Un strop de viață #639


Există o carte care se numește „Taina momentului prezent”. Ideea acestei cărți este că Satan nu vrea ca tu să trăiești în prezent. Acesta este singurul loc în care te poți întâlni cu Dumnezeu, așa că Satan te trage înapoi în trecut, cu regretele tale. De asemenea, te trage spre viitor, făcându-te plin de teamă. Tu ai regrete din trecut, iar Satan nu te vrea în prezent. El vrea să trăiești în trecut, simțindu-te vinovat pentru ce ai făcut. De aceea trebuie să ne mărturisim păcatele și să ne pocăim, dar apoi să renunțăm la ele. În Psalmul 51, David își dă seama că tot ce are este tot ce a vrut Dumnezeu vreodată: sufletul său frânt, inima sa chinuită de remușcări. Tot ce avem de oferit este slăbiciunea noastră. Dar Dumnezeu o ia și o folosește. Pe toată!

Ai milă de mine, Dumnezeule, în bunătatea Ta! După îndurarea Ta cea mare, șterge fărădelegile mele! Spăla-mă cu desăvârșire de nelegiuirea mea și curăță-mă de pacatul meu! (Ps 51:1-2)

Michael Card, în If I Could Do It All Over Again, de Jon Gauger

Un strop de viață #637


Satan este un mincinos și este cel ce condamnă. Trebuie să îi spunem unde să plece, să se ducă unde-i este locul, pentru că Isus deja ne-a declarat iertați. Nicio putere de pe fața pământului nu ne-ar putea spune altceva. Uneori zic: „Doamne, sunt aici, tremurând rușinat. Cum am putut face una ca asta?”. Uneori, El îmi spune: „Crezi că M-ai surprins? Crezi că păcatul acesta nu e acoperit? Nu crezi ceea ce predici?”

Așa tratăm regretele noastre. Sunt multe lucruri pe care îmi doresc să le fi făcut altfel. Aș fi vrut să iubesc mai mult. Aș fi vrut să nu fiu atât de mânios. Aș fi vrut să fiu mai bun și mai milos. Dar totul este iertat. Totul este acoperit. Sunt înveșmântat în neprihănirea lui Hristos. Este o parte a naturii noastre să ne întoarcem în trecut și să simțim regrete, să tremurăm la gândul oamenilor pe care i-am rănit și lucrurilor pe care le-am făcut, însă de fiecare dată trebuie să ne amintim că Isus a spus: „S-a sfârșit!”. Iar când a spus „S-a sfârșit!”, chiar așa a fost!

Steve Brown, în ”If I Could Do It All Over Again” de Jon Gauger

Un strop de viață #635


Lucrul pe care nu îl putem face cu regretele noastre este să ne întoarcem în trecut și să schimbăm cursul lucrurilor. Regretele sunt ceea ce sunt; ele sunt rezultatul la ceea ce am decis să facem. Cred că una dintre strategiile cele mai reușite ale lui Satan pentru a ne înfrânge sau de a ne umili este să continue să ne acuze de lucrurile pe care le-am făcut greșit. Unul dintre lucrurile eliberatoare pe care Isus Hristos ni le oferă este sângele Său purificator- iar acesta nu ține cont de cât de rău sau cât de adânc este lucrul pe care l-am făcut.Va veni o zi când nu va mai exista moartea, iar El va șterge orice lacrimă, orice durere și orice regret. Nu ni le vom mai aminti. Vom ajunge în veșnicie, în prezența Lui, unde, în locul acestor regrete va fi bucuria eternă de a fi în părtășie cu El, fără vreo piedică, fără posibilitatea de a mai greși din nou. Acesta este beneficiul și răsplata de a-L cunoaște pe Hristos ca mântuitor.

Joe Stowell, în ”If I Could Do It All Over Again” de Jon Gauger

În aşteptarea Darului #1


Te aştept pe Tine, Doamne.

Imi doresc ca luna decembrie să nu fie doar una plină de activitate intensă, când tot ce ar trebui să conteze este să nu Te pierd pe Tine din vedere, Doamne…

Se întâmplă minuni ori de câte ori caut să văd lăstari ai dragostei lui Isus oriunde în jurul meu – au rădăcini adânci în dragostea Lui pentru toţi oamenii.

Un strop de viață #633


Deși erau frați, Andrei și Petru, aveau stiluri de conducere total diferite. Dar tot așa cum Petru a fost foarte potrivit pentru chemarea sa, iar Andrei a fost potrivit pentru a sa. De fapt, Andrei poate fi un model mult mai bun decât Petru pentru majoritatea conducătorilor, pentru că cei mai mulți care intră în lucrare vor munci din culise, precum Andrei, și nu vor fi proeminenți și notorii, precum Petru.

John MacArthur, De la obișnuit la extraordinar. Descoperă cum vrea să te folosească Dumnezeu