Episodul 12 din noul sezon CARTEA E O VIAŢĂ


Epistola către Evrei ne îndeamnă să privim la sfârşitul vieţii înaintaşilor noştri şi să le urmăm credinţa. Vineri, 15 mai, de la ora 16:30 în emisiunea CARTEA E O VIAŢĂ descoperim viaţa şi credinţa lui Jim Elliot, un misionar martir al epocii moderne, dezvăluite de soţia acestuia în cartea Umbra celui Atotputernic. Viaţa şi testamentul lui Jim Elliot.

Nu este nesăbuit cel care renunţă la ceea ce nu poate păstra, pentru a câştiga ceea ce nu are cum să piardă, spunea acesta.

Descoperiţi secretul credinţei lui Jim Elliot care l-a făcut să-şi dea viaţa pentru a le spune Evanghelia altora, vineri, 15 mai, de la ora 16:30 în emisiunea CARTEA E O VIAŢĂ la RVE Bucureşti, pe 94.2 FM sau pe rve.ro.

Cartea e o viaţă – sezonul 7, episodul 11


Când ne întrebăm unde este Dumnezeu când suferim, nu ne gândim că s-ar putea să fie prezent chiar în mijlocul suferinţelor noastre. Astăzi de la ora 16:30, vă invităm să-l descoperiţi pe Nicolae Steinhardt, un om care l-a cunoscut pe Dumnezeu în închisoare. În emisiunea CARTEA E O VIAŢĂ descoperim Jurnalul fericirii în care Steinhardt deapănă amintiri, impresii şi observaţii din 43 de ani de viaţă şi 5 ani de detenţie în perioada comunistă.

Aflaţi despre toate acestea azi de la ora 16:30 în emisiunea CARTEA E O VIAŢĂ la RVE Bucureşti pe 94.2 FM sau pe rve.ro

Episodul 11 din noul sezon CARTEA E O VIAŢĂ


Când ne întrebăm unde este Dumnezeu când suferim, nu ne gândim că s-ar putea să fie prezent chiar în mijlocul suferinţelor noastre. Vineri, 8 mai, de la ora 16:30, vă invităm să-l descoperiţi pe Nicolae Steinhardt, un om care l-a cunoscut pe Dumnezeu în închisoare. În emisiunea CARTEA E O VIAŢĂ descoperim Jurnalul fericirii în care Steinhardt deapănă amintiri, impresii şi observaţii din 43 de ani de viaţă şi 5 ani de detenţie în perioada comunistă.

Aflaţi despre toate acestea, vineri, 8 mai, de la ora 16:30 în emisiunea CARTEA E O VIAŢĂ la RVE Bucureşti pe 94.2 FM sau pe rve.ro

Cartea e o viaţă – sezonul 7, episodul 10


Ca orice experienţă a vieţii, şi detenţia te transformă. Astăzi de la ora 16:30 în emisiunea CARTEA E O VIAŢĂ, descoperim cum l-a transformat detenţia timp de 14 ani în închisorile comuniste pe Richard Wurmbrand şi cum au fost transformaţi la rândul lor şi alţii prin mărturia lui, din cartea autobiografică, Cu Dumnezeu în subterană.

Să fi stat în închisoare nu e o nenorocire, declară el. Dar e o nenorocire să fi stat ani lungi în închisoare şi să nu fi învăţat din asta.

Aflaţi ce a învăţat Richard Wurmbrand azi, de la ora 16:30 la RVE Bucureşti, pe 94.2 FM sau pe rve.ro.

1, 2, 3 mai – Porți deschise la Moara de hârtie


Pentru cei care nu v-aţi făcut încă planuri pentru 1 mai şi week-end-ul acesta, poate vă surâde o activitate legată de cărţi, şi anume, o vizită la Moara de hârtie din Comana care îşi deschide porţile şi oferă intrarea liberă în zilele de 1, 2 şi 3 mai.

Avatarul lui Moara de hartiemoara de hârtie

În zilele de 1, 2 și 3 mai, vă așteptăm cu bucurie să vizitați Moara de hârtie! Pe lângă vizitarea atelierului-muzeu, suntem dornici să vă povestim despre frumoasele noastre proiecte, să ne împărtășiți păreri, idei și, poate, să găsim împreună modalități de colaborare și sprijin.

După câțiva ani în care ne-am canalizat din ce în ce mai susținut eforturile către transformarea unei idei în realitatea care să dea frumusețe și sens vieților noastre, Moara de hârtie devine un loc din ce în ce mai apreciat deopotrivă de cei mari și de cei mici. Bucuria și încântarea pe care ne-au transmis-o de fiecare dată miile de vizitatori care au trecut pe la noi, ne-au convins că e minunat că am creat acest mic univers încărcat de povești și sensuri tainice.

Din 2009, de când ideea Morii de hârtie s-a înfiripat în sufletele noastre, multe au fost întâmplările prin care am trecut…

Vezi articolul original 381 de cuvinte mai mult