Un strop de viață în preajma Paștelui 2024 #16


Străduindu-ne prin frică, încet-încet intrăm în iubirea lui Dumnezeu. Se duce atunci iadul, se duce frica, se duce moartea. Ne îngrijim numai de iubirea lui Dumnezeu. Facem totul pentru această iubire. Tot ceea ce face mirele pentru mireasă. Dacă vrem aceasta și-L urmăm, vedem că această viață cu Hristos este bucurie, fie și în mijlocul greutăților. Precum spune Apostolul Pavel: „Mă bucur în pătimirile mele.”

Aceasta este religia noastră, acolo trebuie să ajungem. Nu sunt atât rânduielile, cât faptul de a trăi cu Hristos. Când izbândești asta, ce altceva vrei? Ai câștigat totul. Îl trăiești pe Hristos, iar Hristos trăiește înlăuntrul tău. Pe urmă, toate sunt mai ușoare: ascultarea, smerenia, pacea…


Sf. Porfirie Kavsokalivitul – Ne vorbește părintele Porfirie

20240227_173320

Un strop de viață în preajma Paștelui 2024 #15


Dintre părinții trezvitori ai Bisericii, mulți vorbesc despre frica morții și despre iad. Spun: „Să ai necontenit pomenirea morții.” (…) Toate au însemnătatea, timpul și locul lor. Înțelesul fricii este bun pentru primele trepte. Este bun pentru începători, pentru cei în care trăiește omul vechi. Dar aceasta este o altă măsură, o treaptă joasă a legăturii cu cele dumnezeiești. Mergem ca la schimb, spre a câștiga raiul sau a scăpa de iad.
Atunci când omul înaintează și intră în iubirea lui Dumnezeu, la ce-i mai trebuiește frica? Tot ceea ce face, face din iubire, iar aceasta are o valoare cu mult mai mare.
Pe măsură ce înaintăm, ne dă și Evanghelia să înțelegem că Hristos este bucuria, adevărul, că Hristos este Raiul. Precum spune Evanghelistul Ioan: „În dragoste nu este frică, ci dragostea desăvârşită izgoneşte frica, pentru că frica are cu ea pedeapsa; şi cine se teme n-a ajuns desăvârşit în dragoste.”


Sf. Porfirie Kavsokalivitul – Ne vorbește părintele Porfirie

20240227_173320

Un strop de viață în preajma Paștelui 2024 #14


Cel mai însemnat lucru este să te ferești de formă și să ajungi la substanță. Tot ceea ce se face, să se facă din iubire. Iubirea pe toate le înțelege și se jertfește pe sine. Sufletul se împotrivește tuturor celor ce se fac din constrângere. Iubirea atrage harul lui Dumnezeu. Când vine harul, atunci vin și darurile Duhului Sfânt. „Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor.”
Acestea sunt cele bune pe care trebuie să le aibă un suflet sănătos în Hristos.
Cu Hristos, omul se umple de har și trăiește astfel deasupra răului. Pentru el, răul nu există. Există numai binele, Dumnezeu. Nu poate exista răul. Adică, atâta vreme cât are lumina, nu poate avea întunericul. Nici nu îl poate cuprinde întunericul, pentru că are lumina.


Sf. Porfirie Kavsokalivitul – Ne vorbește părintele Porfirie

20240227_173320

Un strop de viață în preajma Paștelui 2024 #13


Pentru mulți, religia este o luptă, un chin și o frământare. De aceea, ei îi socotesc pe mulți dintre cei „credincioși” nenorociți, căci văd în ce hal se află. Pentru că dacă cineva nu înțelege adâncimea religiei și nu o trăiește, religia sfârșește prin a deveni boală, și încă una înfricoșătoare. Atât de înfricoșătoare, încât omul își pierde stăpânirea propriilor fapte, devine nehotărât și slab, este plin de chinuri și de frământări, este purtat de duhul cel rău. Asemenea oameni trăiesc religia ca pe un fel de iad. În biserică zic „suntem păcătoși, nevrednici”, și de îndată ce ies afară încep să hulească cele dumnezeiești dacă cineva îi necăjește puțin.
În realitate, religia creștină îl preschimbă și îl tămăduiește pe om. Întâia temelie pentru ca omul să deslușească și să deosebească adevărul este smerenia. Egoismul întunecă mintea omului, îl încurcă, îl duce la înșelare. Este important ca omul să cunoască adevărul. Păcatul îl face pe om foarte încurcat sufletește. Numai prin lumina lui Hristos vine izbăvirea.

Sf. Porfirie Kavsokalivitul – Ne vorbește părintele Porfirie

20240227_173320

Părinți duhovnicești contemporani – Gavriil Georgianul


Astăzi vom descoperi povestea unui părinte duhovnicesc dintr-o țară dragă sufletului meu, pe care am avut ocazia să o vizitez de curând, care a fost mărturisitor al lui Hristos în moduri inedite, în perioada întunecată a stăpânirii sovietice.

Goderdzi Vasilevici Urghebadze (1926-1995) s-a născut în Tbilisi, Georgia. Tatăl său era o persoană publică, însă a fost ucis când micuțul Goderdzi avea doar doi ani.
În copilărie, Vasiko – cum era alintat – era tăcut și își petrecea timpul construind bisericuțe din chibrituri.
Auzind despre „răstignirea Domnului”, a încercat să afle ce însemna aceasta, dar nimeni n-a putut să-i explice. Doar un paznic al unei biserici închise l-a sfătuit să citească Evanghelia. Vasiko a strâns bănuț cu bănuț, restul de la cumpărăturile pe care le făcea când îl trimitea mama lui, și a reușit în final să cumpere o Biblie. Și-a făcut chiar o chilie în grădina casei părintești, încercând să trăiască o viață ascetică. Mai târziu, a transformat chilia într-o mică bisericuță pe care autoritățile comuniste au dărâmat-o în mai multe rânduri. Văzând cât de preocupat este de acest subiect, mama lui nu l-a lăsat să citească și i-a aruncat cartea. Regimul aspru, vremurile cumplite și întunecate, moartea învăluită în mister a tatălui și atmosfera tensionată din întreaga țară îndreptățeau teama mamei de a-și pierde singurul fiu din cauza preocupărilor sale, stăruind ca băiatul să aibă o viață obișnuită.
Vasiko a plecat de-acasă la vârsta de 12 ani, petrecând perioade scurte la mănăstirile Samtavro, Svetishoveli, Shiomgvime (ilustrate în pozele de mai jos, făcute de mine într-o călătorie în Georgia, în anul 2023) și Betania.

Continuă lectura „Părinți duhovnicești contemporani – Gavriil Georgianul”