciplinat al lui Isus este cineva care discerne când trebuie să râdă, să tacă, să încurajeze sau când trebuie să mustre într-o manieră plină de dragoste şi de blândeţe, cu promptitudine şi eficienţă.

John Ortberg, Viața pe care ți-ai dorit-o dintotdeauna