Un strop de viață #881


Uneori Dumnezeu nu Se grăbește: o sută douăzeci de ani pentru ca Noe să se pregătească pentru potop, optzeci de ani pentru ca Moise să fie pregătit pentru lucrarea sa. Dumnezeu l-a uns pe David ca rege dar l-a lăsat să se întoarcă să pască oile. L-a chemat pe Pavel să fie apostol și apoi l-a izolat în Arabia vreo trei ani. Isus Cristos a trăit pe pământ trei decenii înainte de a lucra ceva mai mult decât o masă de bucătărie. Cât timp Îi va lua lui Dumnezeu să lucreze cu tine? S-ar putea să zăbovească. Istoria Sa nu este răscumpărată în minute, ci pe durata unei vieți întregi.

Max Lucado, Poți să treci și peste asta

Un strop de viață #880


Dumnezeu vede un Iosif în tine. Da, în tine! În tine, cel din groapă. În tine, cel cu familia plină de căderi și eșecuri. În tine, cel închis în propria versiune de închisoare egipteană. Dumnezeu îți vorbește. Familia ta are nevoie de un Iosif, un mesager al harului, într-o vreme a mâniei și a răzbunării. Urmașii tăi au nevoie de un Iosif, de o verigă puternică în lanțul credinței.

Ai încredere în Dumnezeu. El te va trece și prin această situație. Va fi ușor sau rapid? Sper că va fi. Dar foarte rar este așa. Cu toate acestea, Dumnezeu va scoate binele din această suferință. Aceasta este treaba Lui.

Max Lucado, Poți să treci și peste asta

Un strop de viață #879


Recunoștința ne ajută să trecem prin situațiile grele. A vedea binecuvîntările din viața ta înseamnă a enumera ceea ce Dumnezeu a făcut pentru tine. A enumera ceea ce Dumnezeu a făcut pentru tine înseamnă să-I descoperi inima. A-I descoperi inima înseamnă nu numai să-I descoperi darurile bune, ci pe Bunul Dătător. Recunoștința ne îndreaptă întotdeauna privirile spre Dumnezeu, le îndepărtează de temerile noastre. Ea are asupra îngrijorării efectul pe care îl are soarele dimineața asupra ceții din vale. O mistuie.

Max Lucado, Poți să treci și peste asta

Un strop de viață #878


Din punct de vedere biblic, așteptarea nu înseamnă să te aștepți la ce este mai rău, să te îngrijorezi, să fii agitat, să pretinzi anumite lucruri sau să preiei controlul. Nu înseamnă nici să aștepți fără să faci ceva. Așteptarea este o acțiune susținută de a te concentra asupra lui Dumnezeu prin rugăciune și cu încredere. A aștepta înseamnă „Taci înaintea Domnului și nădăjduiește în El, nu te mânia…” (Ps. 37:7)

Max Lucado, Poți să treci și peste asta

Un strop de viață #877


Nu te gândi la lupta pe care o duci ca la ceva ce întrerupe cursul vieții, ci ca la o pregătire pentru viață. Nimeni nu a spus că drumul va fi ușor sau scutit de durere. Însă Dumnezeu va folosi suferința ta pentru binele tău. „Însă dacă sunteți scutiți de disciplinare, la care toți au devenit părtași, atunci sunteți copii nelegitimi, iar nu fii… El o face spre folosul nostru, ca să avem parte de sfințenia Lui.” (Evrei 12:8)

Max Lucado, Poți să treci și peste asta