Un strop de viaţă #14


Dacă vă întrebaţi de ce ar trebui să-L ascultăm pe Dumnezeu, în ultimă instanţă răspunsul este „Eu sunt“. A-L cunoaşte pe Dumnezeu înseamnă a şti că Îi datorăm ascultare. În natura Lui se revelează de jure suveranitatea Lui.

C.S. Lewis, Surprins de bucurie

Vezi şi postările despre Creştinism, pur şi simplu şi Cele patru iubiri de acelaşi autor.

Un strop de viaţă #13


La asta suntem chemaţi noi, creştinii. Să-i considerăm pe ceilalţi mai importanţi decât pe noi înşine şi să punem nevoile lor mai presus de ale noastre. Este exact opusul a ceea ce este flirtul. În esenţă, flirtul este o metodă nesănătoasă de a atrage atenţia asupra ta din dorinţa de a căpăta aprobarea sexului opus. Când trimiţi mesaje cu intenţia de a flirta, când te porţi într-un mod neastâmpărat din punct de vedere fizic cu băieţii sau postezi poze nepotrivite cu tine pe Facebook, dorinţa ta după atenţia celorlalţi capătă o prioritate mai mare decât slava lui Hristos sau puritatea bărbaţilor tineri. Pui nevoia ta de aprobare din partea celorlalţi deasupra poruncii de a-ţi păstra puritatea. Flirtul îşi are rădăcina în egoism şi este total lipsit de smerenia cu care suntem chemaţi să trăim. […] Flirtul nu Îl onorează nici pe Dumnezeu, nici pe viitorul tău soţ, nici pe băiatul cu care flirtezi.

Elsje Zornes, în „The Truth About Flirting“ din numărul din mai/iunie al revistei Set-Apart Girl Magazine

Un strop de viaţă #12


Oricare ar fi circumstanţele în care vă aflaţi şi oricât de dificile ar putea fi, adevărul este că ele sunt orânduite de Dumnezeu pentru voi, ca parte a planului Său general pentru viaţa voastră. Dumnezeu nu face nimic şi nu permite nimic, fără un scop. Iar scopurile Sale, oricât ar fi de misterioase şi de nepătrunse pentru noi, au în vedere întotdeauna slava Lui şi binele nostru esenţial.

Jerry Bridges, Păcate respectabile

Vezi şi postarea de aici.

Un strop de viaţă #11


[…] pot să confer vieţii mele cotidiene un caracter sacramental, adică să am sacrul mereu în minte. Cu alte cuvinte, atenţia să-mi rămână întotdeauna trează, respectiv mintea să-mi fie neobosit plină de prezenţa lui Dumnezeu în lume. Nu-mi doresc să evadez din lumea naturală asemenea gnosticilor, a pustnicilor ori a fundamentaliştilor care întorc spatele „lumescului“. Nici nu contest ordinea supranaturalului căzând în eroarea reducţioniştilor. Îmi propun, mai degrabă, să reunesc cele două dimensiuni, să readuc viaţa în întregul pe care l-a avut de la început Dumnezeu în gând.

Philip Yancey, Zvonurile altei lumi

Un strop de viaţă #10


Îngenunchem, doar pentru a descoperi că ne ridicăm mai înalţi, pentru că lauda nu micşorează, ci împlineşte fiinţa, statornicind locul nostru adevărat în univers şi, de asemenea, pe al lui Dumnezeu.

Philip Yancey, „Rugăciunea. Are ea puterea de a schimba ceva?”