Un strop de viaţă #69


Dacă ne concentrăm doar asupra unor versete şi întâmplări izolate din Vechiul Testament, ajungem să Îl vedem pe Dumnezeu un tiran răzbunător. Chiar şi cele 10 porunci sunt zugrăvite adesea ca o listă de cerinţe impuse de o zeitate pretenţioasă. Mesajul eliberator, adesea pierdut astăzi, este că aceste porunci dovedesc lumii că El este un Dumnezeu al dragostei şi îndurării şi ne împiedică să dezlănţuim puteri distructive prin încălcarea lor, puteri care vor distruge relaţiile, caracterul, societatea noastră.

Cele zece porunci Îl reprezintă pe Dumnezeu spunând: „Vă iubesc şi v-am dovedit-o deja. Deci, aveţi încredere în Mine. Păstraţi aceste porunci deoarece nu numai că au sens pentru voi, ci constituie un mod de a demonstra şi de a reflecta lumii întregi cine sunt Eu – Dumnezeul dragostei şi al îndurării, nu al puterii arbitrare şi al răzbunării.”

Steve Chalke and Alan Mann, Mesajul pierdut al lui Isus

Un strop de viaţă #68


Negarea existenţei lui Dumnezeu ne conduce la concluzii absurde astfel că, în cele din urmă, lumea amorală a scepticului care nu poate explica binele este mai rea decât lumea teistului ce are o explicaţie pentru rău. (…) Diferenţa dintre cineva care îşi spune creştin şi se dedă la crimă sau masacru şi un ateu care face acelaşi lucru e că creştinul, prin acţiunea sa, îşi violează propria credinţă, în timp ce acţiunea ateului este consecinţa legitimă a credinţei sale.

Ravi Zacharias, Sfârşitul raţiunii

Un strop de viaţă #67


Ateii vor să-i poată stigmatiza pe alţii fără să-şi ataşeze ei înşişi vreun nume, evitând să clasifice lucrurile la care aderă (deşi le place să-i clasifice pe toţi ceilalţi, inclusiv pe Dumnezeu). Motivul este următorul: argumentele lor nu rezistă. Ei caută un solvent universal care să dizolve ideea de Dumnezeu. Şi, în mod cu totul predictibil, sfârşesc dizolvându-şi propria concepţie despre lume şi viaţă. Dacă nu există Dumnezeu, cine are autoritatea să spună dacă acţionează sau nu o ordine morală? Dacă uciderea inocenţilor este un lucru rău, ea este un lucru rău nu fiindcă ştiinţa ne spune că e un lucru rău, ci fiindcă orice viaţă are o valoare intrinsecă – un postulat pe care ateismul pur şi simplu nu îl poate deduce.

Ravi Zacharias, Sfârşitul raţiunii

Un strop de viaţă #66


Realitatea este o unitate multistratificată. Pot să percep un om ca pe un agregat de atomi, un sistem biochimic deschis în interacţiune cu mediul, un specimen de homo sapiens, o capodoperă, cineva ale cărui nevoi merită respectul şi compasiunea mea, un frate pentru care a murit Cristos. Toate acestea sunt adevărate şi converg misterios în una şi aceeaşi persoană. A nega unul dintre aceste straturi ar însemna a diminua atât persoana respectivă, cât şi pe mine însumi, ca receptor, şi a viola bogăţia realităţii. O parte din argumentul teismului constă în aceea că aceste niveluri îşi găsesc ancorarea şi garanţia în Dumnezeu, Creatorul şi Temeiul a tot ce există.

Dr. John Polkinghorne, citat în Sfârşitul raţiunii, de Ravi Zacharias

„Sfârşitul raţiunii“ de Ravi Zacharias


În lumina celor dezvăluite de raportul RZIM în februarie 2021, lăsăm la latitudinea fiecărui cititor să discearnă dacă lectura cărților lui Razvi Zacharias ar mai fi potrivită sau nu. Știm că Dumnezeu a lucrat în viața multor oameni, în mod autentic, prin prelegerile sale, și că și noi am descoperit idei valoroase la momentul potrivit, din cărțile sale mai vechi și scrise înainte de perioada menționată în raportul RZIM. Știm de asemenea că Dumnezeu cunoaște tot adevărul, ne smerim și ne cutremurăm în fața unor astfel de căderi, știind că și noi suntem supuși păcatului și că fără El suntem pierduți.
Acestea fiind spuse, vom păstra pe blog recenziile cărților sale care prezintă idei bune, ce nu contrazic adevărul revelat de Dumnezeu în Sfânta Scriptură, și îndemnăm la citirea cu spirit critic atât a cărților lui, cât și a cărților oricărui alt autor, știind că întreg adevărul vine de la Domnul, și nu de la vreun om.

Continuă lectura „„Sfârşitul raţiunii“ de Ravi Zacharias”