Guest post: Recomandări de lectură de la Andreea Ștefănică pentru 2020


Continuăm tradiția începută în 2017 de a o invita la început de an pe Andreea Ștefănică să ne împărtășească și ea câteva recomandări de lectură. Anul acesta remarc cu plăcere că două dintre recomandările ei se regăsesc și în listele noastre (O carte pe lună în 2020 și Recomandări de lectură pentru 2020), vă lăsăm pe voi să descoperiți care sunt. Fără alte adăugiri, iată ce ne recomandă Andreea să citim în 2020.

Continuă lectura „Guest post: Recomandări de lectură de la Andreea Ștefănică pentru 2020”

Dumnezeu este în iesle #30


Când Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat, prin harul Său, El a luat asupra Sa în mod real natura noastră, ființa noastră, pe noi înșine. Acesta a fost sfatul etern al Dumnezeului triunic. Acum, noi suntem în El. Unde este El, suntem și noi, în întruparea Sa, pe cruce, în învierea Sa. Noi Îi aparținem Lui pentru că noi suntem în El. De aceea Scripturile ne numesc pe noi Trupul lui Hristos.

În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său pe care l-a răspândit din belşug peste noi prin orice fel de înţelepciune şi de pricepere; căci a binevoit să ne descopere taina voiei Sale după planul pe care-l alcătuise în Sine Însuşi, ca să-l aducă la îndeplinire la împlinirea vremurilor, spre a-Şi uni iarăşi într-unul în Hristos toate lucrurile: cele din ceruri şi cele de pe pământ. În El am fost făcuţi şi moştenitori, fiind rânduiţi mai dinainte, după hotărârea Aceluia care face toate după sfatul voiei Sale, ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, care mai dinainte am nădăjduit în Hristos. Efeseni 1:8-12

Dumnezeu este în iesle #9


Misterul rămâne mister. Este dincolo de puterea noastră de a-l cuprinde. Însă misterul nu înseamnă doar a nu ști ceva anume. Cel mai mare mister nu e reprezentat de cea mai îndepărtată stea; dimpotrivă, cu cât ceva se apropie de noi mai mult, cu cât îl cunoaștem mai mult, cu atât devine mai misterios. Cel mai mare mister pentru noi nu este persoana cea mai distantă, ci persoana de lângă noi. Misterul altor persoane nu se reduce atunci când începem să cunoaștem mai mult despre ele. Ci cu cât apropierea este mai mare, cu atât crește și misterul. Și cel mai profund mister este atunci când doi oameni se apropie atât de mult unul de celălalt, încât se iubesc.

Nicăieri în lume nu se simte mai mult puterea și miracolul misterului ca în dragoste. Când doi oameni cunosc totul unul despre altul, misterul dragostei dintre ei devine infinit mai mare. Și doar în această dragoste, ajung să se cunoască și să se înțeleagă pe deplin. Așadar, vedem că a cunoaște ceva nu alungă misterul, ci îl face și mai profund. Simplul fapt că cineva este atît de aproape de mine este un mister.

Mulţumesc Dumnezeului meu pentru toată aducerea aminte pe care o păstrez despre voi. În toate rugăciunile mele mă rog pentru voi toţi, cu bucurie, pentru partea pe care o luaţi la Evanghelie din cea dintâi zi până acum. Sunt încredinţat că Acela care a început în voi această bună lucrare o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos. Este drept să gândesc astfel despre voi toţi, fiindcă vă port în inima mea, întrucât, atât în lanţurile mele, cât şi în apărarea şi întărirea Evangheliei, voi sunteţi toţi părtaşi aceluiaşi har. Căci martor îmi este Dumnezeu că vă iubesc pe toţi cu o dragoste nespusă în Isus Hristos. Şi mă rog ca dragostea voastră să crească tot mai mult în cunoştinţă şi orice pricepere, ca să deosebiţi lucrurile alese, pentru ca să fiţi curaţi şi să nu vă poticniţi până în ziua venirii lui Hristos, plini de roada neprihănirii, prin Isus Hristos, spre slava şi lauda lui Dumnezeu. Filipeni 1:3-14

Consensul evanghelic #53


Noi credem în Victoria finală a lui Dumnezeu asupra lui Satana și asupra răului și în instaurarea Împărăției Sale desăvârșite într-un cer nou și un pământ nou.

Asbury Theological Seminary

Din O singură credință – consensul evanghelic de J.I. Packer și Thomas C. Oden

Consensul evanghelic #52


La sfârșitul veacului, trupurile celor morți vor fi înviate, cei drepți vor intra în posesia deplină a binecuvântării eterne în prezența lui Dumnezeu, iar cei răi vor fi condamnați la moarte veșnică.

Christianity Today International

Din O singură credință – consensul evanghelic de J.I. Packer și Thomas C. Oden