Credinţa presupune să-I mulţumeşti lui Dumnezeu în mijlocul necazului,
Credinţa presupune să-I mulţumeşti lui Dumnezeu în mijlocul nopţii,
Credinţa presupune să-I mulţumeşti lui Dumnezeu în mijlocul poveştii –
Pentru că crezi în bunătatea de nezdruncinat a Celui care nu se va opri din scris până când povestea nu se va sfârşi bine.
Este mai bine să recunoaşteţi că nu ştiţi ce să spuneţi – sau să nu spuneţi nimic – decât să spuneţi nişte vorbe goale cuiva care suferă. Creştinii repetă mult prea adesea unele clişee care s-ar putea să nu fie nici măcar adevărate, sperând că vor reuşi să-şi facă interlocutorul să se simtă mai bine. De obicei, efectul este tocmai cel opus. Nu spuneţi altora că cei dragi ai lor au murit fiindcă „Dumnezeu trebuie că a avut nevoie de ei în cer“ sau fiindcă „Aceasta a fost voia lui Dumnezeu“. Noi trăim într-o lume căzută, în care răul şi calamităţile ating viaţa multora în moduri care nu sunt drepte şi nici nu vor părea vreodată drepte. Da, Dumnezeu îngăduie (în sensul că nu a intervenit pentru a opri necazul), însă aceasta nu înseamnă că El a dorit să se întâmple o nenorocire sau că Se bucură de ea mai mult decât persoana care suferă.
Mark Mittelberg, Întrebări de care se tem creştinii (însoţite de răspunsuri)
…după ce ne-am confruntat cu mândria noastră, înţelegem că nu trebuie să facem nimic pentru a ne câştiga răsplata cerească. De fapt, nu putem face nimic ca să o câştigăm. Ceea ce ne este refuzat prin efortul nostru, ne este asigurat prin har. Aşadar, când vedem în jurul nostru ruina vieţii noastre, când fiecare speranţă cerească a răscumpărării ni s-a spulberat, când cei pe care îi iubim nu ne pot ajuta, când am încercat totul şi nu mai există nimic ce am putea încerca, când am aruncat ultima bucată de lemn pe foc şi toată cenuşa s-a stins, în acel moment Dumnezeu ne întinde mâna Lui puternică şi sigură. Tot ce avem de făcut este să ne prindem de ea. În asta constă unicitatea mesajului creştin.
Dinesh D’Souza, Măreţia creştinismului
Nu practici prezenţa Lui. Practici faptul de a fi conştient de prezenţa Lui în momentul prezent. A practica prezenţa lui Dumnezeu este practica disciplinei de sine. În mijlocul tuturor lucrurilor care îmi cer atenţia – scopul este să nu mă opresc niciodată din a mă baza pe Cel care mă cheamă.
Ann Voskamp, „when you don’t feel like you can be loved: how to practice the presence of God“
Câţi oameni nu cânta duminica dimineaţa aceste imnuri despre harul lui Dumnezeu doar ca o teorie? Pun cuvintele corecte în ordine şi cântă în armonie. Cu toate acestea, nu e decât o experienţă tehnică în muzică.
Pentru cei care au avut prilejul să cunoască uluitorul har al lui Dumnezeu, a cânta despre acel har este unul dintre punctele principale ale strângerii noastre laolaltă ca credincioşi.
A.W. Tozer, Umblarea mea zilnică
CARTEA E O VIAȚĂ 