#SCRIPTUM20 – „Zece mii de motive” de Matt Redman și Craig Borlase


În 2021, librăria și editura Scriptum împlinește 20 de ani de activitate, și 25 de ani de existență ca firmă. Dat fiind faptul că și noi am prezentat în emisiunile CARTEA E O VIAȚĂ și aici pe blog o mulțime de cărți ale editurii, sărbătorim și noi împreună cu Scriptum! Iar pentru această ocazie specială, vă readucem în atenție cărțile editurii pe care le-am prezentat de-a lungul timpului. Sperăm ca ideile din aceste cărți să vă fie și vouă de folos așa cum ne-au fost și nouă. Dacă nu le-ați citit încă, acum este momentul! Dacă le-ați citit deja și vă reamintiți cu drag de ele, puteți să le faceți cadou cuiva care să experimenteze mai departe bucuria unei cărți bune.

Le puteți face o vizită celor de la Scriptum aici. De asemenea, nu uitați de giveaway-urile lor lunare. Puteți descoperi cadoul din luna iulie și regulamentul aici.


Binecuvântează, suflete, pe Domnul/ Înalță-I Numele sfânt/ Cântă ca niciodată înainte, suflete al meu/ Voi înălța Numele Tău cel sfânt!

Soarele răsare/Vine o nouă zi/ E momentul să-Ți cânt din nou/ Orice s-ar întâmpla și orice mi-ar sta înainte/ Fie ca eu să fiu găsit cântând când vine seara

Ești bogat în dragoste și încet la mânie/ Numele Tău e mare și inima Ta e bună/ Pentru bunătatea Ta voi continua să cânt/ până când inima mea va găsi 10.000 de motive. Acestea sunt primele versuri ale melodiei 10,000 Reasons, scrisă și interpretată de Matt Redman.

Astăzi vă invităm să aflați cum a fost scris acest cântec și cum i-a susținut el pe mulți oameni în clipe de mare durere, totul din cartea Zece mii de motive – mărturii pline de credință, speranță și recunoștință de Matt Redman și Craig Borlase.

Continuă lectura „#SCRIPTUM20 – „Zece mii de motive” de Matt Redman și Craig Borlase”

#SCRIPTUM20 – „Tot ce merită Dumnezeu” de N.T. Wright


În 2021, librăria și editura Scriptum împlinește 20 de ani de activitate, și 25 de ani de existență ca firmă. Dat fiind faptul că și noi am prezentat în emisiunile CARTEA E O VIAȚĂ și aici pe blog o mulțime de cărți ale editurii, sărbătorim și noi împreună cu Scriptum! Iar pentru această ocazie specială, vă readucem în atenție cărțile editurii pe care le-am prezentat de-a lungul timpului. Sperăm ca ideile din aceste cărți să vă fie și vouă de folos așa cum ne-au fost și nouă. Dacă nu le-ați citit încă, acum este momentul! Dacă le-ați citit deja și vă reamintiți cu drag de ele, puteți să le faceți cadou cuiva care să experimenteze mai departe bucuria unei cărți bune.

Le puteți face o vizită celor de la Scriptum aici. De asemenea, nu uitați de giveaway-urile lor lunare. Puteți descoperi cadoul din luna iunie și regulamentul aici.


Creștinismul este ori cea mai devastatoare dezvăluire a celei mai profunde realități a lumii, ori o prefăcătorie, un nonsens, o parte a unei mari înscenări. Mulți dintre noi nu suntem capabili să susținem niciunul dintre aceste lucruri, așa că ne condamnăm să trăim într-o lume superficială. S-ar putea să nu fim mulțumiți acolo, dar nu știm cum să scăpăm, observă profesorul și fostul episcop N.T. Wright cartea Tot ce merită DumnezeuAdevărata închinare și chemare a Bisericii.

Această carte este o încercare de a susține că drumul de urmat se află într-o închinare curată înaintea Dumnezeului celui viu și adevărat și în urmarea acestui Dumnezeu, oriunde ne-ar conduce, indiferent dacă aceasta coincide sau nu cu tradițiile noastre. Închinarea nu este ceva opțional pentru creștini, o activitate religioasă orientată spre propria plăcere. Ea este starea fundamentală a creștinului și este de fapt starea autentică a omului. Cuvântul „închinare” înseamnă a-I da lui Dumnezeu tot ceea ce merită, tot ceea ce este valoros. De aici și titlul cărții.

Dacă Îl luăm pe Dumnezeu în serios, constatăm că trebuie să ne luăm în serios și pe noi înșine. Desigur, nu devenind posomorâți sau depresivi, ci mai degrabă în sensul că trebuie să ne privim în oglindă și să ne punem câteva întrebări directe cu privire la cine suntem și la ce vrem să facem. Dacă Dumnezeu este Dumnezeu, atunci aceste întrebări merită să fie puse. Dacă Isus este Cuvântul lui Dumnezeu, aceste răspunsuri s-ar putea să-ți taie suflarea – și să-ți ofere suflarea lui Dumnezeu în loc. Când se întâmplă așa ceva, prima consecință este închinarea, să I te închini lui Dumnezeu pentru tot ceea ce este; iar rezultatul următor va fi misiunea. Despre aceasta mișcare și acest ritm vorbește cartea de față, încheie N.T. Wright introducerea.

Continuă lectura „#SCRIPTUM20 – „Tot ce merită Dumnezeu” de N.T. Wright”

#SCRIPTUM20 – „Extrem de ocupat” de Kevin DeYoung


În 2021, librăria și editura Scriptum împlinește 20 de ani de activitate, și 25 de ani de existență ca firmă. Dat fiind faptul că și noi am prezentat în emisiunile CARTEA E O VIAȚĂ și aici pe blog o mulțime de cărți ale editurii, sărbătorim și noi împreună cu Scriptum! Iar pentru această ocazie specială, vă readucem în atenție cărțile editurii pe care le-am prezentat de-a lungul timpului. Sperăm ca ideile din aceste cărți să vă fie și vouă de folos așa cum ne-au fost și nouă. Dacă nu le-ați citit încă, acum este momentul! Dacă le-ați citit deja și vă reamintiți cu drag de ele, puteți să le faceți cadou cuiva care să experimenteze mai departe bucuria unei cărți bune.

Le puteți face o vizită celor de la Scriptum aici. De asemenea, nu uitați de giveaway-urile lor lunare. Puteți descoperi cadoul din luna iunie și regulamentul aici.


Ți se întâmplă în ultima vreme să fii atât de ocupat încât să nu mai știi cum să o scoți la capăt? Poate că pentru tine pandemia de coronavirus nu înseamnă mai mult timp pentru tine, ci mai multă muncă. Nu mai ai timp pentru altceva în afară de asta? Nu-ți amintești ultima dată când te-ai rugat sau ai citit din Biblie în tihnă?

Dacă ai răspuns afirmativ la măcar una dintre aceste întrebări, cartea pe care ți-o propun astăzi este exact ce-ți trebuie.

În cartea Extrem de ocupat – o carte (surprinzător de) mică pentru o problemă (într-adevăr) mare Kevin DeYoung abordează problema actuală a orarelor supra-încărcate și a priorităților prost organizate, care ne fură bucuria, ne înrobesc și ne oferă o falsă percepție de sine.

Continuă lectura „#SCRIPTUM20 – „Extrem de ocupat” de Kevin DeYoung”

#SCRIPTUM20 – „Viața pe care ți-ai dorit-o dintotdeauna” de John Ortberg


În 2021, librăria și editura Scriptum împlinește 20 de ani de activitate, și 25 de ani de existență ca firmă. Dat fiind faptul că și noi am prezentat în emisiunile CARTEA E O VIAȚĂ și aici pe blog o mulțime de cărți ale editurii, sărbătorim și noi împreună cu Scriptum! Iar pentru această ocazie specială, vă readucem în atenție cărțile editurii pe care le-am prezentat de-a lungul timpului. Sperăm ca ideile din aceste cărți să vă fie și vouă de folos așa cum ne-au fost și nouă. Dacă nu le-ați citit încă, acum este momentul! Dacă le-ați citit deja și vă reamintiți cu drag de ele, puteți să le faceți cadou cuiva care să experimenteze mai departe bucuria unei cărți bune.

Le puteți face o vizită celor de la Scriptum aici. De asemenea, nu uitați de giveaway-urile lor lunare. Puteți descoperi cadoul din luna iunie și regulamentul aici.


Eşti dezamăgit de viaţa ta, de ceea ce ai devenit, de felul cum te porţi de multe ori cu cei din jur? Nu eşti singurul! Şi aşa cum arată John Ortberg, acesta este primul pas către găsirea unei soluţii pentru a trăi viaţa pe care ţi-ai dorit-o dintotdeauna.

6609

Cartea pe care o avem în atenţie este Viaţa pe care ţi-ai dorit-o dintotdeauna, scrisă de John Ortberg și se vrea a fi un ajutor pentru creşterea noastră spirituală. Este dificil să scrii despre devenirea spirituală într-un mod care să exprime urgenţa acestui subiect, spune autorul. Prea adesea oamenii îşi privesc „viaţa spirituală“ doar ca pe unul dintre aspectele existenţei, alături, dar complet separat de „viaţa financiară“ sau de „viaţa profesională“. Din când în când, vor încerca să armonizeze aceste vieţi cu viaţa spirituală rugându-se regulat sau încercând să practice o altă disciplină spirituală.

Adevărul este că termenul „viaţă spirituală“ este doar un mod de a te referi la viaţa cuiva – la fiecare moment şi faţetă a ei – din perspectiva lui Dumnezeu. Un alt mod de a exprima acest adevăr sună astfel: Dumnezeu nu este interesat de „viaţa ta spirituală“. Dumnezeu este interesat de viaţa ta. El intenţionează să o restaureze.

A înţelege clar ceea ce înseamnă viaţa spirituală nu este un lucru mărunt. Este în joc chiar viaţa sau moartea sufletului, consideră Ortberg.

Continuă lectura „#SCRIPTUM20 – „Viața pe care ți-ai dorit-o dintotdeauna” de John Ortberg”

#SCRIPTUM20 – „La bine și la rău – când apar copiii” de Patrick și Ruth Schwenk (cu invitat)


În 2021, librăria și editura Scriptum împlinește 20 de ani de activitate, și 25 de ani de existență ca firmă. Dat fiind faptul că și noi am prezentat în emisiunile CARTEA E O VIAȚĂ și aici pe blog o mulțime de cărți ale editurii, sărbătorim și noi împreună cu Scriptum! Iar pentru această ocazie specială, vă readucem în atenție cărțile editurii pe care le-am prezentat de-a lungul timpului, dar și cărți pe care nu le-am prezentat, până acum, pe blog (ci doar în emisiune), cum este cea de astăzi.

Le puteți face o vizită celor de la Scriptum aici. De asemenea, nu uitați de giveaway-urile lor lunare. Puteți descoperi cadoul din luna iunie și regulamentul aici.


Pentru că săptămâna aceasta am sărbătorit Ziua Copilului și am avut și pe blog, în ultima lună, mai multe articole care să ne inspire pentru această ocazie, mai zăbovim puțin cu această temă (Articolele pot fi citite aici: De ce să citești cărți pentru copii, Inspirație pentru Ziua Copilului 2021 – ce povești am mai descoperit, resurse biblice și cărți de activități, Inspirație pentru Ziua Copilului 2021 – Andreea Ștefănică, Inspirație pentru Ziua Copilului 2021 – de la copii pentru copii – Alessia Stoican (14 ani), Inspirație pentru Ziua Copilului 2021 – de la copii pentru copii – Melania Roman (9 ani)).


Te iau să-mi fii soț, să te susțin și să te am aproape din această zi, la bine și la greu, în bogăție sau în sărăcie, în boală și în sănătate, să te iubesc și să te prețuiesc, până când moartea ne va despărți.

Acesta este jurământul pe care mulți soți îl rostesc în ziua nunții lor, într-o formă sau alta. Dar ar mai trebui adăugată încă o clauză: când vom fi doar noi doi, și când vom avea copii. Pentru că, după cum vedem deseori în jurul nostru, trecerea de la statutul de cuplu căsătorit la cel de părinți poate fi dificilă. Mai puțin somn, buget restrâns. Program încărcat. Iar uneori promisiunea de a fi împreună „la bine și la greu” este neglijată, iar cuplul are de suferit.

Patrick și Ruth Schwenk, autorii cărții La bine și la rău – când apar copiii, pe care v-o aducem în atenție astăzi, ne învață că odraslele noastre pot să ne fie alături în căsnicie, dar nu trebuie să intervină în relația dintre soți și ne arată cum ne putem onora jurământul din ziua nunții, chiar și în această nouă etapă, uneori foarte copleșitoare, de părinți.

Continuă lectura „#SCRIPTUM20 – „La bine și la rău – când apar copiii” de Patrick și Ruth Schwenk (cu invitat)”